Carmangeria Mariflor Gherla și-a dublat profitul anul trecut

2020 a fost cel mai bun an din ultimii 20 de ani pentru producătorul de produse din carne Mariflor Prodcom Gherla. Cu o cifră de afaceri în creștere și cu un profit dublu față de 2019, Mariflor a învins criza generată de pandemie, care a afectat multe sectoare economice.

Anul trecut, Mariflor Gherla a înregistrat o cifră de afaceri de peste 8,2 milioane euro, cu aproximativ 250 mii euro mai puțin decât în 2019. În anii 2017 și 2018, compania din Gherla a rulat o cifră de afaceri de 7,5 milioane euro. Valoarea veniturilor totale a crescut constant în ultimii 20 de ani. De exemplu, în anul 2000, producătorul de produse din carne a rulat o cifră de afaceri de aproape 700 mii euro pentru a ajunge la valoarea de anul trecut, precizată anterior.

Profitul net declarat în 2020 a fost cel mai bun din ultimii 20 de ani. Astfel, anul trecut, Mariflor a avut un câștig net de 530 mii euro, dublu față de 2019 când profitul a fost de aproape 273 mii euro. În 2018, câștigul net a fost de 246 mii euro, iar în 2017 profitul net a fost de 310 mii euro. În anul 2000, profitul net era de 5100 euro.

În ultimii ani, numărul angajaților a fost constant, aproximativ 160.

Asociatul unic al companiei Mariflor Prodcom Gherla este Ana Mureșan. Din Consiliul de Administrație fac parte Ana Mureșan și Augustin Mureșan.

Mariflor Gherla și-a început activitatea în 1994.

„Astăzi ne mândrim cu 20 de magazine proprii deschise în țară, cu peste 100 de sortimente de produse variate, ce îmbină rețete tradiţionale consacrate cu cele moderne și cu o fabrică performantă de prelucrare şi industrializare a cărnii, dotată cu utilaje și instalaţii de ultimă oră, ce corespund strandardelor calității și profesionalismului și care ne permit să întreţinem unitatea în cele mai stricte condiţii igienico-sanitare. Aici au loc și activităţile noastre de cercetare-dezvoltare şi de descoperire de noi tehnologii, unde ne preocupăm de diversificarea constantă a gamei de produse. Carmangeria Mariflor este un brand certificat ISO 9001:2008 şi ISO 22000:2005”, scrie pe site-ul companiei.

Adauga comentariu