Bogdan Lobonț și Neluțu Sabău, out de la Universitatea Cluj. Cine vine în locul lor!

Universitatea Cluj a ratat în mod dramatic promovarea în Liga 1, în ciuda unui buget impresionant pentru eșalonul secund: 2 milioane de euro.

Principalii vinovați în ochii opiniei publice rămân președintele Radu Constantea și managerul Ioan Ovidiu Sabău. Momentan, Constantea nu pare dispus să renunțe la scaun, însă managerul echipei e decis să arunce prosopul.

Sursele Ziar de Cluj susțin că Neluțu Sabău e ca și plecat de la Universitatea Cluj, fiind o chestiune de zile până când va anunța oficial acest lucru. De asemenea, antrenorul Bogdan Lobonț va fi nevoit să își caute altă echipă, după ce a ratat promovarea. Desigur, vor urma runde dure de negocieri între oficialii clubului și antrenor, însă „Pisica” va rămâne fără cele 9 vieți după experiența nefastă de pe malul Someșului.

Ce se întamplă în săptămânile următoare?

Dacă pentru postul de antrenor, conform Fanatik, favorit e fostul antrenor al Astrei, Costel Enache, clubul va rămâne fără manager după plecarea lui Sabău. Și aici, înlocuitor e favorit Dani Coman. Actualul președinte al Astrei mai este dorit și de Petrolul Ploiești. 

Vom revenim cu detalii.

Adauga comentariu