Casa Domnului, spaimă pentru zeci de clujeni: "Șobolani și șerpi o să avem în loc de sfinți". Mitropolia Clujului ne îndeamnă să nu scriem subiectul

Zeci de clujeni care locuiesc pe strada Mehedinți, în blocurile ANL,  sunt revoltați pe reprezentanții Bisericii Ortodoxe “Sfantul Apostol și Evanghelist Matei”. Oamenii sunt deranjați de molozul și materialele de construcție lăsate de lucrătorii  bisericii, de peste doi ani, și spun că nu își vor mai putea lăsa copilașii la joacă de teama șobolanilor și a șerpilor. 

Potrivit oamenilor din zonă, molozul lăsat de constructori și materialele neutilizate nu au mai fost curățate de cel puțin doi ani. În curtea bisericii zac mormane de moloz și materiale lemnoase, rămase de la construcția Casei Domnului. 

"Blocurile noastre sunt la 10 metri de biserica aflată în construcție. Anul trecut nu s-a mai lucrat la ea și tot ce vedeți aici a rămas de când au fost oprite lucrările. Anul trecut și-au făcut cuibul  șobolanii și îi vedeam seara cum mișună pe aleea de la blocul nostru. Anul ăsta ne așteptam să vedem șerpii după ce dă căldura. Ne așteptăm să avem în vecinătate șobolani și șerpi în loc de sfinți. Pe copii o să-i ținem prizonieri în casă din cauza unora care fac ce vor", ne spune Ioana Matiș, locatară în blocurile ANL.

La fel de revoltat este și Ionel Goia, vecinul doamnei Matiș. Bărbatul spune că șobolanii de anul trecut și-au făcut cuib în grajul lui aflat în apropierea bisericii de pe strada Mehedinți.

"În toamnă, după ce s-a lăsat frigul am avut șobolani în garaj. Și-au făcut cuib în niște saci cu haine. Toată vara au stat sub ghereta muncitorilor și spre iarnă s-au mutat în garaj la mine. Vă dați seama că am aruncat și haine și tot că nu puteam să-i găzduiesc pentru că se înmulțesc și nu mai scăpăm de ei. Am făcut o sesizare la Primăria Cluj-Napoca, dar nu a venit nimeni să  verifice sau să-i oblige pe cei care construiesc biserica să curețe terenul", ne spune Goia. 

Reprezentanții Mitropoliei Clujului cer Ziar de Cluj să nu relateze despre situația bisericii de pe strada Mehedinți pe motiv că mânjesc imaginea instituției. 


Ba mai mult, curajul, să nu zicem tupeul, reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române nu se oprește aici. Slujitorii Domnului au pretenția ca presa să fie mesageri și ne îndeamnă să nu scriem și să le comunicăm oamenilor din zonă să facă memoriu la Mitropolie. 

"E nefiresc să apară din nou un  articol împotriva Bisericii că pune în pericol cu ce poate să iasă de acolo. Noi nu știm nimic că ar fi probleme. Vă pun la suflet așa... să participăm cu toții la construirea societății mai bune, nu să se scoată în evidență lucrurile negative care nu au valoare pedagogică. Biserica e de-o parte și toți ceilalți împotriva ei", ne spune ierom. Benedict Vesa, secretar eparhial la Mitropolia Clujului.

Întrebat ce sugerează pentru rezolvarea problemei de la biserica de pe strada Mehedinți, Benedict Vesa nu se dă în lături când vine vorba de indicații. 

"Sugerez să le sugerați să facă o adresă la Episcopie. Problema nu ține de presă. Nu se rezolvă numai dacă apelezi la instituția responsabilă. Eu vă sugerez să nu scrieți în presă și să le spuneți domnilor care s-a adresat dumneavoastră să se adreseze Episcopiei. Până la urmă scrieți ce vreți că sunteți liberi", ne-a mai spus Vesa.

Situația bisericii de pe strada Mehedinți a ajuns și în atenția Primăriei Cluj-Napoca. Inspectorii de la mediu vor să facă un control în curtea Domnului pentru a vedea care sunt nemulțumirile oamenilor. 

Proiectul Bisericii „Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei” a luat naștere în anul 2001. În toamna anului 2002 a fost sfinţită piatra de temelie a noii biserici. Lucrările de la construcția bisericii au fost sistate din lipsă de fonduri. Autorizația de construcție expiră în noiembrie 2015, dar ea poate fi prelungită. 

 

Comentarii

aDGADS

18.03.2015 16:31

Nu am fost niciodata de-acord cu cei care atacau Biserica, dar ceea ce se iampla acum e de neconceput, adica pe langa faptul ce se primesc milioane de lei de la bugetul local , sume care dupa parerea mea sunt exagerate, nici nu se face nimic cu acesti bani. S-a facut in vara un fel de tabara cu tinerii eparhiei si atat. Unde sunt restul de bani?? In catedrala Mitropolitana nu s-a mai miscat un deget de cand regretatul Mitropoloi Bartolomeu a trecut in nefiinta. A venit o noua canducere a acestei eparhii care din ce in ce mai mult face de rusine aceasta institutie care au primit multe fonduri pentru terminarea lucrarilor la catedrala dar de cateva luni bune se tot lucreaza la un candelabru

mucenicu'

18.03.2015 16:44

Gainarii din ANL-uri au prins curaj dupa ce le-au trecut emotiile obtinerii locuintelor, prin trafic de influenta, date false si spaga la primarie! Hai sictir!

adi

18.03.2015 17:15

is bune bisericile intre blocuri, ca ai dimineata unde sa te rogi sa gasesti loc de parcare seara cand te intorci acasa, mai ales pe strada mehedinti, cea mai "tare".locuri de joaca la ce ne trebe? ca parca la necazuri ne arde de joaca, si spatii verzi sunt destule pe lumea de dincolo.astept ziua cand fiecare bloc va avea propria lui biserica !

marincu

18.03.2015 21:53

Intrebati-l pe preotul paroh cate apartamente are cumparate?ar putea sa-l ajute frate-su ca e finul lui Funar,dar si pe fratesu l-au prins astia cu mata in sac in Floresti si l-au mutat in catedrala din Manastur!!

tedoarebila

19.03.2015 11:52

Adevarul e ca de nenumarate ori, preotii de la biserica respectiva au venit cu subsemnatul pe la usi sa stranga bani. La inceput le-a mers. Apoi, lumea si-a dat seama ca nu aveam nevoie de asa o biserica acolo. Era deajuns vechea biserica, aia mica. Manasturul acopera destul de bine nevoia oamenilor, avem ditamai catedrala la pritax, care sta acolo, nefinalizata, de ani buni, inca de cand eram noi mici, amu's 20 de ani. De ce nu au pus banii la comun sa o termine aia? Mai aveam nevoie de un santier in manastur? Clujul arata ca dupa bombardament. Se ridica sute de biserici dar nici una nu e finalizata. De 20 de ani stam in santiere si nimeni nu se sesizeaza. Culmea, preotii fac de treo ori salarul meu de muncitor. Pe zi. Si nu exagerez. Cu banii aia ce fac? Ah, am uitat, isi cumpara masini de lux, sa-i vada Domnul cat sunt ei de bastani. Prescura lor de nesimtiti.

jeni

19.03.2015 13:06

Infractorii astia din BOR au cate un santier pe fiecare strada! Bataie de joc cu bani publici!Pentru crese, gradinite, scoli, spitale, autostrazi nu sunt bani! In schimb ei primesc miliarde de euro de la stat sa isi faca cate o piramida pe fiecare strada???Nu mai rabdati aceste abuzuri oameni buni, ca astia va calca in picioare, si isi bat joc de voi, de banii vostri si de viitorul copiilor dvs.  

Adina

19.03.2015 13:19

sunt de toate in clujul nostru, avem strazi asfaltate, locuri de parcare la tot pasul, avem si parcuri si locuri de joaca , spitalele stralucesc a curatenie si nou, medicii si asistentele sunt cei mai serviabili oameni ai orasului, piste de biciclete ce mai, lipseau doar bisericile intre blocuri?! cate una la fiecare scara sa aiba loc pe scaun fiecare locatar! sa va vedem cand se finalizeaza lacasul aurit cum o se depuneti toti sesizari pt zgomot! Nu erau destule biserici in cart. Manastur mai trebuia inca una intre blocuri? Interesant cum facem locuri de munca pt popii care ies pe banda rulanta si vor parohie, pac! le facem o biserica, le platim si salar si tot ce trebuie, ei doar sa se prezinte la incasat . dar de crese si gradinite nu avem bani, de scoli nici atat! Las ca ne va fi bine pe lumea cealalta! Va doresc la toti din zona sa termine degraba biserica, sa va clopoteasca si sa va cante osanale in boxe 7 zile din 7 de cate 2 ori pe zi! Poate atunci ati fi apreciat mai mult un loc de joaca si nu unul de umilire pt ai vostri copii! Amin! 

Feraru Gabriel

19.03.2015 14:03

Cu o mentalitate si cu un limbaj de genu, nu dovedesti altceva decat faptul ca... singurii gainari din situatia asta sunteti voi; adica tu si cu institutia care-ti asigura regulat, moaste spre pupat.
Iti doresc o zi frumoasa, domnule fanatic ignorant!

ioi

19.03.2015 16:07

In manastur e cea mai mare mafie a Bisericilor. Pardon, gresesc, in Cluj, pardon, in Romania, e cea mai mare mafie BOR (de la borati)

Adauga comentariu