Justitie

BREAKING NEWS Victimă colaterală într-o urmărire ca-n filme. Polițiștii de la TURDA au împuscat un tânăr de 19 ani!

Tragedie în Turda întâmplată în această dimineață. Un echipaj de poliție din municipiu a pornit în urmărirea unei persoane pe care o bănuiau că nu posedă permis de conducere, aceasta aflându-se în mișcare, la volanul unui autoturism, transportând alți patru pasageri.

Se pare că polițiștii au încercat să-l oprească cu semnaele acustice și luminoase în funcțiune, însă cum acestea n-au dat rezultate, unul dintre polițiști a început să tragă mai multe focuri de armă. Așa s-a ajuns la evenimentul tragic prin care un tânăr de 19 ani, pasager în mașina urmărită a fost împușcat. 

„La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 02.10, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Turda, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe strada Victoriei din municipiu, existând indicii că acesta ar fi fost condus de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.

Două echipaje de poliție au pornit în urmărirea acestuia, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, însă autovehiculul nu a dat curs semnalelor de oprire. 

Astfel, după aproximativ 3-4 kilometri, un polițist din cadrul echipajului, după somațiile legale, a efectuat un foc de armă în plan vertical, precum și două focuri spre pneurile autovehiculului, acesta oprind în zona de intersecție a străzilor Nicolae Vlăduțiu cu Mărului.

În autovehicul au fost identificat conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, din Turda,  care nu poseda permis de conducere, precum și alți 4 pasageri. Unul dintre aceștia, un tânăr de 19 ani, din Turda, pasager în locul din dreapta-spate al autovehicului a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. În cauză au fost demarate cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor incidente faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, au fost demarate verificări în ceea ce privește modalitatea de intervenție la eveniment”, arată cei de la IPJ Cluj. 

Procedura prevede declanșarea unei anchete interne, care să stabiliească dacă echipajul de poliție a acționat corect. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *