CENTENARUL MARII UNIRI: Mai avem un an, oare mai putem cârpi câte ceva, sau "ascundem gunoiul sub preş"?

“Cine moare de grija Centenarului” – pune o întrebare Prof. Dr. Alexandru Diaconescu de la Facultatea de Istorie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Își răspunde singur că nu sunt prea mulți, că “câinele bătrân sucombă de drum lung, prostul de grija altuia, iar intelectualii pier de obicei în urma unor complicate procese de conştiinţă. Numai politicienii nu mor nici de ruşine nici de frica lui Dumnezeu!” – a fost concluzia emisiunii ÎN VIZOR de marți seară de la televiziunea locală NCN.

Mai avem un an până la sărbătorirea Centenarului şi cu siguranţă vom vedea în curând parade miltare, ceremonii solemne presărate cu discursuri patriotarde, vom avea şi ansambluri folclorice şi "brigăzi artistice" şi mai ales multe artificii. Dar trebuie să fim conştienţi că evenimentul va fi şi un prilej de examinare a ultimei sute de ani, a felului în care noi românii am administrat Ardealul în acest răstimp. Am preluat o prosperă industrie extractivă a aurului, a cărbunelui şi a fierului, mari centre siderurgice (Hunedoara, Reşiţa şi Călan), am moştenit o structură feroviară de nivel european cu o industrie competitivă de material rulant (Astra Arad, Unio Satu Mare, Atelierele Cluj), chiar şi o fabrică de automobile la Arad, ca să nu mai vorbim de salba de oraşe istorice, vechi de opt secole, sau de agricultura bogată şi variată a Transilvaniei.”

Ce am făcut cu ele?

Evaluarea politicii noastre economice nu este treaba mea. Pe mine mă preocupă  moştenirea culturală, monumetele istorice, siturile arheologice şi nu în ultimă instanţă muzeele, care reflectă în mod direct trecutul nostru şi definesc civilizaţia care s-a dezvoltat aici, la noi înTransilvania.”

Cum am gestionat în ultima sută de ani această moştenire şi cu ce realizări concrete vom întâmpina Centenarul?

Trebuie să ne întrebăm serios: ce s-a ales de Muzeul Ardelean - Erdely Museum, întemeiat în 1859? Unde sunt piesele pe care contele Miko Imre ni le-a încredinţat? Unde a dispărut Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei? Dar cel al Banatului sau al Ţării Crişurilor? Ca să nu mai pomenesc de Muzeul Naţional din Bucureşti sau de cel din Iaşi. În mod incredibil, nici unul nu mai are o expoziţie permanentă, nici unul nu-şi mai onorează funcţia culturală cu care a fost investit!

Ce s-a ales de marile situri arheologice, precum Sarmizegetusa romană, unde Societatea Arheologică din Deva a iniţiat cercetări începând din 1881? Dar de Sarmizegetusa dacică?

În ce stare sunt castelele Transilvaniei, Cetatea Colţ a lui Jules Verne şi castelul de la Râu de Mori a aceleiaşi familii Cândea-Kendeffy; dar cel de la Sântă-Mărie (Orlea), toate din Ţara Haţegului? La noi pe Valea Someşului, ce s-a ales de cochetul palat Haller din Coplean, dar de castelul Kornis din Mănăstirea (Benediuc), sau de reşedinţele aristocratice din Bonţida, Jucu, Răscruci, sau de castelul din Gilău? Erau întregi în 1918, erau întregi şi în 1945. Ce contează că sunt ungureşti! "Tot ce-i prin ograda mea este al meu şi trebuie să mă îngrijesc de el, să-l cresc şi să-l hrănesc", zice înţelepciunea populară. Cum am gestionat această moştenire?

Sunt multe chestiuni legate de cultură şi de patrimoniu care trebuie analizate cu ocazia acestui bilanţ. Mai avem un an, oare mai putem cârpi câte ceva, sau "ascundem gunoiul sub preş"? Probabil că îl vom vârî pe dedesubt, dar nu va putea fi ascuns! Va duhni!

Este obligaţia noastră a intelectualilor români, cu precădere a celor ardeleni, să discutăm aceste probleme. Oricum, Ministerul Culturii din România a fost gestionat ani de zile şi de dl. Kelemen Hunor, de doamna Csilla Hegedus şi de alţi reprezentanţi ai U.D.M.R. Ei vor răspunde în faţa propriei naţiuni şi a propriei conştiinţe. Dar ceilalţi responsabili de monumentele din judeţele Transilvaniei, ce au de zis? Ne vor bombarda probabil cu discursuri şi artificii.

Prima chestiune este moştenirea castelelor din Transilvania.

Voi lua numai două exemple (din comoditate), castelul Kornis din Mănăstirea şi Castelul Haller din Coplean, deşi situaţia din jud. Cluj se poate repeta şi în Mureş, Alba, sau Hunedoara. Ca în bancul cu românul închis de unul sinur timp 20 de ani cu două bile şi care ca prin minune la sfârşit nu le mai avea, vom răspunde şi noi: "nu ştiu, una s-a pierdut şi celalată s-o fi stricat". Din exprimarea impersonală rezultă că el nu a fost implicat cu nimic în dispariţia lor!

De mai bine de un deceniu internetul este plin de articole acuzatoare, dezvăluiri terifiante, apeluri disperate pentru salvarea acestor monumente. Nu numai intelectualii maghiari s-au arătat revoltaţi, dar şi cei români, inclusiv multe voci de dincolo de Carpaţi, au protestat vehement şi argumentat împotriva degradării castelelor în cauză.

