Eveniment

Care sunt organizaţiile acreditate de ORDA să sugă banul din sudoarea artiştilor

Habar nu aveţi câte organizaţii pentru colectarea de la terţi a drepturilor de autor există în România. Toată lumea crede că Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) este cel care operează cu banul. Studiind diverse surse, am ajuns să credem că ORDA doar dă ţidulă de reprezentare şi colector de taxe diverselor acronime care se ocupă cu suptul banilor din sudoarea artiştilor români.

Că toate acronimele de mai la vale sunt înfiinţate şi autorizate prin “Decizii ale Directorului General al ORDA”. Avem aşa: UCMR-ADA (Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor), ADPFR (Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme), CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi), ARAIEX (Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi), AIMR (Asociația Industriei Muzicale din România), UPFAR.-ARGOA (Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual România – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual), DACIN-SARA (Societatea pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual), ARDAA (Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual), UPVR (Uniunea Producătorilor de Videograme din România), RO IMAGE 2000 – MPLC, Uniunea Naţională a Artiştilor din România (UNART), COPYRO, PERGAM (Societatea Autorilor şi Editorilor Români de Opere Ştiinţifice), OPERA SCRISĂ.RO şi Cabinetul Individual de Avocat Popescu Magdalena Daniela.

Ei bine, urmare a Deciziei ORDA 41/2019, organismul de gestiune colectivă CREDIDAM va colecta pentru și în numele ARAIEX remunerațiile cuvenite artiștilor interpreți sau executanți reprezentați de ARAIEX aferente drepturilor care fac obiectul gestiunii colective facultative, în speță pentru sursa de colectare TV.

România are o întreagă tradiţie a exploatării drepturilor de autor. Ioan Alexandru Cuza a promulgat, în 13 aprilie 1862, o “Lege a presei”, care fixa dreptul de a transmite exploatarea operei prin moștenire pe o perioadă de 10 ani de la moartea autorului. Vine la rând Legea nr. 126 din 28 iunie 1923 asupra proprietății literare și artistice care fixa data trecerii operei în domeniul public la 30 de ani de la moartea autorului. Surpriza este că statul popular a fost mult mai generous cu drepturile de autor decât cel capitalist. Termenele de folosință a drepturilor patrimoniale erau de la 5 la 10 ani pentru fotografii, până la 20 de ani pentru enciclopedii, dicționare și culegeri. Dar erau pe durata vieţii pentru orice alt tip de creaţie, iar după moarte soţii şi părinţii supravieţuitori se bucurau şi ei de drepturi de autor pe durata vieţii, prelungindu-se la 50 de ani pentru restul urmaşilor.

A venit Decembrie 1989 şi, până în 1996, România a fost Raiul Lipsei de Reglementare a Drepturilor de Autor. Toată lumea publica tot ce i se părea frumos de publicat şi nimeni nu plătea nimănui nimic. Legea 8 din 1996 a făcut niţică ordine în protecţia dreptului de autor, fără să reglementeze protejarea retroactivă a drepturilor de autor a căror durată de protecție expirase.

În 4 noiembrie 2005, Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă, a remis un comunicat prin care „solicită deținătorilor paginilor de Internet care preiau articole și știri din edițiile electronice ale ziarelor și agențiilor de presă sfidând reglementările dreptului de autor, să înceteze încălcarea legislației în vigoare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *