Analiza

Cât sunt de bogați șefii de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj – Au salarii fabuloase și dețin apartamente “fără număr”

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj este o instituție importantă în Transilvania. Coordonează modernizarea de drumuri naționale, construirea de centuri ocolitoare și Autostrada Transilvania. Angajații DRDP Cluj câștigă bine, mai ales șefii. Aceștia dețin terenuri, apartamente, conturi. Unii dintre ei lucrează în familie la Direcție, că doar așa e moda în sistemul bugetar.

 

Am făcut o analiză a averilor șefilor de la DRDP Cluj, dar și a angajaților mai mărunți din instituție. Aproape toată lumea câștigă bine. În urma studierii declarațiilor de avere, postate pe site-ul DRDP Cluj, putem stabili câteva categorii de bugetari de la Drumuri și Poduri: boierii” cu case și apartamente, datornicii la bănci cu sume mari (ceea ce presupune că au și salarii mari, altfel cine le-ar fi acordat împrumuturi serioase?), iubitorii de mașini, iubitorii de ambarcațiuni și familiștii”, care au ținut să își aducă familia aproape și cum altfel decât cu ajutorul unui loc de muncă la Direcție.

 

Eugen Cecan este directorul regional al DRDP Cluj și are un venit fabulos, 183.496 lei pe an, adică 15.300 lei pe lună. La veniturile lui Cecan se adaugă și aproximativ 26.000 lei încasări din agricultură. La ce salariu imens are (plus veniturile soției, de 19.000 lei pe an) se pare că nu este îngrijorat de datoriile pe care le-a făcut la bănci în valoare de 233.376 lei.

Cecan se poate încadra liniștit și la categoria de iubitori de mașini și ambarcațiuni cu motor. Are un Jeep Grand Cherokee, iar în 2015 a vândut un VW Phaeton și o barcă cu motor și remorcă ambarcațiune. Și dacă tot a avut barcă cu motor, de ce să nu meargă și o casă de vacanță de 104 mp în Beliș și un teren intravilan de 650 mp, tot în acea zonă. La toate acestea se mai adaugă o casă de locuit în Cluj-Napoca de 325 mp și un teren generos de 720 mp.

 

Ioan Crișan este director adjunct mentenanță. Are două terenuri în intravilan în Cluj-Napoca, două case în Cluj-Napoca (una de 118 mp și una de 54 mp) și o casă de vacanță de 40 mp. Deține un autoturism Audi A4, conturi în bancă în valoare de aproximativ 55.000 lei. Și salariul lui Ioan Crișan este foarte mare, el câștigă peste 107.000 lei pe an, adică 23.700 lei pe lună. A mai câștigat și 8.000 lei în urma unui contract de servicii de dirigenție de șantier cu Primăria Luna, județul Cluj și 4.500 lei ca urmare a unui contract de servicii de dirigenție șantier cu o firmă din Satu Mare.

Directorul adjunct s-a conformat modei din sistemul bugetar de a lucra în familie. Soția sa, Angela Crișan este angajată cu contract de muncă la DRDP Cluj și câștigă peste 54.000 lei pe an, adică 4.500 lei pe lună.

 

Aneta Vișan este directorul economic al instituției. Deține o cotă parte dintr-un teren extravilan în Călățele, două autoturisme – un Volkswagen Bora și un BMW X1, dar nu are nici un imobil. În comparație cu colegii ei directori, Cecan și Crișan, Aneta Vișan este săracă lipită pământului din moment ce nu are nici casă, nici terenuri în Cluj, nici conturi grase în bănci. Are în schimb datorii la bănci: un card de credit de 5.000 euro și un credit de 40.000 euro.

Venitul anual încasat de la DRDP este de 72.745 lei, adică 6.000 lei pe lună. De la un birou local de expertize a mai încasat 5.800 lei. Soțul Anetei Vișan, Gheorghe Vasile Vișan, angajat la Primăria Cluj-Napoca, a rotunjit veniturile familiei cu 44.618 lei pe an.

 

Valentin Dorel Pojar este director comercial în cadrul DRDP Cluj. La capitolul bunuri imobile nu stă deloc rău, are nu mai puțin de patru terenuri: două spații intravilane, unul în Cluj-Napoca de 725 mp altul în Jucu de Mijloc de 15.000 mp, și unul agricol de  5000 mp și un teren de 15.200 mp în Făureni. Latifundiarul Pojar are un număr mare de imobile: nici mai mult nici mai puțin de patru apartamente în Cluj-Napoca și o casă în Jucu de Mijloc. Mai are și două autoturisme Volkswagen.

În 2015, a vândut un autoturism și un apartament în Cluj-Napoca.

La capitolul bani, are un cont bancar de 80.000 lei și datorii la bănci de aproape 96.000 euro.

De la DRDP, Pojar încasează anual 70.185 lei, adică 5.800 lei pe lună. Soția lui este angajată la ARR Cluj și are un venit anual de 26.095 lei. Fiul Vlad Mihai Pojar câștigă10.584 lei anual, ca director la SC Complet Security SRL, iar fiul Pojar Paul Bogdan a câștigat aproximativ 10.000 lei din activitatea de arbitru  de fotbal.

 

Dacă credeți că Pojar are un număr mare de imobiliare, vă înșelați amarnic. Printre fruntași îl putem enumera pe Marius Cătăniciu, cel care a condus DRDP Cluj în urmă cu câțiva ani. Acum ocupă funcția de șef serviciu autostrăzi. Are patru terenuri în Valea Fânațelor, Florești și Sălicea. Are un autoturism Mercedes, cumpărat în 2001.

Deține 9 apartamente: unul în Cluj-Napoca și opt în Florești, plus o casă de locuit de 100mp în Cluj-Napoca.

Și venitul anual de la DRDP este considerabil: 53.312 lei anual. Soția lui, Steluța Cătăniciu câștigă de la Camera Deputaților aproape 107.000 lei pe an.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *