De cartier

Brâncuși – extinderea se amână, dezvoltarea imobiliară continuă: „Se va construi până când portabilitatea arterei va permite. Când va depăși 100%, vom opri lucrările”

„Mă uit la Cluj ca și cum mă uit la propria grădină…”.

Întrebat în privința realizării sensului giratoriu din Borhanci, independent de proiectul centurii metropolitane, primarul Emil Boc a explicat că „portabilitatea” străzii Constantin Brâncuși nu a ajuns la un grad maxim de ocupare, situație în care realizarea de noi blocuri va continua, iar extinderea arterei și noul sens giratoriu din Borhanci vor fi realizate la pachet cu centura metropolitană. 

„Și ce dacă pui aglomerația în acel sens giratoriu? Acolo tot Borhanciul trebuie lărgit.

Să nu credeți că dacă am rezolvat cu un sens giratoriu, am luat circulația din Borhanci și-am rezolvat-o. NU.

În Borhanci trebuie lărgit așa cum am lărgit Bună Ziua, trebuie lărgit dacă vrem să trecem la nivelul următor. 

Dacă vreți să nu mai puteți ieși de acolo, cei care susțin asta, bine, aprobăm blocuri de 12 etaje, nu-i nici o problemă: în 3 minute pot aproba 20 de proiecte cu blocuri de 12 etaje.

Și-am terminat cu Clujul, gata, l-am închis. 

Am cadru legal, dar sunt responsabil și mă uit la Cluj ca și cum mă uit la propria grădină, a declarat Emil Boc, edilul municipiului Cluj-Napoca, la un post de radio local. 

Artera Constantin Brâncuși: zona preferată a investitorilor imobiliari

CITEȘTE ȘIStrada Constantin Brâncuși se extinde, da’ numai pe jumătate. Restul arterei e blocată de șantierele imobiliare FOTO

Strada Constantin Brâncuși din cartierul Gheorgheni a devenit în ultimii ani una dintre zonele preferate ale investitorilor imobiliari după ce administrația a făcut din această arteră un spațiu de „restructurare urbană”. 

În condițiile în care aici au continuat să fie aprobate noi proiecte, de la blocuri-dormitor la spații de birouri, extinderea străzii a fost amânată de administrația locală. Strada este zilnic blocată de ambuteiaje, iar traficul este gâtuit în zona intersecției Brâncuși-Borhanci-Romul Ladea-Fagului. 

Potrivit autorităților locale, atât realizarea sensului giratoriu Brâncuși-Borhanci, cât și extinderea arterei vor fi posibile abia în condițiile realizării centurii metropolitane. 

De altfel, primarul Emil Boc s-a arătat încrezător că aceste proiecte vor fi realizate în viitor. Până atunci însă, noile construcții de pe strada Constantin Brâncuși vor continua în contextul în care „portabilitatea” arterei nu a ajuns la un punct maxim:

„Acolo se va construi până când portabilitatea arterei va permite. 

Când portabilitatea arterei va depăși 100%, vom opri lucrările, vom suspenda autorizațiile. 

Acum, potrivit Planului Urbanistic General este o zonă de restructurare prevăzută, dar care este legată în mod evident de ceea ce înseamnă centura ocolitoare, intrarea și ieșirea din Borhanci. 

Cu alte cuvinte, când se va depăși portabilitatea arterei, la fel ca în Bună Ziua vom spune STOP!”, a explicat edilul Emil Boc. 

Un nou studiu de circulație

Pentru soluționarea eficientă a problemelor de trafic și de extindere a arterei din cartierul Gheorgheni este nevoie de un studiu de circulație. 

„Dar aceasta va fi în urma unui studiu de circulație care să analizeze exact.

Portabilitatea arterei nu o fac eu din birou, specialiștii trebuie să facă acest lucru”, a conchis primarul Emil Boc.

Astfel, până când „portabilitatea” străzii Constantin Brâncuși va permite, noile construcții vor continua să fie autorizate și aprobate de autoritățile locale. 

Exact cu un an în urmă – iunie 2020 – edilul Emil Boc susținea că „lărgirea” străzii Constantin Brâncuși trebuie demarată „acum”, pentru a nu compromite calitatea vieții. 

CITEȘTE ȘI: Extinderea străzii Brâncuși va începe cu exproprieri. Boc: „Trebuie să nu compromitem calitatea vieţii şi să începem acum lărgirea…”

Din păcate, odată cu lansarea proiectului de buget al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2021, autoritățile au fost nevoite să recunoască: în lipsa fondurilor, extinderea se amână pentru anii viitori. 

CITEȘTE ȘI: DA pentru imobiliare, NU pentru extinderea arterei Constantin Brâncuși. Emil Boc: „Nu anul acesta… NEXT TIME”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *