Ce e guşă, e căpuşă

Acum, că există o decizie irevocabilă a unei instanţe care bagă firma televiziunii Realitatea în faliment, trebuie să vedem şi care este realitatea, dincolo de lamentaţii, acuze şi acuzaţii. Mai întâi să notăm că această companie, controlată la vedere de Cozmin Guşă (cine să mai ştie câţi sunt ciuciţi în spatele lui?), a intrat în insolvență încă din septembrie 2011.

Dar, numai după trei ani, s-a adoptat un plan de reorganizare. Apoi s-au pierdut alți patru ani până când o primă instanță a aprobat acest plan de reorganizare care, normal, a fost contestat, iar contestaţia i-a explodat lui Guşă direct în faţă. O primă concluzie a tristei realităţi: opt ani le-au trebuit justiţiarilor pentru a concluziona că vorbim despre deșteptăciunea unor băieţi care au știut să mulgă sistemul, să nu-și plătească datoriile față de societate (deh, acesta este scopul taxelor și impozitelor), ca apoi se dea împuşcaţi în aripile libertăţii de expresie că i-a lovit mecanismele economiei de piață și îi pune să-şi plătească datoriile. O babă amărâtă era executată cu amănuntul de foarte multă vreme doar pentru o datorie de 1 leu. Ori aici discutăm despre datorii de 126,9 milioane lei, din care 51,7 milioane la bugetul de stat și 53,1 la bugetul asigurărilor sociale de stat, 2 milioane la bugetul asigurărilor pentru șomaj și 19,9 milioane la bugetul asigurărilor de sănătate. Mai bine de jumătate din aceşti bani sunt bani furaţi din viitorul angajaţilor Realităţii care se pot gândi la o pensie cam ca Ion Iliescu că e nevinovat pentru crimele din decembrie 1989 şi 13-15 iunie 1990. Aici discutăm despre faptul că debitorul, numit în continuare Statul, a cerut să i se plătească ceea ce i se datorează. Paralel, neparalel, există niște dări către acest Stat care țin de sfera protecției angajaților de la Realitatea. Realitatea e că s-a intrat în faliment din cauza găinăriilor și nu că Gușă ar fi o victimă a "Statului paralel". El a ciugulit de când îl ştim de la masa acestui "Stat" și a decis că nu trebuie să-și plătească consumația.

Între fomfii şi guşaţii României, această guşă e una aparte. Deşi provine dintr-un microraion al municipiului Turda, judeţul Cluj, pare mai degrabă un produs de Giurtelecul Hododului, localitatea în care s-a aciuat Virgil Măgureanu, primul securist post-decembrist al României. Dezvoltarea acestei guşi e o dâră de trădări şi înşfăcări cu totul a mâinilor care i-au întins un deget de ajutor.

Nu ştiu cum se face, dar toţi cei cu care a avut Cozmin de a face s-au ales din relaţie doar cu o inestetică guşă. Şi nu se scapă de guşă simplu. Guşa este o depunere, o degradare obţinută în timp, ce se obţine prin îmbuibarea, hrănirea în exces – mai ales cu încrederea acordată de alţii. Care nu l-au lăsat să moară la timp pentru a nu-i mai lăsa el să trăiască mai departe. Cică guşa ar fi rodul eredităţii, al moştenirii cum s-ar zice şi că degeaba ar lua posesorul de guşă tot felul de iniţiative să mănînce mai sărac (mai cinstit) că, în final, apetitul tot grohăitor spre troacă îl va împinge. Cică ai putea scăpa de guşă dacă a-i lua-o la palme. Luatul la palme al guşei ar întări muşchii gâtului pentru cei care vor să mai aibă obraz. Dar numai cu palme, doar se amână inevitabilul, că guşa ia faţa, o ia la vale cu tot cu ea. Aşa că singurul mod cu adevărat eficient pentru a scăpa de ea este chirurgia plastică, extirparea. Altfel simţi ce au simţit, rând pe rând, pe măsură ce li s-a luat faţa: şefii de la fostul cotidian clujean „Mesagerul Transilvan” (săpaţi şi zburaţi din funcţii), Dan Matei Aghaton (căruia, drept “recompensă” pentru susţinere, guşa i-a fãcut vânt fiului său din funcţia de conducere deţinută la organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat), Marius Tucă (surse avizate susţin că poziţia guşei în Compania Jurnalul era atât de solidă încât Dan Voiculescu i-a arătat lui Măriusică spectrul şomajului, când acesta din urmă i-a cerut extirparea), Sorin Ovidiu Vântu, Elan Scwartzemberger, Adrian Năstase, trădat şi turnat la Traian Băsescu şamd. Măcar acesta din urmă a pus mâna pe bisturiu şi, când guşa a forţat preluarea conducerii Partidului Democrat, a extirpat-o cu tot cu muşchii masticatori de rahat Şandru şi Pavelescu.

Prin urmare, Statul, paralel, neparalel, decis să-şi recupereze paralele a pus mâna pe bisturiu. Ceva mă face să cred că este mult prea târziu.

Adauga comentariu