Din oras

Ce urmeaza dupa Untold? Promovare la festivalul Sziget si expozitii

Anvergura festivalului Untold a eclipsat celelalte proiecte desfasurate in proiectul Capitalei Europene a Tineretului. Desi in oras nu se aude mai nimic de evenimentele Capitalei, reprezentantii Federatiei Share dau asigurari ca urmeaza o multime de proiecte. E drept ca vorbim de expozitii de fotografie, marcari de zile internationale si impartiri de pliante in numele promovarii.

Pana si Day 15, proiect prin care se organiza un eveniment inedit in fiecare 15 a lunii, luna aceasta se rezuma la publicarea unor fotografii…de la Untold.
Concursul Untold Faces ofera premii in valoare totala de 1.700 de euro si n-are nicio legatura cu data de 15.
Calendarul concursului: inscrierea participantilor: 27 – 30 iulie 2015, perioada concursului: 30 iulie – 3 august 2015, jurizarea: 4 august – 4 septembrie 2015, anuntarea castigatorilor: 7 septembrie 2015.

Reprezentantii Federatiei de la departamentul de cultura si comunitate maghiara si din organizatiile membre promoveaza Capitala Tineretului la festivalul Sziget din Ungaria, iar astazi Ziua Internationala a Tineretului a fost marcata in Capitala cu o expozitie de fotografie la Bastionul Croitorilor.

“Echipa „Cluj 2015” nu a luat pauza dupa cel mai de amploare eveniment din programul Capitalei Europene a Tineretului, Untold Festival si ne bucuram ca vara clujeana e plina de evenimente. Vorbim atat despre evenimente si proiecte organizate de Federatia Share, coordonate de organizatiile membre cat si despre proiecte organizate de alte entitati, in care echipa Cluj 2015 se implica. in saptamana de dupa festival ne-am implicat in „NATO International Summer School” la care au participat tineri din 28 de tari, actiunea „Catch a Smile Day” alaturi de Beard Brothers, festivalul CoolUrban (unde am amenajat un „youth corner” in care participantii au putut interactiona cu echipa si voluntarii Capitalei Tineretului), a avut loc „Ryla in the Heart of Transylvania”, proiect al Rotaract Cluj-Napoca si am avut parte de o premiera extraordinara la Cluj, concertul Orchestrei de Tineret din Viena”, arata Diana Apan, purtatorul de cuvant al Federatiei Share.

Reprezentantii proiectului Capitalei Tineretului spun ca urmeaza o multime de evenimente.

“Tinerii din echipa se implica in Zilele Culturale Maghiare, un eveniment extrem de important pentru programul „Cluj 2015”, la fel ca Zilele Clujului, lucram in continuare la proiectele strategice ale Capitalei Europene a Tineretului – proiectul lunar Day 15 continua, Volunteers’ Academy sau Bugetare participativa de tineret – dar si la proiecte de o amploare mai mica, precum expozitia „Ganja though the eyes of Europe” care are loc chiar acum la Turnul Croitorilor.  in paralel pregatim evenimentele din aceasta toamna, care se anunta a fi extrem de plina. Dreamhack 2015, 100% Youth Friendly City sau Reteaua scolilor clujene sunt doar cateva exemple de proiecte in care echipa Cluj 2015 pune suflet si ore si ore de munca. Bineinteles, evenimentele Clujului precum Seri de vara clujene, Festivalul Colours of Cluj, Sonoro, Mioritmic s.a.m.d. sunt o componenta cheie pentru ce inseamna Capitala Europeana a Tineretului 2015, atat pentru comunitatea clujeana cat si pentru turisti”, a completat Apan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *