In vizor

Ce afaceri are familia lui Peter Tunde, retinuta pentru luare de mita

Familia fostei adjuncte de la ISJ Cluj, Peter Tunde, retinuta ieri pentru luare de mita, a derulat mai multe afaceri, multe dintre ele chiar cu Inspectoratul Scolar. Sotul acesteia, Peter Paul, a avut, pana in 2012 o firma de paza si protectie care avea contracte cu mai multe scoli din judet.

Peter Paul, in prezent angajat al Aeroportului International Cluj, a derulat, pana de curand, afaceri printr-o firma de paza si protectie, pe care a vandut-o, apoi asociatilor sai.

Pana in 2011, Peter Paul a fost asociat in firma de paza si protectie Gladiator Guard SRL, alaturi de patronul Scutul Negru, Cornel Nemes si de Alin-Augustin Bigus. Sotul lui Peter Tunde a detinut 35% din partile sociale. Peter Paul si-a cedat, insa, partile sociale asociatilor sai, care au radiat apoi societatea, in 2012.

Interesant este ca aceasta firma de paza si protectie isi avea sediul chiar in cladirea Inspectoratului Scolar Judetean Cluj, unde inchiriase legal un spatiu de birouri.

In perioada 2008-2010, cand Peter Tunde detinea functia de inspector scolar adjunct, fiind responsabila pe partea de investitii, firma sotului ei derula afaceri cu majoritatea scolilor din judet prin contracte de paza si supraveghere, dar si la Palatul Copiilor si cluburilor din judet subordonate acestuia.

O alta firma detinuta de sotul lui Peter Tunde este SC Procrescend SRL, care are domeniu de activitate “comert cu ridicata de componente si echipamente electronice si de telecomunicati”. Societatea a fost infiintata in 2007, insa din 2009 cifra de afaceri a fost de zero lei. In aceasta firma, Peter Paul este asociat cu Ilie Dorel Gorgan.In prezent, activitatea firmei este intrerupta.

In 2011, Peter Paul a infiintat o alta societate, Gemini&Partners Consulting SRL, cu domeniu de activitate “alte forme de invatamant”.

Si fiul lor, Peter Pal, este administrator si asociat la SC Napocoro SRL din Feleacu. Firma are domeniu de activitate „comert cu ridicata de componente si echipamente electronice si de telecomunicatii”. Peter Pal este angajat al Primariei Cluj-Napoca si consilierul personal al lui Emil Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *