In vizor

Cantități URIAȘE de gunoaie, scoase din Lacul Beliș – Fântânele! IMAGINI ȘOCANTE

Zeci de imagini șocante au apărut în mediul online, după ce o echipa minunată formată din voluntari și activiști au decis să celebreze Ziua Mondială a Mediului printr-o acțiune de ecologizare pe Lacul Beliș-Fântânele! De ce s-a ales  tocmai această zonă din ariile naturale protejate administrate de Parcul Natural Apuseni? Fotografiile vorbesc de la sine.

Această acțiune de amploare a fost organizată în comun cu Clubul Alpin Roman Filiala Cluj, cu care cei de la administrația Parcului au fost parteneri la experiențe de viață și în trecut.

„Stând printre mormanele de deșeuri timp de două zile, în ture efective de lucru de câte 8 ore, pe uscat sau pe apă, pe jos sau din caiace/canoe, ne-am dat seama fiecare că e vorba de mai mult decât o implicare fizică – e implicare emoțională, iar controlul psihic manifestat ne-a demonstrat că cei 120 de voluntari nu au fost doar prezenți, ei au fost cei mai perseverenți, dedicați și au pornit la drum cu un scop bine definit, provenit dintr-un principiu sănătos – acela că NATURA este si CASA LOR!


Ce s-a întâmplat efectiv în acel weekend?  Relatarea celor de la Parcul Natural Apuseni, mai jos:

,,Am pregătit în detaliu acest eveniment cu ajutorul colegilor direct implicați în organizare, cot la cot cu membrii CAR. Vineri ne-am instalat în tabăra de bază din Beliș, ne-am montat corturile, am pregătit pachetele de voluntari, am instalat materialele de promovare a partenerilor, ne-am acomodat și am stat de vorbă cu prietenii vechi și noi. Am știut de atunci că ne aflăm în locul potrivit cu oamenii potriviți.

Citește: Acțiune de igienizare a Lacului Beliș

 Zilele de sâmbătă și duminică au fost dedicate acțiunilor de igienizare și am început în forță imediat după deschiderea oficială din tabăra de bază, unde voluntarii au avut onoarea de a afla o mică parte din detaliile specifice Parcului Natural Apuseni și Clubului Alpin Român Filiala Cluj, de a înțelege rolul partenerilor cu privire la conservarea biodiversității și protejarea naturii, moment de conștientizare urmat de instructajul tehnic și de mediu specific evenimentului”.

„După ziua intensă de sâmbătă, cu muncă epuizantă pentru voluntari, în condiții dificile în teren accidentat și printre bușteni uriași plutitori, ne-am încheiat ziua cu bine igienizând toată aria propusă mai puțin fundătura din golful problemă unde era o aglomerare infernală de deșeuri. O echipă de uscat și una de apă s-a deplasat din nou duminică în golful Mestecăniș pentru a încerca să finalizeze igienizarea acelei fundături din golful problematic. Echipa de apă beneficia de mici caiace agile care se puteau strecura printre uriașii bușteni și aruncau pe uscat pet-urile care erau colectate apoi de echipa de uscat. În ciuda efortului susținut și după două zile și circa 35 de oameni mobilizați nu se reușește eliberarea integrală a fundăturii din capătul golfului, însă arată decent acum…..
Randamentul excelent al acțiunii, cu o medie de 14,5 saci/voluntar/zi și un număr total de circa 3500 de saci colectați demonstrează o bună organizare și faptul că voluntarii nu au făcut deplasarea la Beliș pentru agrement, au venit hotărâți să schimbe ceva, vor munți mai curați și oameni mai responsabili în relația cu natura!…..”, se arată în postarea de pe pagina Romsilva. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *