Ce mesaje le transmit clujenilor Boc și Tișe după decretarea stării de urgență?

În România a fost decretată stare de urgență începând de astăzi pe fondul epidemiei de coronavirus. Astfel că atât Boc cât și Tișe au anunțat măsuri suplimentare pentru a preveni riscurile îmbolnăvirii cu COVID – 19. De asemenea, aceștia dau asigurări că nu va exista o criză a alimentelor, iar restricțiile vor fi aplicate treptat

Primarul îi îndeamnă pe clujeni la calm, le recomandă să evite deplasările și îi asigură de faptul că se vor găsi alimente și medicamente.

”Cu calm, cu responsabilitate și solidaritate vom depăși și această perioadă mai dificilă, vom vedea și ce măsuri se vor institui prin decretul președintelui și mai ales prin actele următoarem, care gradual vor institui niște constrângeri în materie de deplasare, sau de întâlnire, închiderea unor instituții și localuri publice sau private.  Toate acestea se vor aplica gradual. Pentru că România a aplicat din timp măsuri pentru a preveni răspândirea coronavirus, suntem într-o situație fericită de a nu avea niciun deces și un număr relativ sub control de cazuri în România cu acest virus. În continuare, dacă vom fi responsabili și vom aplica măsurile guvernamentale de a limita răspîndirea virusului cred că putem ține situația sub control și să nu ajungem în situații dificile și grave cum sunt în unele țări din UE. Este important să câștigăm timp pentru ca sistemul de sănătate să facă față, cei care s-au îmbolnăvit să se vindece, să evităm decesele și să depășim această criză complicată. Nici starea de urgență nu a mai fost instituită din 1999, din noaptea de 21 spre 22 ianuarie când a fost acea mineriadă. Nu am mai avut de multă vreme stare de urgență. Este o stare constituțională, bazată pe lege, vizează protecția cetățenilor, eficiența autorităților și de a ne asigura că viața noastră merge mai departe, chiar dacă este puțin diferit față de ce am avut până în momentul de față. Important e să fiți calmi, să nu vă panicați și să aveți încredere în autorități”, transmite primarul Emil Boc.

În ceea ce privește măsurile luate de Primăria Cluj-Napoca, Primarul Emil Boc a anunțat că plata parcărilor va fi prelungită până în 30 iunie, iar ședințele Consiliului Local vor avea loc prin videoconferință pe o platformă online.

De asemenea, vor fi luate măsuri de igienizare și dezinsecție în spațiile publice, în locuințele modulare de la Pata Rât, pe străzi și trotuare, în piețele publice, în mijloacele de transport în comun.

Alin Tișe nu este la fel de prezent în mediul online ca și Boc, dar a postat un mesaj prin care îi asigură pe clujeni că starea de urgență nu înseamnă raționalizarea alimentelor, blocarea țării sau abuzuri. De asemenea, Tișe a publicat articolele din lege care menționează ce înseamnă starea de urgență.

”Având în vedere enunțarea în spațiul public/mediul online a posibilelor măsuri care pot fi luate în cadrul stării de urgență, fără a se menționa faptul că NU toate aceste măsuri sunt luate în mod obligatoriu, menționăm faptul că vor fi avute în vedere DOAR acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19). VĂ RUGĂM SĂ VĂ INFORMAȚI DOAR DIN SURSE OFICIALE”, transmite Alin Tișe.

La nivelul Consiliului Județean, Alin Tișe a anunțat că s-a insituit munca la domiciliu pentru angajații din aparatul de specialitate și din instituțiile subordonate CJ Cluj. Pentru a asigura continuitatea activității, cel puțin o treime din angajații fiecărui compartiment vor desfășura, în continuare, munca la sediul instituției.

În ceea ce privește DGASPC Cluj s-a luat decizia de a se interzice accesul vizitatorilor în centrele de copii și vârstnici.

Astfel, s-a interzis accesul persoanelor străine la beneficiarii aflați în unitățile rezidențiale. Orice petiție sau document necesar pentru programarea la evaluare sau completarea dosarelor pentru persoanele cu handicap se va trimite prin poștă, fax sau e-mail. Documentele necesare întocmirii anchetelor sociale se vor depune la sediul primăriilor, urmând ca acestea să fie scanate și trimise prin e-mail de către asistentul social. De asemenea, s-au amânat vizitele părinților/aparținătorilor/voluntarilor în unitățile de protecție și la asistenții maternali profesioniști.

O altă măsură vizează ca ședințele de urbanism sî se organizeze online în sistem de tele-conferință.

De asemenea, Consiliul Județean recomandă cetățenilor să evite deplasarea la sediul instituției. Aceștia se pot adresa instituției telefonic, la numerele de pe site: (https://www.cjcluj.ro/assets/uploads/Tabel%20telefoane%20martie%202020.pdf) sau să transmită solicitările pe e-mail, la adresele infopublic@cjluj.ro, cjc@cjcluj.ro sau celelalte adrese indicate pe site. De asemenea, se recomandă evitarea depunerii documentațiilor pe suport de hârtie, preferabil fiind să fie transmise scanate.

În cazul celor care au de efectuat plăți, reamintim lista codurilor IBAN ale conturilor Consiliului Județean deschise la Trezoreria Municipiului Cluj-Napoca (https://www.cjcluj.ro/assets/uploads/Conturi%20-Venituri.pdf).

În ceea ce privește Avizele emise de către Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Cluj, acestea se vor putea ridica de la Registratura Consiliului Județean (Calea Dorobanților, nr.106), în fiecare zi de Luni, între orele 9.00-11.00.

 

Adauga comentariu