Bullying-ul, un joc patologic. Cine pe cine intimidează?

În urmă cu 20, 30 de ani, copiii se jucau, se necăjeau, se împingeau, apărea individul dominant din grup. De o ierarhie oricum era nevoie, ca să se știe cine e șeful. Nu se vorbea de leadership, dar un Alfa avea grijă de ai lui.

Acum se vorbește tot mai mult și mai des de bullying.

Psihologul Ioana Maria Telecan ne ajută să aflăm mai multe despre acest fenomen și despre care sunt victimele, de fapt.

„Fenomenul de bullying poate fi descris în limba română ca brutalizare, intimidare, brutalizare. Practic, aș descrie ca fiind hărțuire. Este o problemă des întâlnită în mediul școlar. Practic, putem spune că un elev a fos batjocorit, intimidat, agresat atunci când a fost expus la acțiuni negative, în mod repetat, de un alt elev sau de un grup de elevi“, descrie psihologul acest fenomen.

Dacă până acum era un joc disfuncțional între copii, acum s-a ajuns la unul patologic. Dacă glumele erau mult mai blânde, cu ani în urmă, accesul la informație nefiltrată a scăpat de sub control și a dus la utilizarea fără proprietate a termenilor.

Actul de bullying poate fi diferențiat de alte comportamente de agresivitate. Printre criterii se numără intenția de a face rău, repetitivitatea comportamentului și dezechilibrul de putere între indivizi. De cele mai multe ori, hărțuitorul e o persoană mai puternică din punct de vedere fizic sau psihologic, iar victima e submisivă, anxioasă, nesigură pe sine și nu se poate apăra.

 

Din nefericire, la hărțuirea școlară sunt mai mulți participanți, de diferite tipologii.

 

„Hărțuitorul poate fi agresiv sau anxios. Victima, la rândul său, poate fi submisivă sau provocativă. Mai nou, se pune accent și pe martori, participanți pasivi la act. Fenomenul de bullying marchează pe toată lumea. Dacă ești victimă, dezvolți probleme de internalizare, precum anxietate, stres, depresie, chiar și distres, îngrijorare. Și hărțuitorul e afectat.

Ca martor, poți interveni sau nu. Dar toți cei implicați, într-un fel sau altul, au nevoie de consiliere, pentru a se vedea de unde vin comportamentele și pentru a se remedia situația”, completează psihologul.

 

În calitate de părinți, pe lângă asigurarea traiului, a unei educații, trebuie să le fim alături copiilor. E obligația morală de a-i sprijini, de a le asculta problemele. Chiar dacă ei nu spun ăn cuvinte, părinții trebuie să citească printre rânduri când ceva nu e în regulă. Iar dacă lucrurile scapă de sub control, tot părinții ar trebui să ia măsuri, indiferent dacă sunt ai victimelor sau ai hărțuitorilor.

Adauga comentariu