Căminele UTCN încep să se umple de COVID. Au fost create săli de izolare pentru studenții bolnavi

Printre studenții Universității Tehnice Cluj-Napoca au început să apară cazuri de COVID-19 la scurt timp de la debutul anului universitar, atât pe fondul creșterii la nivel național a îmbolnăvirilor cât și ca urmare a desfășurării cursurilor în regim normal. Până acum, au fost înregistrate 115 cazuri, mare parte în rândul studenților care nu sunt cazați la cămin. Cei care locuiesc în cămine fie sunt izolați în camere speciale, fie sunt luați acasă, de părinți. De ieri, cursurile s-au mutat online, dar laboratoarele se țin față în față.

„La nici o săptămână după ce au mutat cursurile în online, UTCN are cazuri de Covid în cămine, știu sigur de câteva din Căminul 2B Mărăști, însă le ține la nivel de facultate pentru a nu se închide activitățile. Vă dați seama cu câți studenți au intrat în contact săptămâna asta și că grupele nu au fost nici carantinate sau trimise acasă. Se vine ca și cum nu se întâmpl nimic”, ne-a scris un student UTCN.

Reprezentanții UTCN au precizat că în Căminul 2B Mărăști este doar un student infectat cu COVID, nicidecum mai multe așa cum ne-a semnalat studentul.

„De când a început anul universitar și până în prezent, s-au îmbolnăvit 115 studenți, din care doar 20 sunt căminiști, iar restul sunt studenți care nu stau în cămin. Din cei 20, doar 7 sunt carantinați în clipa de față în campusul Observator și unul în campusul Mărăști, un student Erasmus. Restul au cerut să fie carantinați acasă și au fost preluați de părinți”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Mirela Boțan, purtător de cuvânt UTCN.

Potrivit reprezentanților universității, pentru studenții bolnavi din cămine au fost create camere speciale de izolare.

„Fiecare caz sesizat pozitiv este luat în evidență de administrația căminului și responsabilul COVID pe universitate. În fiecare cămin din cele două campusuri există camere de izolare în care sunt carantinați studenții confirmați. Din rândul lor există studenți care doresc să stea carantinați în aceste camere de izolare sau solicită carantinarea la domiciliu. În acest caz ei trebuie și sunt preluați de părinți care vin și îi iau cu mașina personală și îi duc acasă.

Studenții care sunt cazați în cameră cu cei care sunt depistați pozitiv rămân în izolare și se monitorizează 4-5 zile, timp în care li se face ancheta epidemiologică de către DSP. Dacă DSP consideră că ei trebuie să rămână 14 zile, ei rămân 14 zile în izolare, dacă nu, trebuie să își reia activitatea dacă nu au simptome. Dacă au simptome, se pot testa gratuit în cabinetele medicale în care studenții se pot testa gratuit. Tot în cabinetele medicale se pot și vaccina, începând de luni”, a explicat Mirela Boțan.

UTCN are în Cluj-Napoca aproximativ 16.000 de studenți și aproximativ 4.000 în Baia Mare. Din totalul de studenți, conform unor sondaje realizate de studenți, reiese că rata de vaccinare este de aproximativ 60%.

Ca măsură de precauție, cursurile au fost mutate online începând cu data de 11 octombrie, dar laboratoarele și seminariile se desfășoară față în față, în săli de curs.

De asemenea, universitatea a închiriat săli în afara spațiilor proprii ca să poată asigura distanțarea și să poată ține laboratoarele.

Adauga comentariu