Ce dosare mari ale DNA Cluj ar putea fi periclitate de decizia CCR privind supravegherea tehnica

Marile dosare ale DNA Cluj din ultimii doi ani, trimise in judecata sau aflate inca in instrumentare, ar putea fi periclitate de mult discutata decizie a Curtii Constitutionale privind supravegherea tehnica deoarece aceasta a fost efectuata de catre SRI.

Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei privind eliminarea din codul de procedura penala a sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului” de la articolul privind punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica are efect asupra cauzelor aflate pe rolul instantelor, potrivit motivarii.

”Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteste caracterul erga omnes si pentru viitor al deciziilor sale, prevazut la art.147 alin.(4) din Constitutie. Aceasta inseamna ca, pe toata perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucura de prezumtia de constitutionalitate, astfel incat decizia nu se va aplica in privinta cauzelor definitiv solutionate pana la data publicarii sale, aplicandu-de, insa, in mod corespunzator, in cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata [a se vedea Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, (par.28)]. in ceea ce priveste hotararile definitive, aceasta decizie poate servi ca temei de revizuire, in baza art.453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedura penala, in aceasta cauza, precum si in cauzele in care au fost ridicate exceptii de neconstitutionalitate similare, inaintea datei publicarii prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.”, se arata in motivarea CCR.
in marile dosare DNA Cluj din ultimii doi ani s-a lucrat cu SRI, lucru precizat chiar de procurori la sfarsitul comunicatelor de presa referitoare la retineri sau trimiteri in judecata.  ”in cauza, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al S.R.I.”, este propozitia des intalnita in comunicatele DNA.

Dosarele in ordinea descrescatoare a datei inceperii urmaririi penale:

Dosarul in care este urmarit penal seful Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, Daniel Don. ”Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea S.R.I., scrie in comunicatul privind retinerea acestuia pe care il puteti vedea accesand acest link. 

Cazul mita la functionari publici din Primaria Cluj-Napoca. Lucia Adriana Magurean si Mariana Capota, sef, respectiv consilier la Serviciul Tehnic Reparatii Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilitati Publice din cadrul Primariei ar fi primit mita bani si produse de la o firma de deratizare. ”in cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii, Directiei Generale Anticoruptie si din partea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.”, scrie in comunicat. Dosar in lucru.

Dosarul Remarul 16 Februarie -Transferoviar- CFR., aflat pe rolul Tribunalului Cluj, in care sunt pusi sub acuzare directori de la societatile Remarul si Transferoviar, cat si din cadrul CFR Calatori. 

Cazul Mihaiela Cordos, sotia senatorului Alexandru Cordos. Aceasta a mers pe recunoasterea faptelor in fata instantei si asteapta pronuntarea. 
Politistii din Bistrita-Nasaud. ”in cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii, Departamentului de Informatii si Protectie Interna”, precizau procurorii DNA Cluj. 

Politistii din Bistrita-Nasaud. ”In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii, Departamentului de Informatii și Protectie Interna”, precizau procurorii DNA Cluj. 

Dosarul lui Horea Uioreanu in care este acuzat de folosire informatii ce nu sunt destinate publicitatii, trimis in judecata de sectia militara de la DNA -structura centrala.  ”Procurorii militari au beneficiat de sprijinul de specialitate al structurii de protectie interna din cadrul Serviciului Roman de Informatii”, se arata in comunicat. Culmea, Uioreanu avea informatii chiar de la un subofiter SRI.

Dosarul Fany -ARR a fost solutionat la Tribunal si urmeaza judecarea apelului. ”in cauza, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al S.R.I.”
Dosarul mita la CJ Cluj, cel mai cunoscut dosar penal al momentului in Cluj. Acesta este la judecata, pe fond, instanta ajungand la ultima audiere, cea a lui Horea Uioreanu. ”in cauza procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea S.R.I. Cluj.”, precizau procurorii DNA Cluj.

Dosarul mita la CJ Cluj, cel mai cunoscut dosar penal al momentului in Cluj. Acesta este la judecata, pe fond, instanta ajungand la ultima audiere, cea a lui Horea Uioreanu. ”In cauza procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea S.R.I. Cluj.”, precizau procurorii DNA Cluj.

Ce spun avocatii de penal consultati

Parerile intre avocatii penalisti sunt impartite. Unii vor sa invoce exceptia de neconstitutionalitate in dosarele cu interceptari ale clientilor lor, unii mai analizeaza, iar altii nu o vor invoca.

Avocatul Eugen Iordachescu spune ca deocamdata nu se gandeste sa o invoce, dar ar putea:

”Sa vedem exact care este contextul, mai analizam in ce dosare ale noastre se aplica. E clar ca are decizia are efect pentru ce s-a facut dupa 1 februarie 2014, cand a intrat in vigoare noul cod de procedura penala. E clar ca se poate invoca. Decizia ne da sansa sa avem, prin intermediul judecatorului, un control asupra unor activitati pe care nu aveam cum sa le controlam pana acum”

Avocatul Tiberiu Ban:

”Urmeaza sa analizam motivarea decizie si in masura in care ar profita clientului, vom invoca exceptia. Am avut dosar in care am anulat 6 volume de interceptari ale SRI si apoi s-a admis pana la urma contestatia parchetului.”.

Av. Radu Chirita spune ca va invoca exceptia:

”inca nu ne-am gandit cum o facem. Avem vreo zece dosare, asa la o prima numaratoare” in ce priveste partea cu temeiul de revizuire din motivarea Chirita precizeaza ca nu are rost sa se ceara revizuirea in dosare caci in curand va fi motivata decizia prin care de declara neconstititional art. 453 alin.1 lit.f.

Av. Mihai Neamt sustine ca nu va invoca exceptia:

”ii las pe judecatori sa invoce din oficiu. Decizia Curtii Constitutionale nu e ceea ce pare. Are o componenta masiva de neclaritate, de fumigena. Intra in conflict chiar si cu legea Curtii Constitutionale. Vor fi vreo doua luni pana se clarifica lumea. Cred ca e o modalitate prin care se va justifica cresterea bugetelor parchetelor intr-un stat politienesc. Printr-o Ordonanta de Urgenta a Guvernului  se poate clarifica sintagma ”orice alte organe specializate”, caci curtea asta critica, lipsa de claritate si precizie. Guvernul poate zice: ”urmatoarele organe: SRI, DIPI…. SRI-ul e prestaror de sevicii. E o chestiune tehnica sa interceptezi, nu trebuie sa fii organ de cercetare penala ca sa faci asta”.

Analiza si la DNA Cluj

”Vom face o analiza cu privire la impactul deciziei Curtii Constitutionale. Oricum, niciun procuror nu trimite un dosar in judecata doar pe baza interceptarilor. Probele trebuie sa se coroboreze intre ele.”, a declarat pentru clujust.ro procurorul sef DNA Cluj, Anca Marincean.

Adauga comentariu