Boc prins cu minciuna: blocuri de locuințe și mall în locul fostelor fabrici comuniste

Primarul Emil Boc îi minte pe clujeni cu radioul. Acesta a susținut că la Cluj-Napoca fostele platforme industriale au fost transformate în clădiri de birouri, nu în mall-uri sau blocuri. Acest lucru este doar parțial adevărat. Realitatea este că din totalul fostelor fabrici comuniste o mică parte au devenit clădiri de birouri, cele mai multe platforme industriale fiind transformate în ansambluri imobiliare.

Boc a încercat să îi convingă pe clujeni că viziunea administrației locale este să atragă investitori prin aprobarea construcției clădirilor de birouri în locul mall-urilor și blocurilor. Boc se laudă că a refuzat construcția de blocuri și malluri pe fostele platforme industriale, însă realitatea este puțin diferită.

”De ce credeți că am refuzat să fac mall-uri și blocuri pe foarte multe platforme industriale vechi? Pentru că am avut nevoie de clădiri de birouri clasa A pentru inovare și IT. Ei nu vin să stea într-un apartament de bloc mucegăit și fără condiții decente. Vin să stea în birouri clasa A. Multe dintre platformele industriale au refuzat să se transforme în blocuri și malluri cum s-ar fi dorit și de aceea avem azi clădiri de birouri clasa A. Am creat condițiile pentru a se dezvolta această industrie creativă pentru că am știut că avem universități și resursa umană. Trebuie să avem viziune pe termen mediu și lung, să nu lăsăm să se întâmple de la sine. În caz contrar faci numai blocuri și mall-uri, iar oamenii nu vor mai avea bani dacă nu au slujbe bine plătite”, susține Boc.

Boc prezintă o realitate ciuntită, dar care îi este favorabilă și îl ajută să câștige capital de imagine. Practic acesta vrea să îi convingă pe clujeni că în Cluj, chiar dacă fostele fabrici au dispărut, în locul lor au apărut clădiri de birouri menite să creeze alte locuri de muncă.

Adevărul este că din totalul platformelor industriale, doar trei dintre ele au fost convertite exclusiv în clădiri de birouri: fabrica de tricotaje Someșul a devenit The Office, Fabrica de mobilă Libertatea s-a transformat în Liberty Tehnology Park, iar fabrica de confecții Flacăra - sediul unei companii IT.

Celelalte platforme industriale au devenit blocuri, mall, sau magazin de bricolaje.

Fabrica de Bere URSUS a funcționat la Cluj Napoca până în anul 2010, ulterior acolo au fost ridicate blocuri de locuințe și un mall.

În locul clădirilor fostei fabrici Napochim, producător de mase plastice, a fost dezvoltat un proiect imobiliar de locuințe și spații de birouri.

Nici fabrica de dulciuri Feleacu nu a avut o soartă mai bună. Pe amplasamentul fostei fabrici acum se află într-adevăr un spațiu de birouri, dar și un bloc de locuințe.

Pe o parte a terenului unde în perioada comunistă a funcționat fabrica Tehnofrig acum se află magazinul Dedeman.

Pe terenul unde au funcționat fabricile Argos și Jolidon a fost ridicat recent un ansamblu imobiliar Record Park.

Nu în ultimul rând, pe locația Fabricii de Porțelan Iris a fost ridicat un alt ansambul imobiliar.

Există o altă situație care merită amintită. Investitotii promit clădiri de birouri în proiect, dar într-un final acolo apar blocuri de locuințe.

Cluj-Napoca are printre cele mai scumpe locuințe din țară. Dezvoltarea puternică înregistrată în ultimii ani a transformat orașul într-un magnet pentru mii de persoane care au ales să se mute la Cluj. Cum acete persoane au nevoie de o locuință, proiectele imobiliare au luat avânt. Oricât ar vrea Boc să se construiască doar clădiri de birouri, ansamblurile de locuințe sunt mai profitabile pentru dezvoltatori. În Cluj-Napoca s-a construit mult, adeseori haotic, fără a se ține cont de limitările generate de infrastructură. Au apărut blocuri în cartiere de case, iar unele cartiere noi, precum Buna Ziua și Borhanci au fost blocate de construcții în exces. Boc trebuie să recunoască realitatea, să își asume proiectele imobiliare aprobate și să nu încerce să prezinte doar partea de adevăr care îl avantejează.

Adauga comentariu