Ceferiștii clujeni vor protesta în fața Prefecturii Cluj

Angajații Companiei de Căi Ferate din Cluj vor organiza o acțiune de protest, asta după ce azi Confederația Sindicală Națională MERIDIAN și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România au protestat în fața Ministerului Transporturilor.

Principalele revendicări ale ceferiștilor de la București, dar și a celor de la Cluj vizează legea prin care Guvernul intenționează să amâne aplicarea Legi Statutului Personalului Feroviar prin care aceștia ar fi avut dreptul să se pensioneze cu 5 ani mai devreme. De asemenea, ei sunt nemulțumiți de lipsa e viziune și de lipsa investițiilor în sistemul feroviar. 

Principalele revendicări:

  1. Aplicarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar în anul 2021, cel puțin din perspectiva creșterilor salariale și a posibilității de a ieși cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021, conform acestei legi;
  2. Schimbarea trenurilor vechi cu trenuri noi, achiziționate pe fonduri europene;
  3. Achiziționarea a 150 automotoare Desiro noi prin fonduri naționale și europene și includerea în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a achiziției a 139 rame electrice noi pentru sistemul de transport feroviar;
  4. Asigurarea schimbului de generații prin cursuri de formare profesională la CENAFER și/sau SNTFC CFR Călători SA;
  5. Desființarea Autorității pentru Reformă Feroviară;
  6. Stoparea subcompensării CFR Călători și păstrarea gratuității călătoriei studenților pe calea ferată.

„Mâine de la 12:30 la 13:30 avem aprobare pentru un protest organizat în fața Prefecturii Cluj pe tema prorogării statutului feroviarului care ne doare cel mai tare, investițiile și situația de la CFR Marfă. Protestăm față de subfinanțarea sectorului feroviar. Noi am putea să ne facem o grămadă de planuri, dar fără bani. Mai ales infrastructura feroviară, fără investiții în partea de vagoane și locomotive nu facem nimic. Ne deranjează legea  privind Statutul Personalului Feroviar pe care Guvernul vrea să o proroge zilele acestea. Noi avem o facilitate, cei care lucrează în siguranța circulației pot să iasă mai repede la pensie. Asta ne doare foarte tare. Ei vor să o aplice abia peste doi ani de zile”, a declarat pentru Ziar de Cluj Marius Mureșan, liderul sidincatului Libertatea CF Cluj. 

Ceferiștii se alătură astfel celorlalte categorii profesionale care au ieșit deja în stradă și și-au strigat nemulțumirile față de măsurile de austeritate impuse de Guvernul României.

Adauga comentariu