Din oras

Ce mai fac condamnatii celebri ai Clujului

Sorin Apostu, Radu Bica, Calin Stoia, Sorin Platon sunt numai cativa politicieni si oameni de afaceri clujeni condamnati pentru fapte penale. In urma cu numai doi-trei ani, acestia erau retinuti de procurorii DNA sau condamnati pentru ucidere din culpa. Dupa ce au iesit din lumina reflectoarelor, condamnatii Clujului au ajuns sa o duca bine: Platon, fostul prefect condamnat pentru ca a omorat un bebelus pe o trecere de pietoni, este sef la RADJ Cluj. Apostu, “primarul penal” al PDL-ului, preda nestingherit studentilor de la USAMV, in timp ce fostul sau coleg de celula, Calin Stoia, se plimba cu familia prin Viena si joaca golf la Pianu. Cel mai prost o duce Radu Bica, care munceste din inchisoare pentru a-si reduce din pedeapsa.

Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, condamnat pentru fapte de coruptie, duce o viata discreta dupa eliberarea din inchisoare. Rar este vazut in cate-un restaurant din oras, insotit de sotia lui, Monica si de cativa prieteni apropiati.
Cert este ca si anul acesta va continua sa predea la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj. Comisia de etica a USAMV a decis ca profesorul Apostu poate preda in continuare, pana la o decizie definitiva a instantei. Asta, in ciuda faptului ca a primit o condamnare de 3 ani si sase luni de inchisoare cu executare de la judecatorii Curtii de Apel Targu Mures.

Apostu preda la Facultatea de Stiinta si Tehnologia Alimentelor cursurile de Microbiologia Produselor Alimentare si Controlul Calitatii Produselor Alimentare. Fostul primar nu detine nicio functie de conducere la universitate si nu a fost implicat in niciun proiect cu finantare europeana.

Stoia joaca golf la Pianu si se plimba prin Viena

Calin Stoia a avut o perioada buna dupa iesirea din inchisoare: s-a casatorit, a calatorit si a jucat golf.

Omul de afaceri Calin Stoia, judecat in acelasi dosar de coruptie cu Sorin Apostu, s-a casatorit in august 2012 cu Laura Pop Baldi, fiica unui cunoscut om de afaceri clujean.
In ultima perioada, Stoia a fost vazut de multe ori la circuitul de golf de la Pianu, judetul Alba, acesta fiind un impatimit al golfului.


Din iunie 2013, instanta i-a ridicat acestuia interdictia de a parasi tara si de a lua legatura cu Sorin Apostu, fostul sau coleg de celula.

In acest fel, Stoia a vizitat Viena impreuna cu sotia si fiica lor.

Stoia este director al companiei de salubritate Brantner Veres si a stat in arest preventiv timp de cinci luni.

Numele lui Stoia a fost strans legat de cel al lui Sorin Apostu in dosarul de coruptie. El a fost acuzat de procurori ca i-ar fi dat mita fostului primar 40.000 de euro, pentru a castiga licitatia privind deseurile menajere. In acelasi dosar cu Apostu, Stoia a fost achitat de Curtea de Apel Cluj.

Bica munceste din inchisoare

Radu Bica, asa-numita “victima colaterala” din acest mare caz de coruptie, este singurul care se afla inca inchis. Bica a fost arestat inaintea lui Sorin Apostu, in 1 noiembrie 2011, fiind prins in flagrant in timp ce lua mita de la aceeasi denuntatoare din cazul Apostu, Aspazia Droniuc, in valoare de 43.000 de lei. Banii erau destinati, potrivit anchetatorilor, pentu ca fostul vice al Consiliului Judetean Cluj sa faciliteze castigarea unei licitatii pentru servicii de mentenanta la Cluj Arena.

Din 5 octombrie 2012 este condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare cu executare. Viata in penitenciar nu este foarte grea insa pentru Bica, mai ales ca din vara acestui an este incadrat la un regim deschis de detentie. Asta inseamna ca Bica poate sa munceasca in afara inchisorii si este platit pentru asta. Mai mult, i se reduce si o buna parte din pedeapsa primita, in contul muncii depuse.

Programul persoanelor detinute incadrate la regim deschis este de maxim 10 ore de munca pe zi si 7 ore d emunca peste noapte, cinci zile pe saptamana. In functie de tipul activitatii, programul si castigul variaza.

Bica lucreaza pentru o societate comerciala care are contract cu Penitenciarul Gherla, dar reprezentantii inchisorii nu au putut nominaliza numele firmei.
Cert este ca Bica primeste atat bani, cat si zile libere in contul muncii depuse. Astfel, pentru un program de sapte ore de noapte, la doua ture, detinutul castiga o zi de libertate. Daca munceste opt ore pe zi, obtine o zi de libertate la patru zile muncite. In schimb, daca munceste 10 ore pe zi, castiga o zi de libertate la trei zile muncite.

Detinutii sunt si remunerati pentru munca depusa, primind 40%  venit brut din tariful negociat de penitenciar.

Platon, numit sef la RADJ Cluj

Fostul prefect Calin Platon a fost condamnat la doi ani si sase luni cu suspendare pentru ucidere din culpa dupa ce a accidentat mortal un bebelus de trei luni si a ranit-o pe mama acestuia pe o trecere de pietoni din cartierul Grigorescu in 2010. Mai mult, fostul prefect, pe atunci inspector guvernamental, avea permisul suspendat la acea vreme. Platon a platit daune de 165.000 de euro parintilor copilului decedat, a fost condamnat cu suspendare si nu are voie sa conduca niciun autovehicul timp de 5 ani. Dupa asezarea lucrurilor premierul Emil Boc l-a reinstalat in postul de inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului de unde a fost demis de Victor Ponta in aceasta vara, alaturi de alti 45 de inspectori.

Platon nu a ramas insa pe drumuri, colegul de partid, sef al Consiliului Judetean, Horea Uioreanu i-a gasit un loc caldut de director intr-o regie subordonata. Astfel din 15 august 2013, Platon este directorul interimar al Regiei Autonome a Drumurilor Judetene.

Cazul deputatului PNL de Cluj, Virgil Pop, a fost printre primele cazuri de coruptie care a zguduit orasul de pe Somes. Fostul consilier judetean a fost condamnat definitiv in martie 2012 la cinci ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta si spalare de bani. Potrivit dosarului Virgil Pop in perioada decembrie 2007- februarie 2008 a pretins 80.000 de euro pentru facilitarea unor contracte prin influenta pe care o avea in Consiliul Judetean in favoarea denuntatorului cu Electrica Bucuresti si Transilvania Nord. Din suma solicitata Pop a primit 30.000 de euro si 130.000 de lei.

In prima faza Virgil Pop a fost incarcerat in Penitenciarul de Maxima Siguranta Gherla, de unde a fost transferat la Bistrita. Presa nota la finalul anului trecut ca fostul deputat lucreaza la studioul TV al penitenciarului, este unul dintre cei mai vizitati detinuti, munceste la deservire, participa la activitatile religioase si nu incalca regulile interne. Penelistul turdean a fost primul parlamentar roman adus cu duba din arestul DNA pemtru a-si prelua mandatul si primul condamnat definitiv in timpul mandatului. Pop va putea intra in comisia de eliberari conditionate abia in anul 2015.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *