In vizor

Boc, Maestul lui ”Alții sunt de vină” că e el vânzător de promisiuni electorale și atât

Boc se încurcă în nume, confundându-i pe foștii miniștri Cătălin Drulă și Cristian Ghinea, cu intenția de a arunca vina în cârca altora pentru dovedita impotență a municipalității de a fi implementat proiectul centurii Metropolitane. Primar al Clujului de o veșnicie, Emil Boc n-a reușit să le ofere clujenilor nicio măcar o singură alternativă care să ajute la descongestionarea traficului local, în schimb, e campion când vine vorba să-i învinovățească pe alții. Boc, bate din gură confuz și îl atacă pe fostul ministru Drulă, deși problema era în ograda lui Ghinea: ”N-a reușit să îi convingă pe cei de la Comisia Europeană că centura Metropolitană a Clujului e un proiect verde. De ce n-a reușit să convingă, e alta problmă”.

Pentru că în ultima ședință a Consiliul Local, edilul Clujului a fost acuzat de un reprezentant USR că a scos din Planul Național de Redresare și Reziliență, proiectul ce viza finanțarea centurii metropolitane a Clujului, pentru a favoriza un alt proiect, cel al metroului, Boc a ținut să facă precizări importante din fața unui microfon prietenos plătit din banii prostoilor de clujeni care îl mai voteazîă ca să azvârle doar vorbe în vânt.

”Eu am fost exrem de tranșant în ședința de Consiliu. Am spus că dacă cineva a făcut asemenea afirmație, minte, minte, mine. Niciodată, nici Drulă, nici altcineva, nu ne-a cerut să prioritizăm proiectele. Ni s-a spus că ele sunt pe culoare diferite. Noi, Primăria Cluj, le-am fi vrut pe toate în PNRR. Eu chiar am fost nemulțumit că centura Metropolitană a fost scoasă din PNRR. Dacă rămânea, puteam începe lucrările imediat, ca să putem să le încheiem în acord cu PNRR, până în 2021”, a comentat Boc.

Emile, deșteptarea! Nu Drulă a negociat, amicul Ghinea. Fă-ți lecțiile, sau concediază-ți lipitorii de afișe pe care-i plătești degeaba să-ți fie consultanți!

Primarul Clujului a continuat să îl acuze pe fostul ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, că el a scos centura Metropolitană Cluj din PNRR și că nu s-a descurcat să negocieze la Comisia Europeană, deși în realitate, negociatorul PNRR-ului la Comisia Europeană a fost un alt ministru al USR, cel al fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

”Drulă a fost cel care a decis să scoată centura metropolitană a Clujului. (…) Eu am fost nemulțumit că Centura a fost scoasă, dar Drulă a fost cel care a spus că e necesar să rămână doar Autostrăzile. Eu am zis atunci că îi respect decizia (…) I-am comunicat și consilierului local USR, că nu știu ce discuții de partid au ei pe la cafele, dar instituțional, discuția privind prioritizarea celor două proiecte (metrou și centură metropolitană -n.red), nu a avut loc”, a comentat Boc.

În continuare, centura Metropolitană Cluj a rămas să fie finanțată din fonduri structurale, pentru exercițiul bugetar 2021 – 2027, Boc subliniind că inițial toți miniștrii dinaintea lui Drulă ar fi accepat ca acest proict să fie inclus în PNRR. El a continuat să-l înnvinuiască pe Drulă, referindu-se de fapt la Cristian Ghinea, cum a scos proictul centurii din PNRR, în condițiile în care ministrul fondurilor europene din perioada guvernului Orban, Marcel Boloș, inclusese acest drum în PNRR. Boc a spus că Drulă n-a fost în stare să negocieze la Comisia Europeană, deși singurul negociator la Comisie a fost Cristian Ghinea, ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cîțu.

”Boloș (fostul ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Orban – n.red) a fost cel care a inclus centurile în PNRR, inclusiv centura Metropolitană a Clujului. Și ministrul Bode a acceptat ca centura Clujului să fie în PNRR, însă cel care a venit apoi la minister le-a scos de acolo. În ce ne privește, noi nu am avut altă abordare, decât ca aceste proiecte să fie incluse în PNRR. Dar domnul Drulă, în urma vizitei la Bruxelles, a decis altceva. El a spus că doar proiectele care țin de autostrăzi – precum cel al Autostrăzii Moldovei – intră la finanțare, fiind considerate proiecte verzi. Eu credeam că și centurile se pot încadra ca proiecte verzi, dar  dl Drulă n-a reușit să îi convingă pe cei de la Comisia Europeană. De ce n-a reușit să îi convingă pe cei din Comisie e altă probelmă și trebuie să-l întrebați pe el”, a spus Boc.

Uasecerisrul șef e iar imaculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *