Sanatate

Cancerul din pereții caselor din Cluj

Ne vine să credem sau nu, propriile locuințe sunt periculoase pentru plămânii noștri din cauza radonului, un gaz prezent în toate casele românilor, în materialele din care au fost construiți pereții. Din fericire, există remedii ale acestei probleme.  
Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că radonul este a doua cauză, după fumat, a cancerului pulmonar. Cu toate acestea prea puțini medici vorbesc despre acest gaz și despre efectele lui devastatoare. Câțiva cercetători de la Universitatea Babeș Bolyai (UBB) Cluj studiază efectele radonului asupra organismului. Radonul este un gaz care se găsește în proporție de 80% în sol, iar restul în materialele de construcție ale caselor în care locuim. 

„Principalele radiații de care ar trebui să se teamă clujenii ar fi radiațiile cu radon. Radonul face parte din grupa de elemente care cauzează radiații ionizante. Radiațiile ionizante se pot împărți în două grupe: pe cale naturală și pe cale artificială. De cele pe cale artificială nu trebuie să ne temem fiindcă ele au fost încă de pe vremea accidentului de la Cernobîl. Dar acelea au avut un timp de înjumătățire destul de lung astfel încât să nu mai fim afectați de ele. Principala sursă a radonului este solul, în proporție de 80%. Restul de 20% se găsește în materialele de construcție din case. Este o emanație de gaz radioactiv radon din pereți, de exemplu”, explica Papp Botond, cercetător. 

Cantitatea de radon variază de la casă la casă, însă în cele care sunt izolate termic cu polistiren și geamuri termopan se pot acumula cantități mai mari de gaze din sol. Cercetătorii clujeni spun că o expunere îndelungată la radon poate să cauzeze cancer pulmonar. 

„Riscul major este cel care derivă din inhalarea continuă a gazului. Radonul este considerat la nivel internațional cea de-a doua cauză majoră de producere a cancerului pulmonar, după fumat”, spune Carlos Sainz, coordonator al proiectului de cercetare despre radon în cadrul UBB. 

Cercetătorii susțin că problema este una reală și mediile anuale de expunere la radon cresc pe măsură ce casele devin din ce în ce mai eficiente din punct de vedere termic. 

„În Cluj în momentul de față pe baza măsurătorilor noastre, media aritmetică este în jur de 200 anual. Nivelul care va fi legiferat de către Uniunea Europeană este nivelul de 300 pentru concentrația de radon. Ne referim la medii anuale. În concluzie, această directivă recomandă ca în toate zonele în care nivelul este peste 300, să se implementeze o metodă de reducere a riscului. Vorbim despre o problemă reală pe care nu doar noi am evaluat-o și am supus-o conștientizării publicului, ci și experții europeni au ajuns la concluzia că riscul de a dezvolta cancer bronho-pulmonar crește liniar. Asta este cu atât mai mult cu cât vorbim și de progres în directiva de eficientizare energetică a caselor. Anumite metode de izolație termică sau sisteme de aer condiționat pot cauza creșterea acumulării poluanților interiori printre care și radonul. Studii internaționale din 2015 încoace arată că există un risc de a dezvolta boli în casele eficientizate energetic. Noi considerăm că e o problemă reală cu care ne confruntăm”, a explicat cercetătorul Alexandra Cucoș, din cadrul UBB Cluj. 

Echipa de cercetare a elaborat un proiect care are ca scop și determinarea celor mai bune soluții prin care intensitatea radiațiilor la care sunt supuși oamenii în locuințele lor să fie diminuate. 

„Riscul din casă poate fi redus prin soluții simple de remediere. Prin intermediul proiectului am implementat primele metode de remediere pe o casă pilot. Respectiv am remediat 20 de case din zona Șteibăția cu nivel crescut al concentrației de radon în perioada 2010-2013. Așadar premisele pentru sisteme de remediere există, sunt cuantificate, sunt eficiente. Încercăm să mergem pe soluții simple, smart, cu impact arhitectural minim. Este un proiect pe care îl avem în implimentare și va fi finalizat în anul 2020”, a adăugat Alexandra Cucoș. 

Măsurătorile realizate de către echipa de cercetători din Cluj arată că nivelul de radiație al radonului nu se ridică din fericire la cote alarmante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *