Rautacisme

„Bombele” clasice au rămas la fel de scumpe la Cluj! Pentru o garsonieră sărăcăcioasă din Gheorgheni, proprietarul cere 58 000 de euro

Cu toate că piața chiriilor a scăzut din cauza restricțiilor din pandemie și deși vânzările au început să se diminueze din a doua lună a acestui an, pretențiile proprietarilor clujeni au rămas aceleași de dinainte de criza epidemiologică, ele fiind alimentate ani de zile de ideea că e fain la Cluj, că orașul oferă cea mai bună calitate a vieții, că Primăria construiește, iar economia orașului duduie precum muzica de la Untold.

O garsonieră din Gheorgheni, de pildă, mobilată pe vremea când era bunica tânără și renovată la pensionare, este scoasă la mezat pentru 58 000 de euro.

Ce primește cumpărătorul de acești bani? 30 de mp pe Aleea Detunata, într-un bloc vechi, cu instalații sanitare, electrice ș.a. îmbătrânite.

În prima fotografie ne este prezentat patul „matrimonial”, spațios, numai bun de petrecut zile și nopți în el, cu nevasta, închis în casă de guvernanți. Lângă pat, un scaun este așezat pe post de noptieră, încăperea fiind mobilată „vintage”, minimalist, în stilul anilor 1970:

În cea de-a doua imagine de prezentare vedem și dulapul bătrânesc, posibil cu molii, ușa originală, de la darea în folosință a blocului, dar și ușa metalică de la intrare, care justifică prețul piperat:

În a treia imagine vedem baia spațioasă, în care dacă te împiedici nu cazi, fiindcă nu ai unde:

Faianța din bucătărie este „clasică”, dar bucătăria are toate dotările necesare, inclusiv un ou care probabil fierbe încă în oala de pe aragaz:

Numai 1933 euro/mp, în Cluj-Napoca, orașul care le oferă locuitorilor cea mai bună calitate a vieții!

„Apartamentul este foarte potrivit atât ca investiție, în vederea închirierii, cât și ca locuință. Poziționarea apartamentului este foarte bună, fiind apropiat de centrul orașului, aproape de toate punctele de interes”, precizează în anunț agenția care promovează superoferta imobiliară.

Atâta doar că singurele puncte de interes din Cluj, pe timp de pandemie, au rămas cele două mari mall-uri, Lidl-ul și Kauflandul. Garsoniera e aproape și de acestea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *