Cel mai curajos politist din Cluj si-a dat demisia

Unul dintre cei mai buni jurnalisti din Cluj, Mihai Soica, inchide astazi o poveste de viata extraordinara. Nu e o poveste despre spagi sau despre tunuri economice, ci o poveste despre demnitate. E adevarat, e un subiect mai putin interesant pentru multi dintre cititori, dar important pentru cititorul Liviu Alexa. Este vorba despre povestea agentului Sergiu Todea de la Rutiera. Povestea unui politist care, pentru ca si-a facut datoria, a fost calcat in picioare atat profesional, cat si sufleteste, de seful sau pe care Todea l-a oprit in trafic. Vedeti dumneavoastra, dragi cititori, de la volan sau din dreapta, cei mai multi dintre noi ii privim cu ura pe oamenii astia de la Rutiera. Pentru noi, cel mai adesea, acesti politisti sunt cu totii rai sau spagari sau necinstiti. Putini dintre dumneavoastra stiti ca asta e, cu siguranta, o exagerare. Ca exista si agenti "de rutiera" care nu rezolva carnete, care nu ascund alcoolemii, care nu iau spaga. E drept, sunt mai putini decat cei corupti. Unul dintre ei este baiatul infrigurat din poza. Dupa doi ani de umilinte, Sergiu Todea a castigat ieri ultima faza a procesului pentru repararea onoarei sale. Curtea de Apel a confirmat anularea sanctiunilor dispuse de IPJ Cluj impotriva sa. Din pacate, dupa aflarea sentintei, Sergiu Todea a ales sa isi dea imediat demisia. Nici eu nu as mai fi stat intr-un Inspectorat de Politie in care exista atata jeg. Nu vreau sa fie un articol laudativ superficial la adresa acestui fost politist. Vreau sa intelegeti de ce cred ca omul asta e special, aratandu-va cum a fost el umilit timp de un an de zile. Nu, nu e o situatie din Iernut, oras respectabil, ci e o situatie ce a avut loc in ditamai Cluj-Napoca, oras cu pretentii. Pretentii mari, oameni mici. Soica dixit: In 2011, agentul Todea a fost, fara voia lui, victima sefului sau. "Pe banda a doua, cu viteza excesiva, s-a apropiat un autoturism marca BMW Seria 5 de culoare neagra, al carui sofer nu a schitat nici macar un gest de franare pentru a observa daca pe trecerea de pietoni se afla cineva. Asta, in conditiile in care o autoutilitara era oprita pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton". După acest moment, agentul a plecat in urmarirea soferului grabit. Soferul era chiar un boss din Politie, si nu orice boss, ci adjunctul sefului IPJ. Ah, si inca un detaliu. Comisarul-sef Cristian Pintea nu era un boss din Politie oarecare, era fostul sef al Biroului de Informatii al structurii poreclite "Doi S'un Sfert", un serviciu secret ce are rolul de a informa Ministerul de Interne despre tot ce misca in politie (va dati seama, nu, cu Pintea paznic la oi...). In plus, Pintea a fost timp de 4 ani seful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Cluj. Este evident, dragii mei, ca bietul agent de la Rutiera, Sergiu Todea, nu stia cu cine se pune. Si e mai bine ca nu l-a interesat niciodata. Altfel nu as fi avut astazi de scris povestea celui mai curajos politist clujean. Pintea, ca un smecher de sef de politie ce era, nu a catadicsit sa opreasca masina decat dupa mai bine de doi kilometri de urmarire, fiind nervos ca este urmarit de echipajul Politiei Rutiere. "A continuat pe un ton nepoliticos sa afirme ca dansul nu a vazut niciun pieton. Este evident si logic ca nu a avut cum sa vada pietonul din cauza vitezei excesive. I-am solicitat sa-mi declare datele si m-am indreptat spre autoturism, sa-mi iau agenda pentru a le nota. Atunci mi-a aratat pe geam o legitimatie", a mai spus politistul. La scurt timp, agentul Todea a aflat ca impotriva lui a fost demarata o cercetare disciplinara, acuzatia fiind ca nu a respectat un superior. Apoi a fost trimis la psiholog vreme de sase luni, pentru a fi monitorizat de un specialist, din cauza unor probleme de comportament inventate, i s-a luat pistolul si i s-a retras, cu acordul procurorului-şef de la Parchetul Tribunalului Cluj, avizul de politist care putea intocmi si dosare penale. Dar asta nu a fost totul. Lui Todea i s-au mai pus in carca inca doua cercetari disciplinare: una pentru ca nu a anuntat ca a divortat (!) si alta pentru ca nu a trecut in declaratia de avere salariul sotiei cu care a stat casatorit timp de zece luni. In orasul in care a fost nevoie de interventia SRI pentru ca IPJ sa inceapa sa mai aresteze din interlopii care faceau legea pe aici, in Clujul nostru drag in care, vezi Doamne, rata infractionalitatii este printre cele mai mici din tara, un mare sef de politie si-a facut timp si a si reusit sa distruga cariera unui politist care l-a oprit in trafic. Spune Todea, acum ca a plecat din Politie: "Nu am avut pentru ce sa mai raman. M-am luptat aproape singur impotriva unui sistem care functioneaza foarte bine. Nici unul dintre sefi nu mi-a fost aproape in cei doi ani de calvar prin care am trecut. Am muncit din greu si cu ce m-am ales? Asa ca, dupa ce am castigat procesele, am decis sa imi dau demisia. Ma simt mult mai bine si voi vedea eu ce voi face", a declarat fostul politist. Orasul acesta este mai murdar decat v-ati inchipui. Il punem noi pe un piedestal, dar este un oras inca bolnav. Todea e out din Politie, Pintea e inauntru. Sigur, blablabla, este cercetat disciplinar pentru blablabla. Pintea stie ce trebuie sa faca in aceasta situatie: sta putin la cutie. Pana mai uita presa de el, pana mai uita Mihai Soica de abuzurile lui. Apoi, Pintea isi va gasi un nou locsor caldut in sistem, continuand sa faca ce stie el mai bine: sa croseteze. Speranta mea de curatare a Politiei clujene de cartonari, corupti, incompetenti si ofiteri facuti la sprit sta in doua persoane. Una este clujeanul Gelu Oltean, seful Departamentului de Informatii si Protectie Interna din cadrul Ministerului Afacerilor Interne si caruia i se datoreaza, asta v-o spun eu, multe din curatenia generala inceputa in IPJ Cluj. A doua persoana este noul sef al Politiei clujene, chestorul Tudor Grindean, de la care cel putin eu, ca cetatean, am mari asteptari. Daca as fi in locul sau, l-as suna chiar maine pe fostul politist Sergiu Todea si l-as invita la o cafea exact in biroul sefilor care l-au prigonit. I-as multumi pentru curajul sau si as incerca sa il aduc inapoi. Sergiu Todea nu ar trebui sa fie astazi somer, ci in strada. La datorie.   foto: evz.ro

Comentarii

Bela

01.10.2013 20:42

Sergiu ar trebui sa ramana in politie, la Cluj. Respect!

ADY

01.10.2013 20:34

Dragi antevorbitori dupa mai bine de 20 de ani inca nu sunteti convisi de faptul ca in societatea asa zisa DEMOCRATA de azi nu sunt acceptate si agreate persoanele corecte,cu coloana vertebrala ,care vor cu adevarat sa isi faca datoria ..?
Toate functiile de conducere sunt repartizate pe criterii politice si financiare !!! Au ajuns numirile pina la nivelul unui director de scoala dintr-un catun izolat sau si mai rau la nivelul femeii de serviciu........ !!!!!!!!!!!!!!!
Sunt dorite acele persoane care sa fie in functie doar pe post de marionete si care sa execute intocmai si la timp comenzile celor care i-au numit in functii....
Si eu sunt functionar public cu atributii de control si am trecut prin situatii asemanatoare ,m-am luptat cu sistemul ticalosit aproape 20 de ani dupa care am obosit , m-am autosuspendat timp de 18 luni si am plecat in strainatate . Am revenit din nou in sistem sperind ca ceva sa mai schimbat in bine.
Cu profunda dezamagire am constatat faptul ca din pacate dupa aproape doi ani (2011-2013) nu sa shimbat nimic si dimpotriva e si mai rau.Cum ai deranjat un BAIAT DESTEPT esti luat in vizor de superiori,cum incerci sa-ti revendici drepturile esti suspendat de la promovari,cursuri de specializare,salariu de merit etc.
Sincer eu personal nu mai sper ca vom mai reusi sa devenim un stat normal.!!!!!
BRAVOOOOO .... acestui politist , dar din pacate ca el sunt foarte putini!!!!!!!!! dupa cum a-ti vazut nici un coleg nu l-a sprijinit si a fost nevoit sa se lupte singur cu sistemul pe care cu greu in cele din urma a reusit sa-l invinga.
Din nefericire in fiecare colectiv exista doar 1-2 indivizi curajosi,o mica parte fiind indiferenti iar marea majoritate LINGAI si PUPINCURISTI care ling talpile sefilor indiferent de culoarea lor politica , pretinzindu-se la tot felul de nemercnicii si josnicii numai sa le fie bine lor si bineinteles sefului.
E TRIST !!!!!E DESCURAJANT pentru cei corecti si curajosi !!!!! dar din pacate ACESTA ESTE PURUL ADEVAR !!!!!! - indiferent ca vrem sa-l recunoastem sau nu .

Ziar de Cluj: C...

01.10.2013 20:28

[...] Citeste povestea politistului de Rutiera Cluj pe ZiardeCluj.ro [...]

un clujean

01.10.2013 20:22

puteai contesta in instanta procesul verbal de contraventie si politia trebuia sa dovedeasca cu poza sau filmare fapta ta, poate mai si castigai procesul. daca nu ai facut atunci nu e vina politistului ca tu nu te informezi asupra posibilitatilor pe care le ofera legea, stii ce este coloana vertebrala? este un organ care apare rar la politisti si agentul in cauza este poate singurul din politia clujeana care are coloana vertebrala.

alt clujean

02.10.2013 18:04

Sunt taximetrist si am fortat si eu culoarea galben, insa daca sti cum sa vorbesti si explici ca pierzi locul de munca, in 90% din cazuri scapi cu amenda doar. Plus ca nu este vina politistului ca tu ai fortat galbenul. Galben sau rosu este o chestie relativa tinand cont ca galbenul dureaza 2-3 secunde.De multe ori vezi galbenul...accelerezi si cand treci semaforul este deja rosu. Asa este romanul....trebuie sa gaseasca alt vinovat pentru greselile lui. Nimeni nu poate accepta ca a gresit.

un clujean

01.10.2013 20:14

dragi cititori. am avut nefericita experienta de calc pe bec in momentul in care distinsul agent era la datorie. la o trecere de pietoni am incetinit si sa treaca niste copii si am dat talpa ca orice cetatean al acestei tarisoare. imediat am fost tras pe dreapta si spre mirarea mea am primit o lectie de conduita preventiva si omeneasca care nu am sa o uit niciodata. fara sa ma gandesc ca oricare dintre acei copii putea sa se intoarca si sa fac 1 singur pas si era lovit de masina, eu mi-am vazut de drum. dar acest om, mi-a atras atentia asupra acestui pericol cu o simpla intrebare: "daca unul dintre ei se intorcea ca si-a uitat penarul in scoala si il loveati pe trecerea de pietoni?" .... dupa circa 10 secunde de tacere am raspuns: "i-mi asumam raspunderea pentru fapta mea"... in acel moment am primit o strangere de mana si o felicitare: "domnul x, va doresc drum bun si ma bucur ca mai sunt si oameni in acest oras..." eu port un mare respect pentru acest OM!!!

Cristian

01.10.2013 20:14

Domnilor jurnalisti nu va mai erijati in eroi ! Pana n-a venit noul comandant Grindean,toti ati fost cu ciocu' mic...Singurul "nebun" vorba lui Alexa a fost Ilea Stelian.El "le-a dat foc" !

ocna mures

01.10.2013 20:06

Pentru thx1488

ocna mures

01.10.2013 20:05

Dc sunt niste gunoaie fiindca nu te lasa pe tine sa faci orice doresti? Eu nu sunt politist insa sunt de parere ca e mai bine sa fie pedepsiti toti cei care incalca legea fara nici o exceptie. Cine uraste politistii uraste dreptatea si fara ea nu poate sta pe picioare nici un stat din lumea aceasta. Pe strada umbla multi infractori care nu sunt in inchisoare doar fiindca au camuflat tot ce au facut insa niciodata nu este tarziu sa fi prins.... Cine iubeste dreptatea se iubeste pe sine.

