Rautacisme

Boc se declară nemulțumit de ritmul lucrărilor la Baza Sportivă ”La Terenuri”, deși erau semne de anul trecut că aceasta va fi inaugurată doar „la un moment dat”

Ziar de Cluj a semnalat în repetate rânduri faptul că pe șantierul Bazei Sportive „La Terenuri” din Mănăștur se bate pasul pe loc.

Primăria Cluj-Napoca a anunțat, în 30 iunie 2020, începerea lucrărilor la baza sportivă din cel mai mare cartier al orașului. „Lucrările vor fi finalizate în luna septembrie a anului viitor”, promitea municipalitatea.

5 luni mai târziu, la începutul lunii decembrie, Ziar de Cluj a filmat șantierul pe care lucrau agale, într-o mare de noroaie, doar două utilaje: un excavator și un camion.

În februarie 2021, primarul Emil Boc declara că stă cu ochii pe șantierul întârziat „ca pe butelie”, amenințând firmele leneșe cu „lista rușinii”.

Ziar de Cluj a filmat și în luna aprilie cum (nu) se lucra pe șantierul Bazei Sportive „La Sfântul Așteaptă”:

Recent, constructorul a făcut modificări asupra proiectului, schimbând poziționarea unora dintre terenuri. Pe teren însă modificările, în sensul apropierii proiectului de final, se lasă așteptate.

„Avem diriginți de șantier care răspund, avem termene stabilite, nu e treaba mea dacă vor să mute o conductă. Nu sunt mulțumit, constructorii au termen 1 octombrie. În august voi fi din nou în șantier, îmi voi spune concluziile mele. Din păcate, vremea ne-a creat din nou probleme, dar orice zi peste contract va fi sancţionată dur. Când am fost ultima dată, erau la limită”, a spus Boc la ZIUA LIVE, citat de napocalive.ro.

Se pare că amenințările radiofonice ale edilului nu prea dau roade, vremea, dar mai ales vremurile liberale creându-ne la Cluj probleme și întârzieri frecvente pe veșnicele șantiere. Așa cum erau semne încă de anul trecut, Baza Sportivă ”La Terenuri” va fi inaugurată, ca termen final: „la un moment dat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *