Frunzele de ceai apartin in general unui arbust vesnic verde (Camellia sinensis sau Camellia theifera sau Thea sinensis) din familia Teaceae iar bautura cu numele de ceai se obtine prin infuzarea frunzelor sale. Ceaiul este cultivat in India, Sri Lanka, China, Java, Turcia si Kenia. De la ceai se recolteaza frunzele cele mai tinere si mugurii care, apoi se usuca si se maruntesc.
Grupe de ceaiuri
Tinand seama de diferitele prelucrari ale frunzelor si de numeroasele amestecuri, se pot diferentia cinci grupe de ceaiuri:
– ceaiuri negre, supuse oxidarii (fermentarii) si, ca urmare, mai putin astringente si foarte aromatice (tipice pentru India si Sri Lanka);
– ceaiuri albe, produse din frunze tinere, inca nedeschise, care sunt acoperite cu un puf argintiu sau cu perisori argintii. Prelucrarea se realizeaza in doi pasi: tratarea cu aburi si apoi uscare. Cand este infuzat, are o culoare galben pal si un gust delicat, cu o aroma proaspata;
– ceaiuri verzi, chinezesti si japoneze (foarte tari si excitante, putin aromate), pentru care este prevazuta numai uscarea;
– ceai conlong, oxidat timp scurt, pastreaza multe dintre proprietatile terapeutice ale ceaiului verde; este un sortiment intre ceaiurile negre si ceaiurile verzi;
– ceaiurile aromatizate, ale caror frunze pentru a li se conferi un parfum special sunt cufundate pentru o anumita perioada de timp in substante aromatice (cum este ceaiul Earl Grey, obtinut prin scufundarea intr-o solutie care contine ulei esential de bergamota). Mai recente sunt sortimentele parfumate cu fructe sau cu diverse flori.
Categorii si calitati
Ceaiurile chinezesti, indiene si ceyloneze sunt produse in patru categorii, in functie de calitatea lor:
– Calitatea intai cuprinde mugurele (pekoe) si prima frunzulita si poarta numele de flowery orange pekoe;
– Calitatea a doua (orange pekoe) include a doua frunza;
– Calitatea a treia (pekoe) reprezinta a treia frunza;
– Calitatea a patra (pekoe souchong) include si a patra frunza.
Fiecare dintre cele patru calitati se subdivide in alte categorii, in functie de marimea frunzelor. In Europa, se comercializeaza in general ceaiul de calitatea a doua si a treia.
Ceaiurile chinezesti cele mai raspandite sunt:
– lupsang souchong, ceai negru cu frunze mari, cu gust afumat foarte aromat;
– keemun, sarac in tanin si foarte aromat;
– ceai praf de pusca, ceai verde rulat manual, cu aroma delicata;
– ceai verde aromatizat cu petale de iasomie, cu gust acrisor;
– Formosa oolong, cu frunza ampla si gust de piersica.
Printre ceaiurile din Sri Lanka, se numara: dimbula, de la mari altitudini, cu aroma delicata; nuwara eliya, de munte, stralucitor si parfumat; uva, de la altitudini medii si foarte aromat. Ceaiurile indiene cuprind: Assam, tare si gustos; Darjeeling; nilgiris, cu aroma delicate.
Compozitie
Ceaiul este in general tonic, digestive, diuretic si sudorific. Frunzele contin: apa, proteine, lipide, glucide, fibre alimentare, substante minerale (fier, calciu, sodiu, potasiu, fosfor, zinc), ulei esential (care ii confera bauturii aroma si proprietatile caracteristice), taninuri, teina (care are proprietati excitante asupra sistemului nervos).
Ceaiul verde, in plus fata de principiile active descrise, are propiretati antioxidante, adica neutralizeaza radicalii liberi.
Consum
Ceaiul se consuma in infuzie, eventual indulcit cu zahar sau miere, ca atare sau cu adaos de lapte sau lamaie; la modul absolut, este bautura cea mai raspandita din lume. Diferite de alte ceaiuri, sortimentele bancha si kukischa se prepara ca decoct, adica se lasa sa fiarba frunzele timp de 10 minute. Ceaiul poate fi utilizat si ca ingredient in inghetate, in parfeuri, lichioruri si chiar siropuri.
Pentru persoanele care sufera de digestie lenta si au probleme digestive este util sa bea cu inghitituri mici, in timpul mesei, ceaiuri caldute si slabe, fara zahar.
Pentru ca este mai puternic decat cafeaua, ceaiul alb se consuma dimineata. Acesta nu este recomandat celor care sufera de afectiuni cardiace. Ceaiul negru (Darjeeling), numit si “sampania ceaiului”, in combinatie cu lapte este bun la micul dejun. Ziua, pana la ora 17.00 se bea ceaiul verde. Dupa aceasta ora se consuma ceaiurile semifermentate. Seara, cele mai indicate sunt ceaiurile rosii. Pentru prepararea ceaiului negru, apa trebuie sa fie de 95º C si 75º C pentru ceaiul verde.
Precizari: Desi termenul de ceai este extins si asupra amestecurilor de plante medicinale, in limbaj de specialiate, acestea sunt numite “tisanes” sau infuzii de plante.