Editorial

Când scroafa politicianistă se caţără-n copacul Puterii, autoritarismul îşi arată şi fundul totalitarist. Acela cu care "gândeşte"

Este politica făcută prost, făcută de proști, cu proști, pentru proști, sau toate acestea la un loc? (Cred că ar fi prea multe de spus)

În politică niciodată 1 + 1 nu face doi, iar tactica și strategia nu se fac la modul transparent și nu conțin altă morală decît cea a învingătorului și învinsului – restul este rahat mâncat politic corect, cântec de sirenă, minciună pe față și cină pentru lupii moraliști.

Să o luăm așa: a “închide gura cuiva” este cenzură (zvâcnet de educaţie autoritarist-totalitaristă), indiferent că vorbim despre o persoană, un ziar, un site de ştiri, un post de televiziune, indiferent de cât de tembeli, ticăloși, propagandiști, lichele șamd (din punctul umorilor noastre) sunt cei care se produc şi reproduc ideile pe acolo, este un grav atentat la libertatea de exprimare a cuvântului. Există scrol, trecere cu indiferenţă mai departe, telecomandă și există legi. Persoanele lezate se pot adresa mijloacelor anterior enumerater. Restul este behăiala propriilor frustrări şi/sau răspunsul la propaganda agreată. Din păcate România este împărţită minuţios între “ai noştri” şi “ai lor”, chiar dacă “ai noştri” şi “ai lor” ne-au demonstrat că lucrează numai pentru interesele lor, în timp ce noi rămânem tot ca proştii.

Aşa că şi ștampila de vot și/sau neprezentarea la vot sunt tot atâtea mijloace de a pune lucrurile la punct. Fără ipocrizii care ascund frustrări şi/sau interese meschine.

Din păcate, după cum ne sunt politicienii, aşa ne este şi electoratul. În fond ştampila electoratului a fost mijlocul de selecţie – aşa că ce avem azi în politică este oglinda fidelă a electoratului. Dacă avem politicieni cu coaie, politicieni care împrumută coaie de la alţii (politicienii “de haită”: sunt “clonţoşi” când Partidul le e mare şi tare; apoi se mută la celălalt Partid “mare şi tare”), politicieni care-şi doresc să aibă coaile altora şi politicieni care nu vor să le aibă (din ăştia se nasc asistaţii politic și lupii moralişti), la fel este structurat şi electoratul. De fapt, cum spuneam, electoratul şi-a trimis “reprezentanţii” să-l “reprezinte”. Acum culege ce a semănat.

Din păcate, la ce măsuri se iau şi se acceptă fără nici o discuţie/dezbatere în spaţiul public, sub imperiul fricii, constat că “duşmanul” nu e atât “Coronavirusul”, cât cel care încă mai are tentative de lovituri de stat prin intermediul Ordonațelor de Urgență, Monitorului Oficial și stării de urgenţă.

Excesul naşte exces. Iar “poporul” nu este un copil pe care dacă nu reuşeşti să-l disciplinezi ridici la el mâna şi-i arăţi că “pentru binele lui” “bătaia e ruptă din Rai”. Nu-i rupi urechile, nu-i dai şuturi în cur, nu-l baţi cu cureaua, nu-l pui la colţ pe coji de nucă, nu-l trimiţi nemâncat la culcare.

Ori infantilii din facţiunea liberală a Uniunii Stalinist Leniniste exact asta fac acum. Sunt de acord cu înăsprirea pedepselor pentru cei care cu bună ştiinţă aleg să pună în pericol viaţa altor persoane. Dar nu prin Ordonanţă de Urgenţă dată de Sică Mandolină la nici un an de la Referendumul pe Justiţie dat de nen-su Klaun Ciolannis şi prin care “Poporul” a răspuns majoritar că nu este de acord cu modificări aduse Codului Penal prin Ordonanţe de Urgenţă. Fapta celui care pune în pericol prin acţiune sau inacţiune (cred că şi omisiunea de a declara date reale cu privire la acţiunile personale, minciuna de a nu spune că vii din zone supuse carantinării, intră aici), sunt bine definite şi suficient de aspru pedepsite de prevederi din Codul Penal. “Poprul” trebuia informat corect cu privire la aceste prevederi şi nu pus în faţa unei încălcări grave de către Guvern a unei prevederi constituţionale. Orice Guvern este suficient de tâmpit încât să prindă gustul precedentului şi suficient de idiot încât să încerce să progreseze de la autoritarism la totalitarism. Fix ca un Părinte care nu mai are “răbdare” cu “ăla micu”, cu care “nu ştie ce să mai facă” şi atunci îi altoieşte una “părinteşte”. De aici, la abuz, pasul este făcut.

Azi aflăm că liderul deputaților PNL, Florin Roman, a inițiat un amendament la ordonanța de urgență privind plata șomajului tehnic, astfel încât beneficiarii să piardă indemnizația dacă încalcă dispozițiile privind carantina sau izolarea la domiciliu. Mai întâi că “statul” nu “dă” de la mă-sa şi tac-su acestui individ de pe moşie ceva. Apoi, revin: amenda majorată simţitor, pedepsele penale înăsprite prin Ordonanţă de Urgenţă, nu mai sunt de ajuns?

Când scroafa liberală se caţără-n copacul Puterii, autoritarismul îşi arată şi curul totalitarist. Acela cu care „gândeşte”. Şi asta deja mă sperie. Abia sunt la început şi acţionează ca miliţienii lui Ceauşescu!

Încă o dată: încep să pricep că în cadrul Uniunii Stalinist Leninistă, adevăraţii comunişti erau liberalii.

Apa şi săpunul curăţă şi igienizează doar mâinile și fața. Ţin “Coronavirusul” departe de sănătatea fizică a “Poporului”. Ce să folosim ca să ţinem departe de Democraţie intenţiile murdare ale guvernanţilor? Că până acum dădeam cu cuvinte şi libertatea de opinie şi de expresie. Dar atât de tare s-au înhămat asistaţii politic şi lupii moralişti împotriva cuvintelor, încât azi-mâine acestea vor fi declarate fake-news.

Ăştia îşi renegă şi dezavuează propriile cuvinte, câtă milă credeţi că vor avea faţă de ale altora?

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *