Din oras

Brad pandemic și Târg de Crăciun cu restricții

În Piața Unirii e forfotă mare. Au început lucrările pentru amenajarea Tărgului de Crăciun – un târg marcat de condiții speciale de acces din cauza situației epidemiologice. Doar 2100 de persoane pot participa simultan, iar până și bradul amplasat în centrul Clujului pare să reflecte perioada pandemică pe care o traversăm.

Potrivit reprezentanților Primăriei Cluj-Napoca, bradul are o înălțime de 12 m și a fost donat municipalității.

Din imaginile surprinse la fața locului, bradul din acest an pare a fi unul pandemic, cu crengile ceva mai rare. 

Potrivit reglementărilor stabilite de autoritățile peneliste centrale și locale, accesul în Piața Unirii, pentru Târgul de Crăciun, va fi restricționat. 

„În ceea ce privește accesul participanților la eveniment se va intra pe baza certificatului verde și cu mască, cu posibilitatea participării unui număr de 2.100 de persoane simultan”, anunța recent viceprimarul Dan Tarcea. 

Mai mult, programul artistic va fi unul modest, fiind organizat în zona bradului – de vineri până duminică și va cuprinde: program muzical (grupuri de colindători, soliști etc.), teatru de păpuși, povești la gura sobei. Târgul de Crăciun se va deschide vineri, 26 noiembrie – 31 decembrie. 

Doar 30% din capacitatea spațiului

„Conform legilor în vigoare astăzi, se poate organiza cu un procent de 30% din capacitatea spațiului. 

Adică, avem în Piața Unirii 7000 mp, 30% capacitate înseamnă maximum 2100 de persoane simultan în Târg. 

În condițiile acestea, se va organiza Târgul de Crăciun într-un format restrâns, se va renunța la aproximativ 35 de căsuțe față de 2019”, declara recent edilul Emil Boc în cadrul unei intervenții radio. 

În aceste condiții, până și bradul amplasat în centrul orașului reflectă cele 30%

„Colegii mei îmi confirmă că este cu certificat de vaccinare, să nu greșesc informația, ca să o transmitem corect.

Deci, intrarea la Târg se va face cu certificatul verde.

Adică, ai trecut prin boală sau ai vaccin făcut cu ambele doze, în condițiile acestea este accesul la târg, trebuie să știe lumea.

Deci, maxim numărul de persoane despre care v-am vorbit, dar cu certificat de vaccinare. Așa este prevederea legală în momentul de față”, a declarat Emil Boc.

CITEȘTE ȘI: La Târgul de Crăciun de anul acesta se va intra doar cu certificatul verde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *