CE aplică o lovitură de imagine României: INFRINGMENT din cauza proastei gestionări a problemelor de mediu. Un loc fruntaș: administratorii politici ai Clujului, Tișe și Boc

Ziua de 30 octombrie este una neagră pentru România. Comisia Europeană a trimis României mai multe notificări de începere a procedurilor de infringement, adevărate ultimatumuri. Comisia Europeană a cerut României să închidă, să sigileze şi să refacă ecologic 15 depozite de deşeuri ilegale care au beneficiat de o perioadă de tranziţie, conform Tratatului său de aderare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Tot vineri, CE a mai trimis României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere pentru nerespectarea normelor UE privind tratarea apelor urbane reziduale (Directiva Consiliului 91/271/CEE) în marile zone urbane. Termen de realizare: TOT DOUĂ LUNI.

De asemenea, România și Grecia au primit un răgaz de două luni de la Comisia Europeană pentru a adopta programele naționale de control al poluării aerului, în caz contrar putând începe procedura de sancționare (infringement), potrivit unui alt comunicat al executivului european.

În 2016, UE a adoptat o directivă – obligatorie pentru toate statele membre – prin care toate țările trebuie să adopte Programe Naționale de Control al Poluării Aerului, programe prin care își asumă măsuri și ținte concrete pentru protejarea cetățenilor. România nu a adoptat nici până acum acest program, potrivit Comisiei Europene, și are două luni să propună un set de măsuri pentru a evita declanșarea procedurii de infringement. Dacă pierde un eventual proces la CJUE, România va fi obligată să plătească o sumă considerabilă până când va remedia situația.

Aceeași Comisie solicită Bulgariei, Croaţiei, Ciprului şi României să pună în aplicare pe deplin normele UE privind consolidarea prezumţiei de nevinovăţie şi dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (Directiva (UE) 2016/343).

Comisia a trimis vineri României mai multe scrisori de punere în întârziere, documente ce reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement. România are la dispoziţie două luni ca să remedieze deficienţele; în caz contrar, Comisia Europeană poate decide să trimită un aviz motivat.

Conform Directivei privind deşeurile (2000/60/CE), statele membre trebuie să recupereze şi să elimine deşeurile într-un mod care să nu pună în pericol sănătatea umană şi mediul, interzicând abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor.

Deşeurile trebuie tratate fără riscuri pentru apă, aer, sol, plante sau animale, fără a provoca neplăceri prin zgomot sau mirosuri şi fără a afecta negativ zonele rurale sau locurile de interes special. Adică exact ce se întâmplă acum la groapa de gunoi administrată de RADP Cluj-Napoca acum!

Pactul verde european şi Planul de acţiune al economiei circulare al UE urmăresc să accelereze tranziţia către o economie circulară, bazată pe o eficienţă ridicată a resurselor, reducerea deşeurilor şi rate ridicate de reciclare în toate sectoarele.

În România, 101 depozite de deşeuri care nu corespundeau standardelor au beneficiat de o perioadă de tranziţie. Ele ar fi trebuit să fie închise (după multiple păsuiri) până în iulie 2019. Conform informaţiilor primite din România, 86 de depozite de deşeuri sunt acum închise şi reabilitate.

Planificarea pentru închiderea şi reabilitarea celor 15 depozite de deşeuri rămase este incertă, deoarece pentru majoritatea acestora lucrările de închidere nu au început încă.

PROBLEMA ESTE URMĂTOAREA: ”România are la dispoziţie două luni ca să remedieze deficienţele; în caz contrar, Comisia Europeană poate decide să trimită un aviz motivat.”

Adică trebuie să se facă în două luni ceea ce nu s-a făcut din 2009 - data la care România se angajase să închidă toate depozitele neconforme. CINE ERA PREMIERUL ROMÂNIEI ATUNCI? Da, ați ghicit: Emil Boc. Mulțumim, Emil Boc!

Noroc cu amabilitatea CE care a tot păsuit România și a tot dat termene peste termene. De exemplu, Groapa de gunoi de la Pata Rât, care până în 2014 s-a aflat în custodia Primăriei Cluj-Napoca, trebuia închisă încă din anul 2010. În locul ei trebuia construită o groapă de gunoi temporară, în care să fie depozitate deșeurile până la finalizarea celei ecologice.

Abia anul trecut s-a finalizat închiderea și ecologizarea acestei gropi de către Consiliul Județean. Între timp, ca un buboi, a crescut alături, groapa temporară de deșeuri administrată de către RADP Cluj-Napoca. Și abia anul acesta, cam de o lună, s-a considerat că e terminat și bun de dat în folosință Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, groapa ecologică așteptată aproape zece ani. Trebuie subliniat faptul că funcționare legală a acestui Centru de Management Integrat al Deșeurilor este contestată de către activiștii de mediu clujeni.

Și fix operațiunea de mutare a deșeurilor din groapa temporară a RADP Cluj-Napoca în celula nr. 1 a CMID a creat situația de ilegalitate la care face referire CE: ”Deşeurile trebuie tratate fără riscuri pentru apă, aer, sol, plante sau animale, fără a provoca neplăceri prin zgomot sau mirosuri şi fără a afecta negativ zonele rurale sau locurile de interes special.”

În Cluj-Napoca pute de peste o săptămână, iar edilul Emil Boc și Ecoul Său, Dan Tarcea, au avut neobrăzarea să declare că acesta ”este costul faptului că clujenii nu au stat cu deșeurile în stradă”. Pute, dar e ilegal să pută - cel puțin așa a decis Comisia Europeană!

Și aici intervin, nemiloase, prevederile din Tratatul de Aderare al României la UE: dacă în două luni rampa RADP Cluj-Napoca nu este ecologizată, se intră în procedură de infringement și se aplică României și județului vizat de ”ultimatum” amenzi zilnice care pot varia de la 2.000 de euro, până la un sfert de milion de euro!

Adauga comentariu