Şi de campania aceasta (acum de vaccinare), România îşi dă cu stângul în dreptul. Ne zice Colonelul Gheorghiţă, acest nou Moş Teacă (ca atitudine), Coordonator al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 că: „De luni, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare. Ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”.
90%? Ar trebui? Păi aşa comunică un militar, cu ar trebui? Parcă-l văd pe Iulius Caesar zicând: „Ar trebui să trecem Rubiconul”. Sau pe Mareşalul Antonescu, că tot e la modă printre naţionalişti-securişti: „Ostaşi, ar trebui să trececeţi Prutul!”, „Batalioane române, ar trebui să treceţi Carpaţii!”.
20.000 de persoane vaccinate pe zi, înseamnă, de fapt 10.000 – că trebuie 2 doze la fiecare persoană, administrate la 21 de zile distanţă. Dacă se vaccinează la foc continuu, fără pauzele bugetare de sâmbătă şi duminică, rezultă 300.000 de imunizaţi pe lună. Maxim 3 milioane şi 600 de mii de vaccinaţi într-un an. Peste un an, mulţi din primul val de vaccinaţi – adică „luptătorii de linia întâi”, îşi vor fi pierdut deja imunitatea.
Acesta este stilul românesc. Care se va acoperi, ca de obicei, cu gargară televizată şi cu comunicate care nu comunică nimic.
De ce producem eşec statal, după eşec? Din cauză că România este un stat de cumetrie în care rolurile sociale şi economice nu sunt statuate de legi şi de reguli, ci de lanţul slăbiciunilor, de cunosc eu pe cineva. Statul de cumetrie român este departe de a fi un stat funcţional. Cu o administraţie alcătuită dintr-o rețea de familii încuscrite feudal, al cărui singur rol și competență e redistribuirea resurselor în folos propriu, nu pot exista structuri funcționale în stat, nu poate exista competenţă decât din întâmplare. Iar competenţa aceasta întâmplătoare este strict individuală şi va fi îngropată de grupul nefucţional în care va avea neşansa să se manifeste.
Dar nu înainte de a-i fi distrusă imaginea de competenţă prin trimiterea la înaintare, să fie simbolul încă unui eşec al sistemului nefuncţional, dar care i se va imputa personal. Aşa cum se întâmplă, deja, cu acest colonel Gheorghiţă. La cât de împuţită e Armata Română de generali care n-au acţionat tactic decât la mesele festive de la popota Ministerului Apărării, nu trebuie să te mai întrebi de ce l-au băgat pe tinerelul şcolit la înaintare.
El e dovada că totul e o butaforie. Aceeaşi butaforie sub care se sifonează bani prin înlocuirea administrației civile cu cea militară.
Administraţia militară din România nu este nici mai competentă, nici mai onestă, este doar mai disciplinată. Disciplina a dat şansa creării unor structuri și relații funcționale, mai ales de când cu prezenţa structurilor NATO în România. Căci, până la intrarea în NATO, Armata română era şi ea doar o rețea nefuncţională de cumetrii care sifona bani. Aşa măcar e funcţională. Dar apucăturile şi năravurile i-au rămas.
Printre care şi comunicarea despre nimic. Sau comunicare despre cât de minunat va fi totul într-o zi, peste vreo trei ani când şi în România se va fi încheiat campania de imunizare prin vaccinare.
Ni se spune că sunt cinci tipuri de centre de vaccinare înfiinţate conform legii, dar nu şi care este repartizarea populaţiei în acestea: fixe, mobile, caravane, drive-through, medici de familie. Şi, mai ales, pe unitatea de timp? Administraţie, copii, birocraţie din aceea care îi place până şi Armatei: intrări, ieşiri, chestii din acestea. Care este programarea intrării în România a vaccinului, pentru a putea compara cu capacitatea de vaccinare pe cele cinci sisteme înfiinţate legal? Repartizarea pe medicii de familie a vaccinului, cum se asigură păstrarea la minus 80 de grade Celsius?
M-ar interesa date reale despre câţi din sistemul sanitar au refuzat, sau refuză, să se vaccineze şi care sunt consecinţele acestui refuz din punctul de vedere al eficienţei acestei campanii? Şi pot continua cu întrebări fără răspuns, deocamdată mă interesează să ştiu: dacă tot s-a început campania, când se va sfârşi?
Până la un răspuns pe care cert nu-l vom primi niciodată, să vă dau nişte date despre cum se vând cifre în funcţie de interese.
Conform datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie, în anul 2020 au murit de foame 7 milioane de oameni pe planeta numită Pământ. Şi nimeni nu e îngrijorat.
Au fost, însă, şi 1 milion de decese din cauza complicaţiilor apărute de la infectarea cu COVID-19. Şi panica a cuprins omenirea.
De ce 7 milioane de oameni care crapă umflaţi de foame sunt irelevanţi faţă de 1 milion de oameni care mor de COVID-19?
Simplu: de foame mor doar săracii lumii, ei sunt oricum irelevanţi în motorul economniei mondiale. În Birocraţia Morţii ei există numai când se obţine profit de pe urma lor. Când se vinde şi se cumpără compasiune în numele morţii lor pe Bursa Milosteniei. Când bogaţii lumii duc mâna la portofel sub Constelaţia Blitz-urilor, să arate public cât sunt ei de Mai Darnici, Mai Buni.
Dar cu COVID-19 egalitatea de şanse în moarte s-a dovedit a fi, pentru prima dată, chiar egalitate de şanse. Şansa de a muri, fără ca banii să mai poată cumpăra ceva. Vorba lui Steve Jobes: „Ce mai contează că eşti cel mai bogat om din cimitir”? Că, vorba înţelepciunii manelaro-populare: „Poţi s-ai lumea la picioare, bani cu furca să întorci, dar când te cheamă pământul, tot acasă te întorci”.
Şi, gata!