Bookla, localul din Cluj, deschis în onoarea cărților și a vinului bun

Vă place să citiți în timp ce beți o cafea sau un vin bun? Mai nou, puteți face acest lucru nu doar acasă ci și într-un local din Cluj, care pune la dispoziția clienților peste 3.400 de titluri, unele dintre ele chiar unicat. În acest loc nu este nevoie să mergi neapărat cu gașca de prieteni, fiindcă o carte bună îți va ține companie. 

Pe strada Ion Andreescu din cartierul Grigorescu există o cafenea ieșită din comun, Bookla, care uimește prin numărul impresionant de cărți care își așteaptă cititorii. În Cluj-Napoca mai există localuri unde poți răsfoi un volum în timp ce bei un suc, însă Doru Țiț, managerul Bookla, a depășit nivelul oricăror așteptări. Localul, care pe timpul zilei este o cafenea cochetă, un loc unde poți să petreci un timp plăcut cu tine însuți, seara se transformă într-un pub simpatic unde poți savura un vin bun, din colecția lor selectă. De asemenea, cărțile sunt împărțite pe categorii, iar ospătarul este pregătit să aducă împreună cu comanda și volumul pe care îl dorești. 

bookla

Situată într-un loc departe de agitația urbană cu care ne confruntăm în centrul Clujului, de hărmălaia provocată de clujenii care își petrec timpul la terasele din Piața Muzeului, Bookla este un loc de relaxare. La doar câteva minute de mers pe jos de Parcul Central, localul înconjurat de verdeață îi așteaptă pe iubitorii de lectură, indiferent dacă este vorba de beletristică sau cărți științifice. Aici se găsesc volume pentru pasiunea fiecărei persoane. Îndată ce intri în curtea localului, cățelușa Maya te întâmpină veselă, dorind un partener de joacă. La primul etaj, câteva mese cochete te îndeamnă să bei o cafea bună, iar rafturile pline de cărți tânjesc după degetele tale. 

bookla

„În momentul de față avem aproximativ 3400-3500 de volume. Ideea acestui local a venit oarecum ca o continuare firească a hobby-urilor mele zilnice. Îmi place foarte mult să citesc, îmi place cafeaua, îmi plac vinurile bune. Așa că a venit ca o continuare firească a ceea ce îmi place. Am ales acestă locație fiindcă pentru a citi e nevoie de liniște. E mult mai dificil în partea centrală a orașului să deschizi un asemenea local, unde practic e un du-te-vino continuu. Gălăgie, zgomot de mașini și așa mai departe. Această locație, chiar dacă este mai retrasă și mai liniștită, nu este chiar atât de departe de centrul orașului. Am încercat să îmbinăm două lucruri esențiale: apropierea de zona centrală și liniștea pe care ți-o dă această locație”, a explicat Doru Țiț, managerul localului. 

În secolul vitezei, când găsim orice la doar câteva click-uri distanță, cărțile și cultura nu sunt cea mai bună investiție. Însă Doru Țiț a dorit să ignore aceste stereotipuri și a investit 80.000 de euro în colecțiile de cărți din biblioteca localului. Cărțile nu au fost alese la întâmplare, ci Doru Țiț și prietenii lui și-au pus capetele la contribuție să poată selecta cele mai bune volume. 

„Localul a fost privit cu deosebit interes și oarecum cu mirare. Foarte multă lume a fost mirată că am ales să investim în acest domeniu, mai ales că acum a investi în cultură, a investi în citit nu este chiar cea mai bună afacere. Locuim într-un oraș cosmopolit, universitar, literar unde într-adevăr dragostea față de carte este la ea acasă. Toate cărțile de aici au fost selectate de către un prieten de-al meu. A fost o muncă destul de laborioasă totuși, să selectezi atâtea cărți din cele mai variate domenii, mai ales cărți de referință. Lumea tinde să fie specializată într-un anumit domeniu, tocmai de aceea fiecare ne-am adus aportul în domeniul în care ne pricepem cel mai bine. De exemplu, eu mi-am adus aportul în selecția cărților pe partea de economie, management, project management. O colegă și-a adus aportul pe partea de cărți de gastronomie. Beletristică avem într-o mai mică măsură. Bineînțeles, sunt cărți de referință. Nu am făcut rabat la calitate din acest punct de vedere, mai ales că și bugetul a fost destul de generos cu noi”, a explicat Doru Țiț.

Printre râsete, pahare de vin și voie bună, Bookla devine, de multe ori, un loc de studiu. Astfel, tinerii care învață la facultățile clujene de multe ori aleg să își petreacă zilele din timpul sesiunii învățând în localul din Grigorescu în loc să le petreacă într-o bibliotecă. Aici găsesc cărți rare, în diferite domenii, au la dispoziție proiector, laptop și imprimantă. Tot ce este necesar unui student să se pregătească pentru prezentarea unui proiect sau pentru un examen se găsește la Bookla. 

bookla

Indiferent că petreci timp la parter cu o cafea bună sau la etaj în compania unui vin bun, la Bookla te simți ca acasă. Bookla este acel loc unde te refugiezi pentru a fi cu tine însuți, într-o atmosferă caldă, familiară, ceva ce seamănă foarte mult cu un cămin, unde cafeaua este aburindă, vinul este bun, iar cărțile abia așteaptă să fie citite. 

 

 

Comentarii

hater

19.08.2017 14:25

O inițiativa ce merita lăudata. Bravo, se pare ca mai sunt și oameni care pun preț și pe cultura, ce reușesc sa ofere și un alt fel de spatiu de socializare.

Adauga comentariu