Din oras

Campionii rasei ciobanesc german, aplaudati la Cluj

Sute de clujeni au fost prezenti azi la expozitia de club si selectia organizata de catre Clubul National de Ciobanesc german in parteneriat cu Cora Cluj. Au luat startul la concurs 140 de exemplare canine de o frumusete deosebita, care s-au intrecut pe parcursul intregii zile. Evenimentul a avut un caracter international prin participarea concurentilor din patru tari: Romania, Ungaria, Serbia si Italia.

Primul eveniment dedicat exclusiv rasei de ciobanesc german din calendarul expozitional al Clubului de specialitate din Romania a debutat cu putin dupa ora 9 dimineata. Spectatorii au asistat la un adevarat show, un spectacol al singurei rase de caine la care se poate observa o asemenea miscare armonioasa, prezenta, echipa la prezentarea cainelui. Au fost chiar si trei oameni care au facut  parte din echipa de prezentare a unui caine iar jurizarea s-a facut pe categorii de varsta si dupa lungimea parului. Au fost vazute si lacrimi ca urmare a unor  descalificari, dar mult mai multe zambete si multa bucurie in randul celor care au castigat.

Aflat pentru prima data in Romania, arbitrul international Wolfgang Lauber, cel care a facut jurizarea competitiei, este un cunoscut crescator de ciobanesc german si se ocupa de cresterea cainilor inca din 1972.  Acesta s-a aratat impresionat de exemplarele pe care le-a jurizat la Cluj. Daca la anumite categorii de concurs a avut dificultati in a realiza clasificarea  pe podium, la altele a reusit sa desemneze castigatorul inca de la aparitia sa in ring.

„Ma aflu pentru prima data in Romania si sunt surprins in mod placut de caldura oamenilor din tara dumneavoastra. De asemenea, sunt foarte impresionat de calitatea cainilor prezenti astazi la expozitie. Ciobanescul german este un caine multifactorial care poate sa indeplineasca multe roluri si in familie, dar si ca animal de urma, caine de paza, ceea ce il face un foarte special. Asta e foarte important la un ciobanesc german: sa poata sa faca tot. In cadrul concursului de astazi am urmarit foarte mult anatomia cainelui, cum este dezvoltat, cum se prezinta in timp ce sta, cum se prezinta in mers, este foarte important sa aiba un mers armonios, dar, de asemenea, si comportamentul. Dupa cum ati putut observa, cainii sunt atinsi in anumite moduri si evaluam cum reactioneaza ei la acest lucru”, a afirmat Wolfgang Lauber.

Unul dintre participantii la evenimentul desfasurat astazi a afirmat ca se ocupa inca din 1976 de cresterea ciobanescului german. Pentru primul caine pe care l-a cumparat a trebuit sa faca anticamera si sa astepte dupa aprobari mai bine de o luna. A ales sa creasca ciobanesti germani pentru ca, in opinia sa, este una dintre cele mai echilibrate rase de caini.

„Rasa ciobanesc german este cainele care este cel mai usor de invatat orice. Are un caracter echilibrat se lucreaza foarte usor cu el. Nu e un caine incapatanat, care sa iti creeze probleme in timp ce lucrezi cu el. Pentru a aduce la apogeu un ciobanesc german dureaza un an un an si ceva. Din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai echilibrate rase” a declarat R. T.

Castigatorul la clasa 18-24 de luni a fost desemnat fostul campion al Romaniei din 2014 la categoria junior. Giorgino, un exemplar deosebit provenit din tata campion mondial, s-a detasat din prima la categorie la care a participat. Proprietarul sau, Filip Sardean, a afirmat ca rasa ciobanesc german este una deosebita si ca in prezent detine nu mai putin de 24 de exemplare, toate de inalta tinuta.

„M-am apucat sa cresc ciobanesc german din pasiunea pentru animale. Am in prezent 24 de caini de care ma ocup si participam la toate evenimentele competitionale. Azi sunt foarte bucuros de faptul ca Giorginio a confirmat inca o data ca are sange de campion”, a afirmat  Filip Sardean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *