Bomba din dosarul Cordunenilor. “Șmecherașul de la DIICOT” a fabricat declarații de martori protejați

Lovitură grea pentru DIICOT România. Judecătorii de la Curtea de Apel Iași au descoperit că Vasile Chifan a fabricat probe în timp ce lucra, din partea DIICOT Iași, la dosarele Cordunenilor. Cel mai grav aspect dovedit după opt ani este că : „martorii cu identitate protejată Dumitrache Sergiu, Aioanei Costel Marius și Niculescu Roxana Ramona sunt una și aceeași persoană, fără a exista vreo justificare din partea procurorului, privind această modalitate de audiere și atribuire a unei alte identități”.

 

În 2010, procurorul Vasile Chifan (foto stânga) era la DIICOT Iași. Acesta a pornit o serie de dosare penale împotriva membrilor familiei Corduneanu. Cum nu avea suficiente probe pentru ca să îi trimită în judecată, Chifan a apela la imaginație și a ”creat” mai multe identități pe care le-a prezentat ca martori la infracțiuni comise de Corduneni. Imaginația l-a dus atât de departe încât, personajele inventate de angajatul DIICOT Iași au fost trecute ca ”martori cu identitate protejată”, invocând că acestea se tem pentru siguranța lor.

Pe scurt, dosarele se despart, și într-unul din ele sunt trimiși în judecată Marian Tuigă și Corduneanu Petronel. Dosarul ajunge pe masa celor de la Tribunalul Iași în 2013. Judecătoarea Lorena Tarlion (foto dreapta) a ignorat probele aduse pentru apărarea celor doi și l-a condamnat pe Corduneanu Petronel (foto Mijloc) la 14 ani de închisoare, în baza acuzației de constituire grup infracțional (chiar dacă în proces sunt doar doi inculpați! – legea penală precizează că este nevoie de minim trei persoane pentru un grup infracțional) și a două acuzații de șantaj.

Concret, pentru acuzația de constituire a unui grup infracţional organizat, instanța de fond l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Petronel Corduneanu și la încă patru ani pentru două infracțini de șantaj. Pe ce s-au bazat? Răspunsul vine din hotărâre: un număr de 13 declaraţii de martori, toţi cu identitate protejată, şi anume: Socaciu Dan, Dumitrescu Sergiu, Costin Mihai, Marian Costeluș Eduard, Mironescu Valentin, Cojocaru Mădălina Florentina, Niculescu Roxana, Popescu Alin Ștefan, Popovici Ioan, Popovici Mariana, Popovici Mihai, Răutu Marcel și Antonovici Mariana Ionela. Soluția de condamnare a lui Corduneanu Petronel se întemeiază în exclusivitate pe declarațiile martorilor cu identitate protejată.

Sursa Foto: BZI

Culmea că, în România, exista o lege care interzice acest lucru: Articolul 103 din Codul de procedură penală(Cpp).

„Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi”, se arată în alin. 3, Cpp.

 

Adică vorbim de o probă testimonială reprezentată în proporție de 100% de declarații de martori date sub protecția anonimatului ce au stat la baza unei pedepse de 10 ani închisoare (!!!).

 

Marea surpriză

Norocul inculpaților a venit în apel, când judecătorii de la CA Iași au decis să își facă treaba și să analizeze blatul dintre procurorul Vasile Chifan și judecătorul Lorena Tarlion (instanța de fond, Tribunalul Iași).

 Iată ce au descoperit judecătorii Andreea Nicoleta Trifan și Adrian Chiriac de la Curtea de apel Iași:

„Verificând plicurile conținând date reale de identitate a martorilor, Curtea constată că martorii cu identitate protejată Dumitrache Sergiu, Aioanei Costel Marius și Niculescu Roxana Ramona sunt una și aceeași persoană, fără a exista vreo justificare din partea procurorului, privind această modalitate de audiere și atribuire a unei alte identități”, arată aceștia.

Mai mult, decizia dată de CA Iași a fost cea de achitare a celor doi inculpați, Marian Tuigă și Corduneanu Petronel,pentru acuzațiile de șantaj și consituire grup infracțional. Între timp, celălalt dosar al Cordunenilor(unde norocul le-a venit odată cu strămutarea dosarului spre judecare la Maramureș), inculpații au fost achitați , tot pentru că  nu s-au putut proba elementele prezentate din rechizitoriu, un rechizitoriu făcut tot de Vasile Chifan. Acest dosar a avut norocul să fie strămutat la Maramureș. Și acolo s-a pus în discuție faptul că nu există acei martori cu identitate protejată, acei oameni care ar fi declarat despre ”activitatea grupului infracțional” condus de ”Clanul Cordunenilor”. Însă la Maramureș, judecătorii nu au fost la fel de curajoși să spună lucrurilor pe nume și s-au rezumat să precizeze doar că „nu s-au respectat dispozițiile legale”, achitându-i pe inculpați.

Iată două fragmente uluitoare, cuprinse în sentința dată de Curtea de Apel Iași: 

Petronel Corduneanu a fost reprezentat în instanță de către avocatul clujean Alexandru Rîșniță. Contactat pentru o poziție referitoare la dosarele făcute de DIICOT Iași, Rîșniță susțin că Petronel Corduneanu a fost trimis în judecată prin comiterea unor abuzuri ce dau de gândit. 

„Sincer, maniera nelegală (chiar infracțională) în care procurorul de caz a ales să gestioneze urmărirea penală în prezentul dosar, vine ca o surpriză neplăcută care nu poate decât să înspăimânte un profesionist al dreptului. Avem, practic, mai mulți martori cu identitate protejată care sunt, în fapt, una și aceeași persoană, or, o asemenea practică de „obținere a probelor” este eminamente nelegală. Cred că încălcarea legii este cu atât mai gravă în situația în care este făcută tocmai de organele judiciare care ar trebui să vegheze la respectarea cu strictețe a acesteia. Trecând peste constatarea caracterului „necurat” al anchetei, salutăm decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Iaşi care au dispus achitarea, statuând că „fapta nu există”. Oricât de radicală ar părea în ochii opiniei publice, soluția achitării este una firească, perfect legală, şi care vine să pună capăt calvarului prin care a trecut domnul Petronel Corduneanu şi familia sa în toţi aceşti ani în care simplă apartenenţa la familia Corduneanu a constituit temei pentru nenumărate abuzuri şi idei preconcepute despre persoana acestuia. Apreciem că s-a făcut dreptate în acest caz, şi asta nu poate decât să ne bucure şi să ne reintareasca încrederea în sistemul judiciar (măcar pe componenta sa publică)”, a declarat pentru Ziar de Cluj, avocatul lui Petronel Corduneanu.

Nu mai e în curtea lor

Procurorul Vasile Chifan avansase în carieră, pe baza rechizitoriilor construite ilegal și inventat: „grație unor reușite profesionale”, lăsând DIICOT Iași în urmă.

Peste 90 la sută din dosarele penale în care sunt implicați membri ai clanului Cordunenilor au fost instrumentate de către Chifan, în timp ce era la DIICOT, drept pentru care acesta din urmă ar fi fost declarat „persona non grata” de către aceștia. În urmă cu câțiva ani, membrul familiei Corduneanu, Costel, a recunoscut în mod public că „există o stare de dușmănie între procurorul Vasile Chifan și membrii clanului Corduneanu, iar toate dosarele lor sunt făcute de acest anchetator”.

În prezent, Vasile Chifan lucrează ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar ”reușitele sale profesionale”, terminate în achitare, arată cât de preformat a fost DIICOT în perioada în care el făcea parte din structura Iași.

Totuși, Vasile Chifan poate fi cercetat penal pentru producerea și tâlcuirea de probe, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de până la 5 ani. Chifan face parte dintre procurorii infractori ai României care încalcă legea în loc să o pună în aplicare. Spre fericirea acestora, nici măcar legea răspunderii magistraților nu a intrat în vigoare.

 

Adauga comentariu