Cam pute a deturnare de fonduri: Din acte înțelegem că am cam plătit de două ori (în 2014 și în 2016) pentru cele 40 de autobuze cu care se laudă Boc și Neag în 2018!

După cum Ziar de Cluj a mai scris, în raportul Curții de Conturi pe anul 2017 se arată că Primăria Cluj Napoca:

“a efectuat plăți în sumă de 25.249 mii lei (25 milioane lei – n.red.) către Compania de Transport Public Cluj - Napoca SA, sub formă de transferuri pentru investiții, având în principal destinația plăți de troleibuze articulate noi, fără respectarea cadrului legal aplicabil, respectiv aceste sume să fie aprobate în lista de investiții anexă la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca aferent anului 2016 ca investiții nefinanciare, care se reflectă în secțiunea de dezvoltare a bugetului local ca dotări independente pentru o companie comercială, care în fapt s-au concretizat în transferuri, fără să presupună o contraprestație pentru finanțator”.

Doar că, în 27 ianuarie 2014, a fost votat un proiect de hotărâre privind achiziționarea a 40 de autobuze noi. Este vorba despre cele 40 de autobuze care sosesc acum, în 2018!

Să vă traducem ce-au vrut să zică auditorii Curții de Conturi: în 2014 municipalitatea lui Boc a virat în conturile CTP-lui lui Neag suma integrală pentru achiziționarea acestor 40 de autobuze.

Care nu s-au achiziționat!

Mai mult, aceeași sumă pentru fix aceeași achiziție (după cum reiese din raportul Camerei de Conturi Cluj) a fot virată aceleiași companii și în 2016

“fără respectarea cadrului legal aplicabil, respectiv aceste sume să fie aprobate în lista de investiții anexă la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca aferent anului 2016 ca investiții nefinanciare, care se reflectă în secțiunea de dezvoltare a bugetului local ca dotări independente pentru o companie comercială, care în fapt s-au concretizat în transferuri, fără să presupună o contraprestație pentru finanțator”.

Deci: fără respectarea cadrului legal, 25 de milioane de lei au fost transferați în conturile Companiei de Transport Public SA și în 2014, și în 2016 (așa înțelegem noi din acte, că municipalitatea lui Boc nu știe să comunice concret decât când este vorba să zică ceva despre promisiuni promise și alte baloane de săpun). Iar CTP nici nu a cumpărat ce se angajase să cumpere nici în 2014, dar nici în 2016, dar nici nu a făcut o descărcare de sarcină transparentă cu privire la modul în care s-a folosit în conturi de această sumă – mai ales cea primită nu știm de fapt pentru ce în 2014 (se vede acest lucru și din discuțiile prin care Opoziția la Boc și-a răcit în 2014 gura degeaba să întrebe ce e cu acești bani și cum se justifică acest transfer).

 

CITEȘTE: Plățile ilegale de 25 milioane lei ale Primăriei către CTP Cluj-Napoca erau cunoscute încă din 2014? “Dacă eu aş fi primar şi v-aş pune să citiţi o hârtie, un A4, pe care scrie că luăm 40 de autobuze şi atât, nu vi s-ar părea suspect?"

 

Nouă ne pute a deturnare de fonduri!

Căci: dacă s-a adus aportul de numerar la capital în anul 2014 pentru toate cele 40 de autobuze și acest capital a fost vărsat/virat în conturile CTP, deși nu s-au cumpărat toate cele 40 de autobuze atunci, ci, în fiecare an, ni s-a cotcodăcit despre ouțul cumpărării ba a 10, ba a 20 din totalul acela de 40 de autobuze, ce naiba s-au mai transferat fix pentru aceleași achiziții alți bani și în anul 2016? Ce e cu milioanele descoperite de Camera de Conturi Cluj ca fiind transferate în 2016 în vistieria CTP?

Poate binevoiesc Emil Boc și Liviu Neag (artizanii acestor transferuri) să ne răspundă și nouă, să ne arate unde sunt banii?

 

CITEȘTE:  Dacă Liviu Neag nu exista, Emil Boc l-ar fi inventat. Altfel cum se explică faptul că situația semnalată de Curtea de Conturi la CTP se putea evita, dar "curtenii" lui Neag au votat cât să-l mulțumească?

 

CITEȘTE:  Abateri financiare de peste 100 milioane lei la Compania de Transport Public Cluj-Napoca și curse speciale la tarife din 2010, deși prețurile s-au majorat în 2013

 

Comentarii

ganta

14.03.2018 09:42
zău că aştia 2 şi nu numai îs numai buni de legat!

Mokan

14.03.2018 10:39

Neag la puscarie!​

Adauga comentariu