Buda publică și ghena de gunoi din dreptul Turnului Pompierilor au trecut cu bine în anul de grație 2022

Turnul Pompierilor din buricul târgului imobiliar Cluj-Napoca nu se află numai pe lista rușinii modernizărilor neterminate la timp, ci și pe lista priorităților Primăriei Cluj-Napoca pentru anul acesta, printre alte „lucrări şi obiective de investiţii care se finalizează în anul 2022”.

Primarul Emil Boc a decis, anul trecut, în luna septembrie, să rezilieze contractul de reabilitare al Turnului Pompierilor cu constructorul Research Consorzio Stabile Societate Consortile ARL, care realizase numai 70% din lucrări, cu multă lentoare și cu mare întârziere. Contractul fusese semnat în 13 noiembrie 2018, iar termenul inițial de finalizare a lucrărilor era fixat pentru decembrie 2020.

În 10 noiembrie 2021, am aflat că trei firme și subcontractanții lor au depus oferte în cadrul licitației de finalizare a lucrărilor de la Turnul Pompierilor, că pentru efectuarea „restului” de 30% vom mai scoate de la buget circa 4 milioane de lei și că șantierul va mai dura încă 8 luni, acesta fiind termenul prevăzut pentru terminarea lucrărilor. Într-o primă etapă, lucrările neterminate au fost „conservate” „în regim de urgență”, „premergător perioadei de timp friguros”.

În 21 decembrie, viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că Decorint este firma desemnată câștigătoare, depunând o ofertă de 4 milioane de lei, pentru terminarea reabilitărilor (Decorint – leader; Valcris Ascensoare Comerț, Timbermatrix, Skyline Engineering - subcontractanți).

De-a lungul timpului, Ziar de Cluj a remarcat, în repetate rânduri, că strada Tipografiei a devenit, în dreptul acestui șantier, buda Clujului. Odată cu conservarea lucrărilor, veceul public pare a se fi extins, liniștea de pe șantier favorizând probabil defecația.

Fotografiile de mai jos, realizate astăzi, ilustrează cât de fain e la Cluj, pe această stradă semicentrală:

„Premergător perioadei de timp friguros”, odată cu lucrările, au fost conservate și mizeriile de pe șantierul care a devenit o ghenă de gunoi. Poliția Locală ar putea liniștită să dea o amendă pentru depozitarea deșeurilor în buricul târgului:

Șantierul „conservat” este un pericol public – materiile fecale pot îmbolnăvi populația, iar în sticlele sparte și în restul recuzitei stradale putându-se accidenta trecătorii:

Fotografiile de mai sus au fost realizate doar la câteva sute de metri de locația unde la Cluj se desfășoară Untold, Tipografiei fiind astfel un loc reprezentativ pentru orașul festivalier. În timp ce străzile din jurul Parcului Central au fost modernizate la timp și întocmai, această locație, „prioritate” investițională, mai are de așteptat. O salubrizare însă nu ar strica, în anul 2022, în orașul în care se proclamă „calitatea vieții” pe toate gardurile de exprimare publică.

Adauga comentariu