Sanatate

Centrul de vaccinare drive-through din Cluj-Napoca va fi operațional începând de luni, de la ora 13, pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”

Începând de mâine,  de la ora 13:00, în parcarea Sălii Sporturilor „Horia Demian” este operațional un centru de vaccinare drive-through. Programul acestui centru de vaccinare este de luni până duminică în intervalul orar 8:00 – 20:00, iar tipul vaccinului administrat este Pfizer-BioNTech. 

Vaccinarea se face direct din mașină, fără programare.

Cum se desfășoară vaccinarea la centrul drive-through din Cluj-Napoca:

– veți fi ghidați pe toată durata procesului de către personalul specializat, prima oprire fiind punctul de triaj
– se prezintă actul de identitate și preferabil chestionarul de triaj completat în prealabil (https://vaccinare-covid.gov.ro/chestionar-triaj…/). Medicul verifică chestionarul completat prealabil sau asistă la completarea pe loc a acestuia și validează criteriile medicale pentru vaccinare
– ulterior, veți fi ghidați către zona de vaccinare 
– vaccinarea se realizează direct în mașină
– datele dumneavoastră vor fi introduse în Registrul Electronic Național de Vaccinare
– după vaccin, veți fi ghidați în zona de supraveghere post-vaccinare, asigurată de personal medical
– în acest timp, se emite adeverința de vaccinare, iar medicul înscrie pe aceasta data la care se va efectua rapelul 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *