Boc s-ar cam lepăda de Cîțu: În ședința decisivă în care se supune la vot guvernarea rotativă și decizia ca PNL să dea primul premier, acesta propune mandat flexibil pentru poziția de premier. Adică posibilitatea de a numi și alt premier decât Florin Câțu

Liderii PNL reuniți în ședința BEX discută, la ora transmiterii acestei știri, despre varianta premierului prin rotație cu PSD, spun surse participante la întâlire.

Liderul PNL, Florin Cîțu, a spus că este de acord cu acest sistem, dar nu s-a pronunțat pe numele premierului și nici pe cine ar trebui să dea primul prim-ministrul. Ceilalți liberali care iau cuvântul spun că premierul trebuie să fie obligatoriu de la PNL.

Se discută:

  • să fie 18 luni premier PNL, pe urmă 18 luni premier PSD
  • când un partid are premierul celălalt să aibă funcția de Secretar General al Guvernului
  • ministerele să nu se schimbe între ele, doar premierul și șeful SGG.

Emil Boc a propus ca partidul să dea echipei de negociere un mandat flexibil privind premierul astfel încât să poată fi discutată și altă opțiune în afara liderului formațiunii.

Deputatul de Iași și consilier onorific al premierului Cîțu, Alexandru Muraru, a cerut ca președintele Klaus Iohannis să aibă libertatea de a alege șeful Executivului și un fel de drept de veto asupra nominalizării.

Muraru a spus că șeful statului nu poate fi pus ”cu spatele la zid” și nu poate primi ”în plic” numirea premierului. Totodată, Muraru a mai spus că este inacceptabil ca premierul să nu aibă aceeași culoare politică precum secretarul general al Guvernului. Drept dovadă, nici Emil Boc, nici Adrian Năstase, Florin Cîțu sau Victor Ponta nu au avut șefi ai SGG de la alte partide din coalițiile pe care le-au avut cât au fost premieri. În fond, SGG-ii sunt cei mai de încredere oameni ai prim-miniștrilor.

UPDATE Ora 19:45 Emil Boc ar fi propus ca echipei de negociere să i se acorde un mandat flexibil pentru poziția de premier din partea PNL, adică posibilitatea de a propune și alt nume de prim-ministru în afară de Florin Cîțu.

UPDATE Ora 19:35 S-a terminat prezentarea programului de guvernare. Încep discuțiile pe conducerea rotativă a guvernului.

UPDATE Ora 19:34 În cadrul ședinței, premierul interimar Gheorghe Flutur le spune colegilor săi că programul de guvernare va avea amprenta PNL și le explică faptul că s-a luptat ca să nu fie introduse taxe și impozite în programul de guvernare, conform acelorași surse.

UPDATE Ora 19:32 Tot Flutur a mai spus că săptămâna viitoare ar putea avea loc învestirea noului guvern.

UPDATE Ora 19:30 Tot Flutur vorbește despre creșterea pensiilor, alocațiilor și ale indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap pentru că România are cea mai mare creșterea economică din Uniunea Europeană în trimestrul al III-lea al acestui an.

Cîțu și Vâlceanu o ți gaia-mațu pe varianta lor

Secretarul general al PNL, ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, i-a întrebat marți, în ședința BEX, pe colegii săi liberali care au spus că este obligatoriu ca PNL să dea premierul în sistemul rotativ cu PSD, ce va face partidul dacă social-democrații nu vor accepta.

„E bine ca PNL să dea primul premier, dar ce facem daca PSD nu e de acord?”, le-a zis Vîlceanu liderilor PNL, potrivit unor surse participante la întâlnire. Vîlceanu este un apropiat al liderului PNL Florin Cîțu.

Majoritatea liderilor PNL s-au poziționat pentru un premier PNL și pentru posibilitatea să poată fi și altul în afara de Cîțu.

Vîlceanu și Cîțu consideră că un premier PNL altul decât liderul partidului ar crea mai mulți poli de putere în partid și ar dăuna formațiunii.

Liderul liberal nu exclude ca PSD să dea primul premierul, iar el să fie vicepremier și ministru de Finanțe.

 

Vom reveni pe măsură ce apar informații noi.

Adauga comentariu