„Bombardierii” clujeni au distrus în noaptea dintre ani mobilierul stradal al orașului de 5 petarde

 

 

Dacă, într-o vreme, românul se năștea poet, astăzi se naște „bombardier”.

În noaptea dintre ani, ca semn al nivelului ridicat de trai și de civilizație, la Cluj s-a născut o tradiție ce pare să se manifeste tot mai puternic de la un an la altul: de la 11:45 și până la 00:15, legea se suspendă (atât cea națională, cât și cea a bunului-simț) și pe străzi se instalează haosul. Orașul bubuie ca un teatru de operațiuni militare, iar europenismul proclamat în restul anului, în jumătatea de oră fatidică dintre ani devine afganistanism.

În loc să își introducă petardele în zona intimă cu care gândesc, „bombardierii” Clujului le aruncă mai nou în pubelele de gunoi, pe care le joacă mai apoi în picioare.

După cum constată indignați pe Facebook clujenii de bun-simț, bătălia de Revelion s-a purtat în întregul municipiu, pe străzi și în locuri de joacă vandalizate în lipsa polițiștilor locali, care ciocneau probabil „de Rev” un pahar de șampanie și mâncau un porc întreg, considerând că și-au făcut cu vârf și îndesat datoria în timpul anului, punând  amenzi de parcare în parbrize și ridicând aiurea mașini, meritând astfel o pauză de la muncă, în perioada în care doar „bombardierii” muncesc.

„Am iesit la o plimbare cu copilul la Cetatuie si am fost socata sa vad ce vandalism s-a facut la parcul de joaca. Inca din parcare am observat ce mizerie era. Da, pentru ca toate cosurile de gunoi erau stricate si gunoiul a fost dus de vant peste tot. Niste persoane iresponsabile si probabil in stare de ebrietate au pus petarde in cosurile de gunoi si unde au mai apucat si au distrus proprietati care apartineau noua tuturor, dar mai ales copiiilor. Sa le fie rusine. Dar si celor care le-au vandut petardele care sunt periculoase, deranjeaza linistea si animalele care traiesc impreuna cu noi in oras si n-au niciun rost in afara de a face zgomot si a emite noxe. Pana cand va fi acceptabil sa se vinda obiecte de distrugere minorilor?!”, a scris o clujeancă pe Facebook, postând următoarele imagini:

Clujenii reclamă pe rețelele de socializare același tip de „bombardament” și în zona „La terenuri” din Mănăștur, în diferite alte locuri de joacă, pe străzile din cartiere și din Centru.

Astfel arăta în prima zi din 20 20 strada Craiova, de lângă Gară, aflată la 5 minute de mers pe jos până la kilometrul 0 al orașului:

Aceștia suntem, un oraș cu tot mai mulți „bombardieri”, un Cluj de 5 petarde, care vrem să pară stele.

Adauga comentariu