Editorial

“Cât e kilul de copil?” “Doriţi şi punguţă?”

O mamă din Cluj şi-a vândut copilul cu 2100 de lei.

„L-a transferat definitiv pe minor, pe care l-a născut în data de 20.07.2019, ca pe o marfă, inculpatului BB (cunoscut sub porecla Lai -n.r.), primind în schimbul minorului suma de 2.100 lei”, zic procurorii DIICOT într-un dosar în  care au fost trimişi în judecată atât mama, cât şi cumpărătorul pentru trafic de minori.

Dar Tribunalul Cluj şi Curtea de apel Cluj au considerat că înstrăinarea prin vânzare, ca o marfă a unei persoane (copil nou-născut, fără discernământ), este legală.

Că scopul nu a fost traficul de persoane, ci cel nobil al creşterii ca pe propriul copil.

Deşi (citez din rechizitoriu): „persoanei vătămate, asimilată unui bun, i s-au încălcat toate drepturile fundamentale nepatrimoniale, inalienabile şi indisolubil legate de persoana acesteia (dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia, dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, dreptul să crească alături de părinţii săi) şi pe cale de consecinţă realizându-se prin această acţiune exploatarea minorului”.

Prin urmare, înţeleg eu (şi pare-se că legea o permite), dacă vânzarea copiilor în scopul creşterii este legală, am putea face crescătorii dedicate ca la câinii şi pisicile de rasă. Cu pedigree şamd.

Eu, ca un prost, fără cunoştinţe juridice temeinice, consider că judecătorii se puteau raporta la legea cu privire la adopţie, calea legală de a obţine custodia unui copil – nu prin vânzare-cumpărare. Şi că vânzarea unei persoane, indiferent de nobleţea sau nenobleţea gestului, tot infracţiune rămâne.

Vorba procurorilor clujeni (citez): „Ne este imposibil să acceptăm că fapta de a remite un copil unui străin rămâne nesancţionată de legea penală, cu atât mai mult cu cât fapta de a separa puii de animale de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă constituie infracţiune”.

Dar s-a găsit o scurtătură şi s-a profitat de ea, aşa cum se profită în tot ceea ce se întâmplă în România, de la fenta “ştii, mă, pe cineva, că n-am timp să stau la coadă”, la angajarea în sinecura statului pe Pile, Cunoştinţe şi Relaţii.

Că, da, legiuitorul, în general, a fost gen “dolăneştii şi irineleloghine în Şparlament” şi alte dihănii azvârlite acolo pe bază de notorietate, nu de utilitate.

Dar, deh, au greşit procurorii când au încadrat fapta la “trafic de minori”, iar judecătorii Tribunalului Cluj şi ai Curţii de Apel Cluj au stabilit (probabil pe bună dreptate) că “nu se poate reţine că a existat trafic de minori în acest caz, deoarece copilul nu a fost vândut pentru a fi exploatat, aşa cum cere legea”.

Aşa că au dat achitare. Că “fapta” cu despărţirea copilului de mamă e penală numai la animale, nu şi la om – un animal evoluat.

Că toate legile româneşti se termină cu virgulă, nu cu punct, cu excepţii de la şamd. – sunt făcute în scopul de a-i proteja pe borfaşii care ştiu să găsească breşele din lege.

Prin urmare, indiferent de argumentele împachetate frumos în cuvinte sforăitoare gen “soluţia a fost impusă de respectarea principiului legalităţii” (şi alte bla-bla-uri), judecătorii sunt blamabili nu numai din cauza faptului că ştiu de atâta vreme cu ce legi operează, şi nu au avut minima decenţă de a pune piciorul în prag să corecteze, ci şi din cauză că, după cum ştiu să aplice cu celeritate regula excepţiilor, ar fi putut la fel de bine să aplice şi invers: să fi constatat că s-a încălcat (sau abuzat) legea cu privire la adopţii.

Şi să treacă în legalitate. Prin aplicarea legii.

Dacă nu se isca scandal, pe judecători îi durea-n ciocănel. Aşa vin cu justificări, la fel cum justifică şi faptul că minore de 11-12 ani consimt la sex cu întreg satul.

Mă întreb eu, în locul acestor judecători: ce va zice copilul acela când va afla că a fost cumpărat ca o pereche de pantofi, sau o legătură de pătrunjel mai scump de la piaţă…

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *