Pe strada Câmpeni, ce se ramifică de pe Horea, aproape de Ambulanță, de Ambulatoriul CFR, de Pediatrie III și de Liceul Teologic Reformat, ne atrage privirea o casă din cărămidă, acoperită cu iederă, care pare de la distanță plină de un farmec romantic, de epocă.
Pe măsură ce te apropii însă, farmecul se dizolvă în paragină și în mizerie. Clădirea e inscripționată: „SCOALA POPULARA DE ARTA. ATELIERE”, însă singura artă care mai trăiește aici este cea a vandalilor locali, pictori murali de idioțenii, cu spray cu vopsea. Podul și acoperișul sunt arse, iar la etajul I lipsesc geamurile, casa părând lovită de fulger. De vreo câteva ori.
Ușa principală de la intrare este ferecată cu un lacăt mare, iar portița laterală e deschisă pe jumătate, parcă lăsată așa de hoți, în urma unei spargeri grăbite. Nu te poți abține, ca jurnalist, să nu îi treci pragul. Nu știi niciodată ce orori s-au petrecut de partea cealaltă a porții.
O casă cu o valoare de piață imensă, prin locație și suprafața terenului, zace nevalorificată, ca focar de infecție, lângă trei instituții sanitare importante ale Clujului. Încă din curtea spartă te întâmpină un iz greu de excremente umane, ce îți penetrează plămânii până în stomacul pe care ți-l întoarce pe dos.
Prima încăpere, de mari dimensiuni, pare a fi locuită de oamenii străzii, care și-au făcut tabere separate, fiecare în câte-un colț, pe care l-au amenajat cu grămezi de haine, de peturi și de rahat. Pare sala de conferințe a Cerșetorilor Anonimi, filiala Cluj, cu un tavan apocaliptic, ce-ți dă impresia că ți se poate surpa în cap în orice moment.
În a doua încăpere însă, mai mică, imobilul începe a arăta a unul locuit permanent. Pe hol, pantofi buni, un mop, covor, haine, mizerie, dar un haos aparent organizat.
În spatele unei uși ușor întredeschise, poți intui o respirație umană. În dosul ușii de lemn, din clădirea ucisă de nepăsare, poți percepe un suflet.
După ușă, două paturi late și murdare. Pe unul dormea, întors cu fața la perete, iepurește, un bărbat, care s-a trezit imediat, lipsit de orice urmă de surprindere că un străin i-a călcat pragul și îl întreabă de sănătate:
– E clădirea Școlii Populare de Arte?
– Nu mai, a fost, răspunde bărbatul, care spune că actualul proprietar, care a cumpărat clădirea, nu se știe când, l-a lăsat să locuiască în această casă, pentru a o păzi.
Proprietarul ar fi un clujean pe nume „domnul Cipri”, plecat în Germania. Casa a luat foc anul trecut, dar „paznicul” afirmă că nu o locuia pe atunci.
– De ce ați avea nevoie, puteți trăi aici?
-Aș avea eu nevoie de multe, dar de unde, tată, bani?, se întreabă retoric bărbatul, mulțumit că are totuși o jumătate de acoperiș deasupra capului. Nu are apă, gaz, curent; doar două paturi, o nevastă și doi copii – fetița la școală, băiatul nu, că „e mic”. Niciunul nu era însă „acasă” ieri, la ora 14. Cu școlile închise.
„E mizerie peste tot, șefu! Iarna, pături pe noi, ce să facem? Asta e!”, exclamă, cu o voce pierită, bărbatul, fără a se ridica din patul mizer, singurul din peisaj care pare a face parte din căminul unei familii.
Un sfert de oră după ce pleci din această „casă”, îți persistă în nări mirosul de fecale.
„Calitatea vieții la Cluj”, mult clamată de politicienii aflați la cârma acestui oraș, este suma dintre calitatea vieții fiecărui locuitor, și a acestuia, care bântuie casa cu iederă de pe Câmpeni, cu „veceul” în colțul camerei, și a vecinului lui, care locuiește într-o casă normală, de sute de mii de euro, care îi oferă toate facilitățile vieții într-un municipiu cu pretenții de anul 2020.
Mergând pe străzile modernizate ale Clujului, din zona semicentrală, ai impresia că din dalele proaspăt montate pe trotuare curge pentru riverani lapte și miere. Când intri, însă, în unele curți, descoperi cazuri sociale reale, oameni care zac în paturi insalubre fără apă, fără gaz, fără curent, cu copii mici, pe care îi cresc într-o infecție care mai că te face să vomiți, semn că asistența socială, în acest oraș, lasă mult de dorit și nu „pune umărul” la „creșterea calității vieții”, prezentă mai mult în declarațiile publice ale primarului.