Cooltura

Cameristele, un STRICT SECRET teatral de importanță deosebită?

Noua premieră a Teatrului Național Cluj, ,,Cameristele”, e o piesă cu un subiect neverosimil, ce  a reușit să mă piardă după 10 minute, dar cu o distribuție de excepție, ce a reușit să mă recâștige după o oră.

Problema nu constă în faptul că subiectul e unul exotic, ca situare spațio-temporală (Franța secolului trecut), fără nicio legătură cu timpurile noastre sau cu mediul în care trăim. Mai sunt și alte piese, care, deși ilustrează alte vremuri, demult apuse, sau alte culturi, diferite de cea autohtonă, reușesc să captiveze, să stârnească interesul publicului, prin universalitatea temei abordate, mereu de actualitate, în orice spațiu sau timp. Nu este cazul ,,Cameristelor”.

În această piesă, două slujnice scelerate uneltesc, din invidie și dezechilibru psihic, să-i distrugă pe cei în casa cărora lucrează. Pe ,,Domn” îl denunță, pentru a fi arestat, iar pe Doamna vor să o ucidă, în final ucigându-se pe sine. Cele două cameriste bovarice joacă pe ascuns rolul Doamnei, îi îmbracă rochiile, îi folosesc fardurile, gesturile și limbajul, într-o logoree inițială ce pare un delir psihotic, accentuat dramatic spre finalul piesei.

Dacă subiectul e total neinteresant, scenografia e sublimă – o frântură de casă burgheză, reconstituită cu farmec, în cele mai mici detalii. În lipsa unui subiect captivant, magia decorurilor nu e suficientă însă pentru a încânta spectatorul mai mult de 5 minute, restul reprezentației fiind susținută admirabil numai prin jocul celor trei actrițe, Irina Wintze (cu un trup angelic, ca la 20 de ani, și cu o fizionomie ce trece de la antipodul urâțeniei, când intră în rolul slujnicei, la cel al frumuseții depline, în rolul Doamnei), Miriam Cuibus (cu întreaga ei suită de gesturi scenice inegalabile, cu patosul extrem pe care îl pune în fiecare rol, cu timbrul specific de voce, cu tremurul lăuntric ce străbate fiecare personaj interpretat), și cu adevărat angelica Angelica Nicoară, într-un rol al Doamnei ce i se potrivește perfect, prin rafinament, și-o eleganță cochetă, cu mii de nuanțe.

În această reprezentație nu poate fi vorba de catharsis, decât poate în rare momente în care decorul, lumina scenică și cea interioară a celor trei actrițe se îmbină atât de armonios încât creează clipe de adevărată artă. În rest, plictisul se îmbină cathartic doar cu senzația de ,,nu se mai termină”, pentru că piesa durează două ore, puțin cam mult și mult prea tras de păr.

,,Cameristele” e o piesă total lipsită de umor, uneori jocul scenic sfidează logica, frizând nebunia, iar coerența camerei cu decoruri din  alte vremuri, cu patefon și lumânări, este violentată de pe la jumătatea piesei cu elemente moderne, cu un monitor și-un microfon la care Doamna cântă karaoke, cu o cameră video cu ajutorul căreia cameristele se filmează – nu știm de ce!, gesturi total deraiate din logica spectacolului, care nu mai e astfel, nici clasic, nici modern.

Aș fi vrut să știu înainte, mai ales că este vorba de o premieră, cu ce îmi voi ocupa seara (de sâmbătă, 25 aprilie) pentru că, dat fiind subiectul anost, poate că, dacă aș fi știut, aș fi luat o cu totul altă decizie. Dar, probabil că marii oameni de cultură de la Teatrul Național Cluj consideră că spectatorii lor sunt mereu dispuși să înghită orice li se oferă, fără vreo preferință prealabilă și fără discernământ, altfel nu pot să îmi explic de ce nu există pe site-ul teatrului o descriere măcar de două-trei rânduri a piesei, din care să-i aflăm subiectul și, de ce nu, durata, pentru ca să putem lua o hotărâre în cunoștință de cauză, dacă dorim sau nu să asistăm la ceea ce ni se oferă, mai ales că o piesă cu durata de două ore este ceva neobișnuit pentru o reprezentație ce are loc în Studio Euphorion, locație ce găzduiește de obicei spectacole mult mai scurte. 

Poate că printre spectatorii Teatrului Național există și oameni ocupați, nu doar persoane lipsite de ocupație și fără program, cărora să nu le pese dacă piesa se termină la 8 sau la 9. Și poate că ar fi de bun-simț să existe pe site-ul oficial, pe lângă ,,regia, decorul, costumele și distribuția” (elemente care, la urma urmei, nu ne spun mare lucru), și durata piesei, dacă nu chiar un sinopsis (dar poate deja cerem prea mult).

Acestea fiind spuse, nu recomand piesa, pentru subiectul mult prea tras de păr (putea fi lejer dezvoltat și într-o oră), dar o recomand pentru prestația celor trei actrițe, ce ar putea juca magistral și interesant orice, indiferent cât de anost sau de neinteresant ar fi orice-ul. Reprezentația nu e o ratare teatrală deplină, dar nici un succes desăvârșit. E un spectacol de bifat de curiozitate, eventual o dată, și cam atât.

P.S. Pe viitor, dacă nu vă cerem prea mult, stimați angajați ai Teatrului Național Cluj, ați putea să ne scrieți și nouă, plătitorilor de bilete, îndrăgostiților de teatru, pe site-ul oficial, în dreptul fiecărei piese, și un sinopsis și o durată a spectacolului? Sau, dacă nu, măcar un rezumat de clasa a V-a, sau chiar și o compunere de clasa a III-a. Orice fel de text minimal, oricât de stângace încropit, doar cât să știm și noi, spectatorii, la ce ne invitați, ca să putem decide, ca oameni inteligenți și cu discernământ ce suntem, dacă vrem să venim. 

Nu de alta, dar subiectul unui spectacol nu poate fi încadrat în categoria ,,STRICT SECRET teatral de importanță deosebită”, fiind o informație publică (la fel ca instituția), simplă și necesară, pentru ca spectatorii să nu mai meargă la teatru ,,în orb”, ca oile, ci pe deplin informați, ca oamenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *