Caritatea de pe Facebook

Mi s-a cerut, in aceasta dimineata, sa scriu despre caritatea pe Facebook. Am strambat din nas: ma gandeam ca nu am inspiratie, in plus era vineri, voiam sa imi termin treaba si sa plec, poate, mai repede acasa, la catelul meu care ma astepta nerabdator sa-l scot afara, la joaca. Si atunci, seful meu mi-a spus "Du-te acasa! Odihneste-te". Si am plecat.

Dupa ce am iesit din redactie, am inceput sa ma simt prost. Si fata de colegele mele, care ramaneau sa munceasca, dar in primul rand fata de responsabilitatea pe care mi-o luasem la inceput de zi. Langa gara din Cluj, o femeie cu doi copii doarme, cumva, pe strazi. Spun "cumva", pentru ca, de trei nopti, o doamna binefacatoare i-a platit cazarea intr-o pensiune din apropierea garii, dar problemele ei nu sunt nici pe departe rezolvate. Oana, asa o cheama pe mama, isi cauta cu disperare o casa, pentru ca Roxana si Ionut, cei doi copii ai ei, trebuie sa aiba un loc al lor, unde sa-si faca temele. Sunt in clasele a treia si a patra, si ieri desenau pe un pervaz de geam, in strada, o casa cu acoperis mov. O casa pe care ei si-o doresc, asa cum si-o imagineaza ei. Era cu etaj, era frumoasa, avea chiar doua paturi suprapuse intr-o camera desenata cu carioca galbena. Era camera pe care ei si-o doreau.

Cu acel desen in minte, ma simteam prost, pentru ca astazi urma sa scriu din nou despre ei si sa incercam sa-i ajutam. Nu doar pe Facebook, cu un mesaj de incurajare. In cazul Oanei, adevarata binefacere este, de fapt, al unei femei, care, dintre toti trecatorii, s-a oprit, luni, langa o banca din Parcul Central, acolo unde a gasit-o pe mama si cei doi copii dormind pe o bucata de scandura. I-a dus o plasa cu mancare si a intrebat-o daca poate sa o ajute cu ceva. A avut rabdarea, cinci minute, sa o asculte. Nu i-a trebuit prea mult sa isi dea seama ca acea mama nu are unde sa-si culce copiii la noapte. Asa ca nu s-a mai gandit, a sunat la pensiune si a platit o camera pentru ei.

Doamna binefacatoare are simtul discretiei. Ea nu vrea sa epateze nici pe Facebook, nici in ziare, pentru a se lauda ca a strans, in trei zile, bani de chirie pentru familia Oanei, pentru urmatoarele patru luni. Doamna binefacatoare este mama, la randul ei, dar isi rupe din timpul ei sa o ajute cu adevarat pe Oana: o insoteste prin Iris si Dambu Rotund, in cautare de chirie, se cearta cu proprietari care nu vor sa primeasca in chirie o femeie cu doi copii, pentru simplul motiv ca sunt "prea galagiosi".

Doamna binefacatoare a facut diferenta, pentru ca s-a oprit cinci minute sa asculte un om amarat. Datorita ei, povestea Oanei a ajuns si pe Facebook. Dupa ce am cunoscut-o, ieri, pe aceasta mama, un amic avocat m-a sunat si mi-a spus :"Circula pe Facebook o poveste despre o mama cu doi copii, care sta pe strazi. Sa stii ca am intalnit-o si eu in parc, si i-am lasat un sandwich". Dar el nu se oprise cinci minute sa o asculte. Nu e de judecat, poate era grabit, poate avea altele pe cap.

Asa este si cu caritatea de pe Facebook. O poveste o data scrisa pe wall circula, apoi, cu viteza internetului. Multi sar in ajutor, dar cei mai multi citesc, dau un share si merg mai departe.

Comentarii

Alex

19.09.2014 16:16

In mod intamplator, am auzit (de la un amic care lucreza la Beraria Ursus) ca s-ar fi rezolvat problema la care se face referire in articol, cei de la Janis dandu-le o garsoniera sau ceva de genu, plus un meniu complet pe zi... Dar nu bag mana-n foc, nu am verificat informatiile...

Vladuke

20.09.2014 00:05

Alex este adevarat. Am stat eu de vorba cu ea vineri si mi-a zis ca s-a ocupat cineva de ei de la Beraria Ursus si au unde sa stea intr-o camera pe termen nelimitat. Ce mi s-a parut dubios si sper sa ma insel, ii ca dupa ce i-am dat niste bani, si-a facut aparitia un barbat de vreo 28 de ani, mai negricios care cica se juca cu fetita asa in gluma. Sper ca nu cumva biata femeie sa fie jecmanita de bani. Pt ca i-am zis sa aiba grija de bani pt ca in zona aia de la gara sunt tot felul de oameni. Mi-a zis "asa e". Sper sa ma insel

Adauga comentariu