Castelul Kornis din Mănăstirea (Benediuc), cunoscut şi sub numele de "castelul cu inorogi", a fost construit în stil renscentist între 1573 și 1593, iar pe la 1600 a ajuns proprietate a familiei Kornis.  Cel mai important membru al său a fost Sigismund Kornis, ajuns guvernator al Transilvaniei. Prin anii 1680 - 1720 el a efactuat restaurări în stil baroc, ansamblul arhitectonic câştigând în amploare şi eleganţă. Sigismund Korns a fost un mare sprijinitor al artelor, salonul de la etalul superior al corpului central de clădiri găzduind primele concerte de muzică cultă din Trnasilvania.

Tot de numele său se leagă actul de unire a bisericii româneşti din Transilvania cu Roma, pe care Sigismund Kornis, catolic fervent, l-a susţinut din răsputeri împotriva majorităţii maghiarilor calvini şi care căutau să-i atragă pe români de partea lor. Biserica greco-catolică este cea care a redesoperit origiea romană a românilor şi a contribuit decisiv prin cărturarii săi, aşa numita "Şcoală Ardeleană", la emanciparea naţiunii române.  În contextul concurenţei cu reformaţii s-a petrecut şi miracolul icoanei care a plâns la Nicula, contele Kornis implicându-se direct în evenimente. Neputând păstra originalul, el a dispus realizarea unor coópii de piatră, pe care le-a afişat pe frontispiciul porţii, alături de o inscripţie explicativă.

Din păcate un relief a fost furat relativ recent, iar cel de al doilea a fost transportat la Muzeul din Dej pentru o mai bună protecţie. Nici cei doi inirogi celebri de la intrare, simbol al familiei Kornis, nu au scăpat de furia hulpavă a hoţilor.

Un alt reprezentant de seamă al famileiei a fost groful Crol (Károly) Kornis, care la începutul sec. XX avea o bibliotecă de nu mai puţin de 9.000 de volume, dintre care unele foarte rare, precum şi o colecţie de istorie naturală, toate risipite după instaurarea comunismului. Urmaşul său, Kornis Szigmond, a construit o şcoală în stil neoclasic pentru săteni, donată cu acte în regulă comunităţii locale. Totuşi ea a fost retrocedată după Revoluţie şi astăzi se ruinează, autorităţile locale abandonând-o pentru a construi în anii din urmă un local nou, în loc să o restaureze.

Castelul Haller din Coplean, cunoscut şi nub numele de "castelul cu scoici" a fost o bijuterie a stilului baroc transilvan şi apoi a rococo-ului. Castelul a fost construit probail peste un edificiu anterior de către Ioan Haller, guvernator al Transilvaniei în perioada1734-1755. În faza iniţială catelul era unul baroc, dar înainte de 1771 i-au fost adăugate ornamentaţii rococo, realizate de sculptorul austriac Anton Schuchbauer, cel care a sculptat şi statuia Sfintei Fecioare din Cluj. Interiorul a fost decorat la sfârşitul sec. XVIII de către pictorul clujean Mathias Veress. După un incendiu, în anul 1920 acoperişul  baroc supraetajat a fost inlocuit cu unul mai simplu.

După 1948 castelul s-a degradat treptat. Releveul arhitectonic efectuat în 1956 arată încă numeroase detalii dispărute astăzi.  El este de maximă importanţă în condiţiile unei viitoare restaurări.

Astăzi castelul Haller este într-o stare avansată de degradare.  Includerea sa ca şi a castelului Kornis în anul 2010 în lista monumetelor istorice a fost un act formal, fără consecinţe reale.  Urmaşii nu au forţa financiară de a efectua restaurări sau reabilitări. Costurile depăşec cu mult cele ale unei noi construcţii, iar numai studiile de specialitate cotă o avere, darămite punerea lor în operă.

Pe de altă parte Consilil Judeţean, chiar dacă ar răscumpăra ruinele (poate prin Fondul Proprietatea) nu are mijloacele ncesare realizării unor restaurări eficiente. Doar un organism naţional, cum a fost pe vremuri Direcţia Monumentelor Istorice, care să reunească specialişti de anvergură şi să poată antrena fonduri europene consistente, ar putea salva situaţia. Cu actuala structură medievală, pe judeţe, ale căror fonduri abea dacă-i satură pe ciocoii locali, nu se pot desfășura programe cu adevărat eficiente.

Comentarii

nedumeritu'

29.11.2017 21:23

Deci de la Satu Mare Ieduț Tenie se vede ca fiind mare om de cultură?

nedumeritu'

30.11.2017 13:07

La asa mostra de bou penibil care sa se excite la Ioduț Tenie, ce să zic?

nedumeritu'

30.11.2017 20:21

Tenie are susținători la fel de cretini ca și el. Niște dezaxați rusofoni, niște putiniști de stânga care-și vând Țara pretinzând că o iubesc!!!! Niște cozi de topor.

Muresan Vasile

03.12.2017 11:41

Mi-e rusine ca sunt roman!!!

Szalma György idős

03.12.2017 13:59

Fanariotii din mileniu a III. cumpara pamantul,si zacamintele de sub pamant, nu  intereseaza ce se intampla cu cladirile istorice , astfel ramana povoarea statului sau a nimenui .A fost cu un grad mai practic,cand in castele sa mutat Gostatul,SMT-ul sau casa de handicapati.macar a avut acoperis. . Va referiti ,Kelemen Hunur, Csilla Hegedűs au condus Ministerul culturii, cred ca nu intamplator pomeniti  persoanele,acest colos de ruine ce cauta la Ministerul culturii,fara buget.Apropo in alta inprejurare ,in constitutie maghiarii nu sunt considerati "natiune"

Adauga comentariu