Calitatea vieții la Cluj: o cameră de 20 mp în Piața Unirii se închiriază cu 350 de euro

Un fel de garsonieră înghesuită, de 20 mp, amplasată în Piața Unirii, în buricul târgului (care, potrivit declarațiilor politicienilor locali, le oferă locuitorilor cea mai bună calitate a vieții), se închiriază pentru 350 de euro.

Garsoniera de tip studio este, practic, o cameră, care conține și bucătăria, și biroul, și „dormitorul” suspendat deasupra mașinii de spălat și a biroului.

Aceasta este calitatea vieții celor care aleg să trăiască la Cluj-Napoca în chirie (sursa: compariimobiliare.ro):

„Dacă ești în căutarea închirierii unei proprietăți poziționată în inima Clujului, ai identificat-o!”, scrie în anunțul de prezentare a proprietății nerecomandate celor care suferă de claustrofobie.

Potrivit cpi.imobiliare.ro, prețul mediu solicitat pentru închirierea apartamentelor a scăzut în primul trimestru al acestui an față de anul anterior în cinci din cele șase centre regionale ale țării. „Cea mai puternică scădere anuală a fost înregistrată în Cluj-Napoca (-10,5%), prețurile atingând 7,1 euro pe metru pătrat util. A doua cea mai mare scădere a avut loc în București (-7,7%), unde prețul mediu a ajuns la 7,4 euro pe metru pătrat util.” Proprietarii clujeni însă se încăpățânează să țină de prețurile exagerate la care se închiriau apartamentele înainte de pandemie, când era fain la Cluj.

Adauga comentariu