Din oras

Cand scapam de santurile si mizeria de pe Memorandumului

Transeele de pe Memorandumului rezultate in urma lucrarilor la reteaua Duct City vor ramane acolo mult si bine. Chiar daca sapaturile s-au finalizat, dalele  nu au fost repuse, transformand trotuarul intr-un amalgam de nisip si mizerie, fiind o adevarata aventura sa circuli pe aici.

Mii de clujeni circula zilnic anevoios in aceasta zona, iar reprezentantii Primariei nu pot spune pana cand vor trebui sa suporte aceste conditii.

“Dalele nu au mai fost reamplasate pentru ca urmeaza ca strada Memorandumului, inclusiv trotuarele, sa fie modernizate in cadrul proiectului Orasul Comoara. Nu putem spune acum o data la care vor demara lucrarile, dar trebuie finalizate pana la finalul anului”, au aratat reprezentantii Primariei.

Cu alte cuvinte ar putea dura luni bune pana clujenii vor putea circula pe strada Memorandumului fara riscul de a se accidenta.

Dalele indepartate de pe trotuarele de pe strada Memorandumului au ajuns in depozitele RADP si urmeaza sa fie refolosite la alte lucrari.

Societatea care a castigat proiectul de refacere a infrastructurii in Orasul Comoara este Viarom Construct, parte a grupului francez Eurovia, cu o oferta financiara de aproximativ 17 milioane de lei. Proiectul de reabilitare a celor patru artere – Memorandumului, Calea Motilor, Avram Iancu si I.C. Bratianu – prevede atat refacerea trotuarelor cat si a drumului. Strazile vor fi refacute de la nivelul de fundatie si asfaltare, iar trotuarele vor beneficia de o reabilitare in acord cu zona istorica in care sunt situate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *