Boc și-a amintit de cartierul Mărăști: Stația de autobuz aflată vizavi de Piața Mărăști va fi modernizată

Clujenii au reclamat adesea faptul că Boc a uitat de cartierul Mărăști, în special de zona adiacentă Pieței Mărăști care seamănă cu un ghetou. Un conglomerat haotic de construcții, de chioșcuri și de vînzători stradali. Dacă pentru Piața Mărăști Boc nu mai poate face mare lucru, fiind o clădire privată, pentru zona adiacentă încă sunt soluții. Astfel, o zonă care are mare nevoie de modernizare este chiar stația de autobuz Crinului, aflată vizavi de Piață. Boc își îndreaptă în sfârșit atenția spre această zonă și promite modernizarea și desființarea tuturor chioșcurilor.

”În Piața Mărăști, vizavi de Piața Mărăști este partea aceea de chioșcuri din stația de autobuz. Au termen până în 15 martie să se elibereze acele chioșcuri care vor fi curățate, iar acea zonă va deveni o zonă de spațiu deschis, cu amenajarea de bănci, cu spațiu pentru cetățeni. Am găsit o locație alternativă pentru cei care au acolo chioșcul să se mute într-o altă locație. Unii nu vor, în fiecare dimineață vin la primărie și se opun, Oamenii sunt nemulțumiți. Nu mai putem lăsa cartierele noastre fără să fie modernizate. Chioșcurile nu mai merg, nu mai sunt potrivite. Putem avea zone, cum sunt cele două chioșcuri de pe Eroilor, dar nu 15-20, nu împânzeala asta balacanică. Acea stație din Mărăști care în 22 martie expiră concesiunea, n-am prelungit-o, va fi demolată și va fi o stație modernă, după standarde europene. Odată cu stația, toată zona se va moderniza. Clujenii au nevoie de spațiu, a sta între chioșcuri și tarabe nu se mai poate”, potrivit lui Boc.

Este doar un mic pas pe care municipalitatea îl face pentru locuitorii din Mărăști. Sunt multe alte zone care neceistă modernizări și reparații, mai ales că este un cartier atât de aproape de zona centrală. Clujenii din acest cartier au solicitat adesea ca stația de autobuz să fie curățată de vânzătorii ambulanți și de oamenii străzii care consumă alcool și adesea izbucnesc conflicte. Modernizarea zonei ar trebui să reprezinte un control mai atent al poliției locale în privința celor care îi deranjează pe călătorii care așteaptă în stații.

Citește și:

Cartierul Mărăști, ignorat de Primărie: clădiri vechi și murdare, trotuare sparte și împânzite de tarabe, ronduri de flori în stare avansată de degradare

Adauga comentariu