Cazul Făget: În atenția Gărzii Forestiere pentru cel puțin 30 de zile

Cazul Făget a intrat în atenția autorităților după ce traseul turistic a fost blocat, iar în zonă au fost montate panouri de proprietate privată. Garda Forestieră Cluj susține că efectuează controale privind „posibile încălcări” ale regimului silvic. 

La finalul lunii aprilie accesul turistic din Făget a fost blocat. Clujenii au făcut multiple sesizări la Primărie și Garda Forestieră. În zonă și-ar fi făcut de lucru și polițienii locali. 

„Văd multă lume mirată în zona, nimeni nu știe nimic. E fain la Cluj, dar e normal ce se întâmplă?”, nota Rareș Iordache pe seama situației halucinante din Făget unde clujenilor le este interzis accesul. Primarul Emil Boc susținea că va fi „cu ochii ca pe butelie” și niciun arbore nu va fi tăiat, iar Clujul verde va prospera.

Reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj susțin că situația din Făget se află în atenția autorității. 

„Privind verificările efectuate de Garda Forestieră Cluj a unor posibile încălcări ale legislației silvice în zona Bazei sportive Unirea din Municipiul Cluj-Napoca. (…).

Vă comunicăm că Garda Forestieră Cluj efectuează verificări privind posibile încălcări ale regimului silvic în zona indicată, iar rezultatul final va fi adus la cunoștintă în maximum 30 de zile”, notează reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj în răspunsul la solicitarea Ziar de Cluj

„Oameni buni, în seara asta, individul deja vedetă locală prin Mănăștur, a blocat efectiv accesul în traseul turistic.

S-a dus cu semnalizarea până in buza potecii, a pus un copac în mijlocul traseului și stă la pândă.

Am făcut o altă sesizare la Primaria Cluj Napoca pentru acest lucru, daaar, e incredibil ce se întâmplă.

Sunt clare două lucruri: tipul se bazează pe ceva și are tupeu nemărginit, iar cineva i-a dat ceva credit să facă așa ceva.

Văd multă lume mirată în zona, nimeni nu știe nimic. E fain la Cluj, dar e normal ce se întâmplă?”, nota la finalul lunii aprilie Rareș Iordache într-un grup civic de socializare al clujenilor. 

sursa foto: raresiordache/clujulcivic/facebook.com

Din păcate, autoritățile au reacționat cu întârziere la solicitările clujenilor privind situația din Făget. 
Primăria Cluj-Napoca nu a oferit încă un punct de vedere oficial la solicitarea Ziar de Cluj.

„Cam atât cu presupusul acces liber prin Făget - aveți grijă pe unde treceți în plimbare să nu încălcați teritoriul privat. (...).

Au apărut panouri de proprietate privată dar nimic informativ legat de autorizații.

Am vb cu poliția locală, au fost pe acolo dar de atunci nu mai știu nimic. Între timp oamenii merg în făget, văd ce s-a întâmplat acolo și se crucesc.

Zicea dl Boc că e cu ochii ca pe butelie pe fiecare copac din Cluj. Să meargă careva să verifice dacă nu cumva o explodat între timp butelia aia”, nota recent un alt clujean în privința situației din Făget. 

Primăria Cluj-Napoca a organizat așa-numite dezbateri publice succesive privind dezvoltarea și întreținerea spațiilor verzi din oraș în cadrul proiectului Clujul Verde, dar întârzie să ofere informații ori să aplice măsurile legale care se impun în cazul blocajului traseului turistic din Făget pentru clujeni. 

 

 

Adauga comentariu