Mihai Cix Parjol

01.10.2013 20:01

Greu de crezut ca exista oameni ca dumneata Sergiule. Eu te-as propune de presedinte. votul meu e asigurat. Respecte!

Vlad Tepes

01.10.2013 19:57

Ne da si noua cineva nr. de inmatriculare al respectivului sef cu BMW ? Ca poate-l stim si noi, poate ii scurtam noi smecheria daca IPJ-ul nu e in stare. Finalmente consider ca tot noi, clujenii, suntem vinovati pentru aceste abuzuri si nedreptati. Ar trebui sa iesim in strada !

Danyzus

01.10.2013 19:48

Sergiu ar trebui sa ramana in Politie, daca nu la Cluj poate in alta parte.

thx1488

01.10.2013 19:43

Politaii ca el dar cu paiul in cur reprezintă doar 1% din poliția romana. Restul îs niște gunoaie, si asta din punct de vedere a caracterului uman, ca sa nu mai vorbim ca îs și hoti de ceea mai joasa speta

Dora

01.10.2013 19:25

dupa ce devii absolvent al Academiei de Politie iesi ofiter, nu agent! pt a deveni agent, trebuie sa absolvesti Scoala de Agenti (2 ani)! MAAARE diferenta! in rest da, ai dreptate, s-a luptat cu sistemul, l-a invins, dar nu s-a ales cu nimic! pana la urma s-ar putea spune ca a avut mai mult de pierdut decat de castigat si asta e foarte trist!

daniela

05.10.2013 12:16

vai de ea gramatica.....!!!!care o sti;cum nu sa ales cu nimic????da,financiar bine zici ,dar moral????e de o inalta demnitate pe care trebuie sa o respectam

Cetatean de rand

01.10.2013 19:23

Multumim!

alin

01.10.2013 19:04

sergiu tiam spus ca nu are rost sa te implici,tiai dat toata silinta si teai dedicat in totalitate si asta tie respectul,chiar tu miai zis ca oamenii vad doar lucrurile negative care le facem,niciodata nu ne vor aprecia cand vom face un lucru bun ...cand citesti comentariul asta (stiu ca o vei face )suna ma,...Alin

radu

01.10.2013 18:39

Felicitari acestui politist! Tot respectul!

Anonim

01.10.2013 18:24

Vreau sa spun ca intr-un fel are dreptate domnul organ, ii urasc pe cei de la circulatie si in general pe toate organele, si are dreptate, in politie se fac multe treburi murdare, dar din pacate domnul Todea este cel care mi-a suspendat si mie permisul de circulatie pentru ca am trecut pe rosu desi s-a facut galben chiar cand eram in trecere, in dreptul semaforului. Ce sa mai zic, a fost frumos sa trebuiasca sa-mi dau demisia dupa aia pentru ca nu mai aveam dreptul de a conduce si postul pe care eram angajat presupunea ca eu sa ma deplasez cu masina. Asta-mi pare un pic exces de zel. But that´s just me.

ocna mures

01.10.2013 18:22

Munca de politist se face cu greseli omenesti. Orice servici este insotit de erori umane. Insa a profita de excesul de autoritate care iti este incredintat cand te afli in slujba ordinii publice este un lucru ce trebuie pedepsit de organele competente. Nimeni nu este mai presus de lege. Si este bine sa nu ai prieteni daca lucrezi in politie. Lucrul acesta te face vulnerabil daca cineva vrea sa profite de libertatea pe care o ai. Si noi care nu suntem politisti nu suntem usa de biserica. De cate ori nu am trecut pe rosu fiecare din noi? Si nu am calcat linia continua? Si etc..etc.. Cu speranta ca nu ne vede vreun politist sau vreo camera! Asadar si politistii incalca legea si este cu neputinta sa nu greseasca si ei deoarece sunt oameni si o fac asa la limita legii sa nu fie prinsi. Dumnezeu stie ca vom gresi toata viata noastra fiindca asta e natura noastra. Insa in cazul acesta nu mai vorbim de o greseala din neatentie. S-a bazat pe functia si si-a calcat in picioare subalternul. Asta inseamna ca asa este viata lui. Asa a procedat totdeauna. A calcat legea pe o servea in slujba noastra platit cu bani din buzunarul nostru. Traian Basescu sa faca dreptate acestui tanar care si-a pierdut locul de munca fiindca a facut cea ce era bine si corect sa faca. Cum putem sa ducem acest caz la urechile domnului Presedinte? Avem nevoie de astfel de politisti, si sa fim si noi cuminti cand e vorba de respectarea normelor de circulatie. Scopul: cat mai putine accidente, daca se poate nici unul.

Claudiu

01.10.2013 18:06

Buna sunt un cetatean normal ca orice roman care traieste in anglia si vine in vacanta in aceasta tarisoara plina de smecheri de mafioti mai multi decat in italia si criminalitate maii mare decat in rusia si ca coruptie prima tara in europa vreau sal felicit pe dul politist pt curas si as dori dori sa fie toti la fel as vrea sal vad in fruntea ministeeului caci doar el ne va ajuta sa curatam sistemul si doar el stie ce trebuie facut sa fie restul eliminati caci sa luptat cu ei si a ajuns pe drumuri deci noi si presa trebuie sal ajutam sa ajunga acolo in frunte ca el sa faca curatenie in sistem si lege ....niciodata legea nu va fi aplicata lor ci celor mici fara pile si noi suderim de aceea am ales de mai multe ori sa plec din romania din cauza sistemului abuziv din cauza ppolitistilor din cauza doctorilor care te omoara nu te vindeca ei sigur te pun in pamant din cauza sefilor din cauza ca nu vreau pile ca sa muncesc din cauza ca judecatori gresesc si din cauza sistemului si multe alte lucruri si chiar din cauza romanilor si celor din jurul meu care sunt indiferenti si carora nu le mai pasa sau sunt manipulati si totusi poate candva va fi bine sa putem sa traim si noi linistiti la locul nostru fara sa ne fie frica ca cineva ne loveste cu masina pe trecerea de pietoni si fiind pilos si cu bani sau ministru sa raspunda in fata legi nu sa fie scutiti

Cipri

01.10.2013 17:43

Chestia asta cu politia merge bine, pt ca se fac o gramada de bani din spaga si asa mai departe, iar atata vreme cat nu exista conseciinte pt nimeni din incinta politiei, nu se va schimba nimic. Eu personal am avut neplacerea de a avea nevoie de politie la un moment dat si am fost respins si chiar eu facut cu ou si cu otet, eu victima incidentului, iar vinovatii stateau de povesti cu asa numitii "politisti". Coruptia asta in toate colturile tarii, fie ca este vorba de scoli, facultati, politie, guvern.... nu conteaza. Nu sunt conseciinte, nu intereseaza pe nimeni, deci liber. cel mai bun exemplu pe tema conseciinte este din punctul meu de vedere Becali, care a facut "puscarie" :)))))))) pt anumite fapte comise de el, iar apoi a ajuns europarlamentar. Ca sa nu mai vorbim de alte persoane din conducere care au dus pantofi cu toc la femeile sinistrate sau au cumparat un logo la un pret mai mult de cat exagerat de exorbitant.
Daca vrem sa dispara coruptia trebuie sa ne gandim cum rezolvam problema de la baza si nu asa simtomatic, ma doare capu, iau aspirina, ma doare spatele iau nurofen. Trebuie sa fie localizate bazele si de acolo inceput cu curatenia. Degeaba pica unii oameni mici de fraieri, cand cei mari isi scarpina burtica si dorm in parlament in vazul lumii. Sunt convins ca si in alte tari exista coruptie, dar ca la noi, furt si inselaciune si coruptie la drumul mare, nu mai este nicaieri....
Si ca un biet politist (unul poate din 100 cati sunt politisti in tara asta) sa trebuiasca sa se lupte cu sefii si sa manance atata ra*at din partea sefiilor, pt ca si-a facut datoria, mi se pare josnic, mai in b*da de atata nu cred ca se mai poate.
"Lege si ordine" sa va fereasca dumnezeu, allah si toti altii sa fiti in pozitia de a avea nevoie de politia romana...

ciprian

01.10.2013 17:35

Am fost si eu untr-un sistem de doi lei ca acesta, corupt si plin de jeguri. Am plecat dupa ce am gasit in privat ceva mai bun si imi este foarte bine. Din pacate, atunci cand noi plecam, sistemul pierde, pentru ca ramane cu jegurile. Jegurile nu pleaca decat impinse cu piciorul pe scari. Sergiu Todea trebuia sa ramana, mai ales dupa ce a castigat impotriva jegurilor. Dar asta e, el stie ce e in sufletul lui si ce e mai bine.

