Da, Emil Boc este un primar foarte bun. Comparativ cu celălalt primar pe care l-a mai avut Clujul în ultimii (imediat) 30 de ani: Gheorghe Funar. Și infinit mai varză decât interimatul șpăgarului Sorin Apostu. Șpăgar în numele Partidului Democrat Liberal, în primul rând, apoi al său – că nu există mână în borcanul cu miere care să nu se năclăiască.
Lui Sorin Apostu și proiectelor începute de el și tăiate-n panglică de Boc îi datorați Clujul așa cum e acum.
Lui Boc îi datorați doar minciunile tuturor promisiunilor neonorate.
Dar vă scoate ochii cu sclipici de Untold și cu poleială de TIFF. Iar voi, inteligenții României, spuma Universului, puneți botul la întreaga propagandă a celui mai cel oraș din lume, în timp ce stați înțepeniți câte 2, 3 ceasuri în trafic, în timp ce vă miorlăiți pe ascuns jurnaliștilor de la Ziar de Cluj și NCN pentru gunoiul nedus, autorizații neobținute pe nedrept, amenzi abuzive de la milițienii locali, mortul lăsat în casă și alte mizerii administrative. Pe ascuns vă plângeți, pe ascuns îi umpleți frigiderul ”cu carne” lui Boc, dar ne urâți pe noi plenar: că vă arătăm că Boc, cu minciunile lui sunt chipul și asemănarea voastră, a Oștirii Martorilor lui Boc. Că vă place să trăiți în minciună pentru un bilet gratis pe autobuz, pentru niște zahăr, ulei și Vegeta de Paște și de Anul nou, pentru a vă da casa de Untold șamd.
Jocul de întrajutorare Caritas și cei 12 ani de Funar au distrus complet fibra morală a acestui oraș. Întâi au fost toți acei naționaliști comuniști care au transformat orașul într-o enclavă în care toți cei care nu gândeau ca ei, vorbeau ca ei șamd, era niște “vinituri” – acea trufie (păcat capital), numită “mândrie”. Mândria de a fi ceva ce nu-ți aparține ca merit decât prin concursul de șanse ca maică-ta să fi fost fecundată de tată-tu și să te fi adus pe lume într-un loc anume. Mândrii că mama și-a tras-o cu tata și m-am născut la Cluj… Mândru că mama și tata, în actul procreării, erau români… Ce-are de-a face asta cu propriul merit? Cu mândria de a fi obținut ceva prin muncă proprie, prin sudoarea frunții?
Nimic. Doar mândrie deșartă – dar toți cei care l-au votat pe Funar timp de 12 ani și care acum nu ar recunoaște acest lucru, s-au lepădat de acesta pentru alt idol: Boc și și-au păstrat păcatul trufiei deșarte.
Apoi au fost banii nemunciți luați cu lăcomie porcească de la “jocul de întrajutorare Caritas”, fără a ține cont de faptul că cele două “telecoloruri” luate, doar să se vadă opulența, să vadă vecinii, reprezentau casa pusă amanent de alți lacomi, viața lor ruinată. Lăcomia – alt păcat capital pus pe blazonul mândriei de a fi clujean.
Acesta ne este blazonul, cu el defilăm prin lume, în numele lui ne alegem conducătorii, apoi ne mirăm că ne merge prost. Și ne supărăm pe cei care ne arată că Emil Boc e gol.
A fost bun. Și-a depășit capacitatea de a fi bun în momentul în care a acceptat să devină premier și s-a înconjurat de o gașcă feroce de grup de interese, gașcă care-l parazitează – dar nici eu nu mai pot garanta azi, că lui nu-i place să fie parazitat. Din păcate sunt prea multe coincidențelor atentatelor la banii publici, ai bunăvoințelor de tot felul pe care acest om le are față de aceeiași indivizi, iară și iară. De la sute de mii de euro dați noaptea, ca hoții, ca amicul Buta, plod de securist pe nou, să facă Untold (apoi tot orașul pus la picioarele acestuia, cu tot cu legi), până la autorizații pe repede înainte – totul ne arată un individ slugă acestui grup de interese.
Da, știu că nu puteți fi de acord cu ce vă scriu, poleiala și zorzoanele comunicatelor de presă, preluate pe nemestecate (fără simț critic, fără realizarea ridicolului acestor comunicate) în mass media locală, vin și vă alimentează nesătula lăcomie și mândrie de a fi ceva, când nu prea sunteți decât un număr statistic și atât.
PS: Vă las să trecem în 2019. Vă doresc un An Nou frumos și fără încercări dureroase. Dacă v-am greșit cu ceva, eu v-am iertat…
Dar nu pot pleca până nu vă spun povestea lui acel “Maestre” pe care-l tot auziți plimbat prin gura lui Emil Boc. Prin 2002, 2003, era un băiat, prieten bun cu noi (cu noi a și rămas) care-l tot plimba cu mașina pe deputatul Emil Boc – pe atunci un individ care știa să vorbească, să nu se ascundă și să aibă maniere. Sau, cel puțin, așa părea. Pe acest băiat nu-l scotea Boc din “Maestre” niciodată. Până când, vreo doi ani mai târziu, acesta l-a întrebat direct: „îmi spuneți așa că nu-mi știți numele”. Și fix așa era.
Nu e banc ca cel în care soțul își apela soția cu tot felul de locuri comune siropoase, de credea lumea că ei se înțeleg de minune după 40 de ani de căsnicie când, în realitate, acela-i uitase de multă vreme numele, ci realitatea faptului că Emil Boc nu numai că v-a uitat numele de multă vreme, dar nici nu s-a ostenit să-l țină minte. Pentru el există: Buda, Stamatian, Ferencz, Buta, Metz (o vreme), Ioan Rus (multă vreme) – toți inșii cu care nu bea o bere (vorba cântecului: “ce-ai cu curvele mele”), ci își clădește o avere. Averea poate fi și politică, nu numai materială.