Cea mai scandaloasă ratare a Primăriei din 2019, podul Porțelanului, se va redeschide mâine, pentru a se reînchide în ianuarie

Podul Porțelanului, cea mai scandaloasă ratare a Primăriei Cluj-Napoca din anul 2019, va fi redeschis miercuri, 18 decembrie, conform surselor Ziar de Cluj.

Vechiul pod Porțelanului a fost reabilitat și ar fi trebuit să aibă o destinație exclusiv pietonală, pentru că lângă el, conform proiectului inițial, urma să fie construit un nou pod rutier. Pod care, însă, nu s-a mai putut face. De ce? Pentru că firma care a realizat studiul geotehnic pentru proiectul noului pod a dat greș – a realizat un singur foraj și nu a descoperit sarea din sol, care a fost descoperită de abia acum, la 8 luni de la începerea lucrărilor. În mod normal, trebuiau realizate minimum două foraje, cel puțin unul pe fiecare mal. Însă, ce e normal la Cluj-Napoca?

Acum, din banii publici, au fost plătite alte firme pentru noi sondaje și pentru un nou proiect. Potrivit surselor noastre, lucrările la noul pod vor începe în luna ianuarie și ar putea dura circa un an.

Foto: locurile unde au fost realizate noile foraje pentru determinarea naturii solului

Mâine ar urma să se redeschidă vechiul pod Porțelanului, pe care mașinile vor circula semaforizat, pe o singură bandă, iar pietonii pe o alta. Vor circula o lună, după care podul se va închide la loc.

O sursă a Ziar de Cluj, care a lucrat la podul Porțelanului, a explicat întreaga situație:

Nu știu dacă s-a făcut foraj aici, înainte de începerea lucrărilor. Acum s-a făcut aici și este sare, a fost descoperită acum, când s-a forat. Problema e că deasupra sării sunt 2 metri de nămol. Cuzineții nu țin în nămol, în mâl. Sarea e pe amândouă malurile. Se face noul pod, că forează prin sare, ies mai jos de sare și acolo se pune o protecție.

Acum au forat exact aici unde vine sprijinul, care are o lățime de 9 metri. Sarea e la o adâncime de 16 metri pe un mal și la 14 metri pe celălalt mal. Sunt undeva la 2 metri de sare. S-au făcut acum două foraje pe un mal și două dincolo.

Acum proiectul îl face altă firmă din București. Încă o dată! Nu mai e prima firmă. Noua firmă a venit, a forat și apoi fac proiectul.

Mâine se deschide vechiul pod reabilitat, pentru mașini și pentru pietoni. Pietonii nu îi mai putem lăsa pe podețul de lemn, că alunecă! S-a pus semafor pentru mașini.

Podul iar se va închide, că nu se poate lucra cu el deschis. Acum, după sărbători, am fost anunțați că începem să lucrăm la el. Ne-au zis că, cât de urgent! În mod normal, anul viitor, în iunie sau în august, podul trebuia să fie gata. Vă dați seamă că noi, din martie, stăm blocați aici?!

Dacă începem din ianuarie, îl terminăm într-un an. Ne-au ținut blocați continuu aici. Vă dați seama, veneam aici și nu puteam lucra nimic, măturam, făceam curățenie!

În 15 ianuarie va veni noul proiect, au adus altă firmă, să facă cum trebuie forajul! Acum, de două săptămâni au fost și au forat iar.

Clujenii plătesc incompetența celor pe care i-au ales

Unicul foraj, care nu a descoperit sarea din sol, făcut de Formin S.A., a fost realizat și analizat în anul 2015. Teoretic, acest foraj a sondat pământul până la o adâncime de 20 de metri. Se ridică întrebarea firească: acest foraj a fost realizat și pe teren, sau doar pe hârtie, din moment ce sarea era acolo și a fost descoperită numai acum, când s-au realizat, în sfârșit, așa cum era necesar de la început, foraje pe ambele maluri?

De ce a întocmit proiectantul, VCE Vienna Consulting Engineers S.R.L., proiectul noului pod Porțelanului, pe baza unui singur foraj, când podul se susține pe două maluri, și nu doar pe unul? Proiectanții au mers la noroc, sperând că ce e sub un mal, e și sub celălalt? E normală această modalitate de proiectare?

Care este răspunderea proiectantului, în cazul de față? Cum proiectul realizat inițial nu poate fi realizat, va returna VCE Vienna Consulting Engineers S.R.L. banii primiți pentru proiectul creat pe baza unui studiu geotehnic cu concluzii greșite? Va returna Formin S.A. banii primiți pentru studiul geo prin care a oferit date care nu corespund realității din teren?

Vor plăti clujenii, din banii publici, noile foraje, noul proiect? Plus carburantul ars inutil timp de 2 ani de zile de riveranii din Iris, care ocolesc kilometri întregi până la destinație, din cauza podului închis. Plus nervii și întârzierile din trafic.

La finalul anului 2019, putem spune că podul Porțelanului este, de departe, pe locul I în topul celor mai costisitoare și scandaloase ratări ale administrației locale clujene! Iar viceprimarul Dan Tarcea caută scuze, afirmând că nu se putea ști de dinainte de sarea care a blocat lucrările. Lucru fals în totalitate!

Clujul este blocat în proiect de bâlbele administrative ale celor pe care clujenii i-au votat. După cum se votează, așa se și circulă. Aici sunt banii și voturile dumneavoastră!

Citiți și: Sarea care a blocat lucrările: studiul geotehnic de la podul Porțelanului sare peste forajele necesare

Adauga comentariu