Daniel Giurca

01.10.2013 17:32

Felicitari Sergiu pentru taria de caracter!
Trebuie sa stii ca ceea ce ai tu (curaj, determinare, cinste) nu iti poate lua nimeni. Aceste trasaturi de caracter te vor ajuta de-a lungul vietii si iti vor garanta ca vei fi fericit. Puterea, banii, faima sunt lucruri trecatoare.

Nepoate

01.10.2013 17:24

In urma unei demisii nu beneficiezi de somaj sau ajutor social. De aceste drepturi beneficiezi doar in caz de concediere.

bistrita

01.10.2013 16:47

Felicitari in primul rand jurnalistului care a inteles importanta mediatizarii acestui subiect. Domnule fost politist, respect! De la fost politist -la fost politist ( in cazul meu) pot sa te asigur ca drumul spre o viata implinita si mult mai buna incepe dupa plecarea din politie. Stii ca zeci de politisti asupriti in acelasi mod ca si tine, cu dosare de cercetare "fabricate" de sefi ajung sa demisioneze. Sunt doi ani de cand am demisionat din putreziciunea IPJ BN si abia atunci am realizat ca politia este locul de munca ce nu aduce niciodata satisfactii profesionale daca nu ai "spate" ( sustinere politica, prietenii, cumetrii, etc) Intr-un judet ca BN conducerea politiei a fost acaparata de cel mai mare" lingau "al Terrei. Care atata timp cat pupa dosuri se simte viteaz. Daca pe Popeye Marinarul cresc muschii dupa consum de spanac, pe "lingual" Terrei cresc muschii dupa ce curata dosuri prin pupat!
. Domnule fost politist, respectele mele pentru puterea de lupta. Cu asemenea calitati viata o sa iti ofere multe sanse.

sofia

01.10.2013 16:42

Bravos....Sa-ti dea Dumnezeu putere sa mergi mai departe pe calea dreptatii...

MIhai

01.10.2013 16:37

Mic detaliu

Am uitat sa completez, la 3 ani dupa fondarea acestei institutii, peste 60% din politistii din New York au fost arestati.

MIhai

01.10.2013 16:36

In trecut, au existat cazuri similare si in America, pe cand coruptia era in toi, gangsterii isi faceau de cap si politistii erau platiti. Totusi,prin multimea de corupti, s-a gasit si cate un politist corect, un exemplu fiind un politit cate a gasit 1 milion de dolari in masina unui mafiot mort, era singur la locul faptei si nimeni nu stia de banii aceia, dar el a decis sa ii declare in loc sa ii bage in buzunar.

La scurt timp, el a fost recrutat de agenti guvernamentali insarcinati sa faca o echipa cu cei mai cinstiti politisti din America si sa puna bazele unei noi organizatii care sa investigheze cazurile de corputie de nivel inalt, crima deosebit de grava etc.

Iar acea organizatie s-a numit de atunci, FBI

leffe

01.10.2013 16:35

Povestea in sine o cunosc, baiatul e de toata isprava, insa Pintea e un politist doar cu numele profesiei. Nu a avut rezultate notabile care sa il recomande pentru respectiva functie. Deasemenea, nu cred ca este corecta informatia potrivita careia Pintea ar fi fost sef birou informatii la 2,15.
Pintea este unul dintre pionii jocurilor de culise in ceea ce priveste imparteala functiilor la IPJ Cluj. Slab ca politist, slab ca si "sef".
Incet-incet, lucrurile se regleaza si la Cluj. A venit un sef nou, tanar, care sper sa confirme si sa nu se lase atras in "combinatiile" locale.

P.S. Si va rog eu, nu mai incepeti astfel de articole pozitive cu osanale inchinate lui Soica, care mai are de scris mult si bine pana isi indreapta coloana aplecata de la atata slugareala.

Adauga comentariu