Suntem definiți de sufletele noastre. Așa ciopârțite cum sunt, ele sunt singurele care ne definesc. Rațiunea e un mare bullshit. Dacă nu ai suflet, lași oameni să moară lângă tine. Instinctul de conservare e un bullshit. Dacă nu ai suflet, vei fi mizerabil toată viața iar cu tine vor cădea în groapa suferinței o groază de oameni. Instinctul de procreere e un bullshit. Dacă nu ai suflet, vei fi plin de ură, vei urla și vei zdrobi orice suflet construit lângă tine. Suntem definiți de sufletele noastre. Așa ciopârțite cum sunt, ele sunt singurele care ne definesc. Doar că oamenilor le e rușine să își afișeze sufletele zdrobite. Așa că le ascund în străfundul rațiunii și lasă la suprafață doar demonii ăia care le dau impresia ca sunt puternici. Se numesc: ură, control, gelozie, frică, ipocrizie, nepăsare, fățărnicie, etc. Și sunt atât de mulți care se lasă ghidați de demonii ăștia care au atât de multe forme, încât parcă societatea a început să fie definită de ei.
Cum îți dai seama că ești unul dintre ei? Privește în tine și întreabă-te când ți-ai numărat ultima dată rănile din suflet? Când le-ai pansat ultima dată? Când te-ai iertat ultima data? Apoi privește în jur și întreabă-te când ai empatizat ultima dată? Când ai ajutat? Când ai ascultat, salvat, îmbrățișat? Dar când ai urlat? Când ai urât? Când ai rănit ultima dată?
Suntem definiți de sufletele noastre, așa ciuruite cum sunt ele. Nu exista suflet perfect, neatins de durere. Ia-l, scoate-l afară, lasă-l să vadă lumea, descătușează-l și lasă-l să te ghideze. Poate așa vom trăi într-o lume completă. O lume plină de suflete ciuruite, dar unite.
