Campioni la „aruncarea gunoiului”, proba de 24 ore

Așa arăta duminică un loc de depozitare a deșeurilor din Mănăștur, cu gunoaiele ieșite la bronzat într-o zi frumoasă cu soare. Situația nu pare chiar atât de gravă, dacă ne raportăm la standardele înalte în această privință ale clujenilor, obișnuiți să-și arunce mizeriile peste tot. Dacă privim însă fotografia de mai jos, luată cu doar o zi înainte, în același loc, nu putem să nu ne punem întrebarea cum s-au adunat atâtea gunoaie, de la un singur bloc, în doar 24 de ore. 

De remarcat că luni dimineață, la prima oră, gunoiul fusese ridicat, iar ghena arăta impecabil, la fel ca sâmbătă. Sperăm că locatarii blocului nu vor lăsa prea mult timp spațiul gol, dar îi rugăm să arate mai multă creativitate în aranjarea cât mai inspirată a resturilor menajare. Știm că tot ei au ridicat ștacheta foarte sus (foto jos), dar cu puțină perseverență și cu o mână de ajutor din partea societății de salubritate totul se poate rezolva. 

Comentarii

eu

18.04.2018 10:17

Va dau eu un exemplu cum se umple ghena noastra de gunoi de pe strada Turturicii din Zorilor. Pe aceasta strada, alee, sunt si cateva case, de la care proprietarii cred ca nu au aruncat gunoi in viata lor, toti vin si il arunca la noi in ghena. Apoi pe strada Viilor, este un Profi loco, care arunca toate cutiile unde? Binenteles la ghena blocului nostru. Intr-o zi, erau la gunoi 4-5 cutii de banane. Avem ceva africans in bloc dar nici chiar asa....

Adauga comentariu