Rautacisme

Boc și Tarcea își justifică incompetența: Nu sunt firme care să lucreze

Primarul Boc și viceprimarul Tarcea se plâng că nu mai sunt firme care să realizeze proiectele municipalității. Unde sunt firmele de casă ale Primăriei? Nu mai există niciun ”sugător” de bani publici?

Boc se spală frumos pe mâini, nu este el de vină pentru faptul că promite reabilitarea Podului Garibaldi din 2014. Nu este vorba de incompetență crasă și minciuni electorale, de vină sunt firmele care nu vor să lucreze.

”La Podul Garibaldi deja de trei ori am scos la licitație realizarea podului, dar nu s-a prezentat nimeni. Din punct de vedere al prețurilor aceste sunt prețuri din piață, sunt verificate de trei ori. Este o lucrare complexă și ori au prea mult de lucru firmele și nu vin. Sunt prea puține firme specializate care să realizeze poduri. Să faci un pod nu e o chestiune simplă, sunt destul de puține firme și nu se prezintă la licitații”, susține ecoul lui Boc, Dan Tarcea.

Astfel că dacă așteptați alte proiecte promise de Boc și care nu au fost realizate de ani de zile, să stiți că nu au fost găsite firme care să facă studiile de fezabilitate, nu are legătură cu incompetența primarului. Este o lipsă acută de firme, problemă care îl împiedică pe Boc să ducă la bun sfârști parkinguri, poduri, Filarmonica sau Aquapark.

Dragi clujeni, fiți indulgenți deci cu primarul Boc când o să vă promită în campania electorală aceleași proiecte din 2016. El și-ar fi dorit să le finalizeze, dar nu sunt firme care să lucreze. Iar din cele care sunt, multe nu își fac bine treaba. Ce păcat că nu poate Boc să realizeze toate aceste obiective, doar el este expert la ținut lopata în mână. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *